Bucuresti - 26 septembrie 2012
-
Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Ajutor de Stat Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate, a constatat încălcarea de către S.C. CARPATHIAN SPRINGS, S.A. a prevederilor art. 4 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 158/2008, motiv pentru care aceasta a fost sancţionată contravenţional, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 158/2008 raportat la:
- campania pentru apa minerală carbogazificată Aqua Carpatica;
- campania pentru apa minerală necarbogazoasă (plată) Aqua Carpatica.
Ministerul Finanţelor Publice a dispus, o dată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale şi măsurile complementare de încetare a publicităţii înşelătoare şi de interzicere a publicităţii înşelătoare prin campaniile Aqua Carpatica.
APEMIN - Patronatul Apelor Minerale din România, ce reuneşte 17 dintre cele mai mari firme producătoare de apă minerală naturală, susţine întotdeauna iniţiativele care conduc la o mai bună informare a publicului, bineînţeles cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la exploatarea, comercializarea şi promovarea apelor minerale naturale.
Contact:
Mihail Ianăş, Director executiv
Tel: 0740.114.984
office@apeleminerale.ro
http://www.apeleminerale.ro/
Cuvinte cheie:
sanctionare contraventionala Aqua Carpatica