Mediafax lansează un site de Ziua Îndrăgostiţilor în portalul pentru mobil Orange World

11 februarie 2009, 02.04 - IT&C   Media / Publicitate  

Bucureşti - 11 februarie 2009 - Mediafax Mobile Services – divizia Mediafax ce furnizează conţinut multimedia pentru telefonia mobilă – şi Orange lansează, în parteneriat cu Elicom şi Media Sat, un site în portalul pentru mobil Orange World cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.

Site-ul le dă utilizatorilor idei de cadouri şi de petrecere a zilei de 14 februarie, de la cine la vacanţe romantice, precum şi sugestii de gesturi potrivite pentru întâlnirile din această zi.

De asemenea, clienţii Orange pot afla legenda Sfântului Valentin şi alte curiozităţi despre Ziua Îndrăgostiţilor şi se pot inspira pentru declaraţii de dragoste din poezii şi citate celebre. O altă posibilitate pe care o au la dispoziţie este de a primi gratuit pe telefonul mobil felicitarea preferată şi, apoi, de a o trimite cadou partenerului.

Site-ul din Orange World include, totodată, wallpapere, screensavere şi sonerii cu care utilizatorii îşi pot personaliza telefonul mobil în această perioadă.

„Noul site din portalul pentru mobil Orange World este o sursă de idei şi informaţii pentru clienţii Orange, astfel că aceştia găsesc rapid sugestii pentru a petrece cea mai reuşită zi de Sfântul Valentin”, spune Cristina Ludae, Content Manager Mediafax Mobile Services.

Site-ul este disponibil în secţiunea Enjoy din Orange World.




Despre Mediafax Mobile Services

Din 2003, Mediafax – cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România - este producător şi furnizor de conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă. Prin Mediafax Mobile Services, milioane de posesori de telefoane mobile au acces la ştiri, la jocuri pentru telefonul mobil, video on demand (filme, seriale, emisiuni TV, videoclipuri), audio (muzică, ringtonuri). În 2007, Mediafax Mobile Services a creat primele jocuri cu vedete româneşti pentru telefoanele mobile: Nicoleta Luciu Poker, Roxana Ciuhulescu Sexy Bricks şi Diana Dumitrescu Xcuts. În 2008, divizia din cadrul Mediafax a lansat primul joc pentru telefoanele mobile bazat pe un film românesc, Supravieţuitorul.

Despre Orange

Orange este lider de piaţă în România cu peste 10,2 milioane de clienţi şi este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 177 milioane de clienţi pe cinci continente. La sfârşitul lunii septembrie 2008, Orange Romania avea venituri de 349 milioane de euro, în creştere cu 7% în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Pentru a fi aproape de clienţi, Orange a dezvoltat o largă reţea de magazine proprii ce cuprinde în prezent 101 magazine în toată ţara.

Despre Elicom

Elicom este furnizor de servicii de telecomunicaţii şi Call Center din 1991. Elicom produce şi operează platforme de servicii cu valoare adăugată pentru operatori de telecomunicaţii, fiind de asemenea agregator de content informaţional şi de entertainment.

Despre Media Sat

Media Sat este una dintre principalele companii de telecomunicaţii care activează pe piaţa românească.
Fondată în 1997, Media Sat oferă o paletă largă de servicii şi produse în domeniul telecomunicaţiilor, de la servicii de acces Internet, Telefonie Fixă, platforme CTI, servicii SMS/SVA telefonie şi Broadcasting TV şi Radio.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.

Cuvinte cheie:  mediafax orange site 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.