Comunicat de presă

27 ianuarie 2009, 09.15 - Sănătate  

Bucureşti - 27 ianuarie 2009 - Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România o felicită în mod public pe asistenta medicală Mihaela Ioniţă de la Serviciul de Ambulanţă Drăgăneşti Olt. Colega noastră a demonstrat nu doar responsabilitate în exercitarea profesiei, atitudine care este de aşteptat din partea fiecărui asistent medical ci, mai mult, un real ataşament faţă de pacientul ale cărui drepturi nu au fost respectate.

Asigurăm opinia publică din România că asistenta medicală Mihaela Ioniţă nu este un caz singular în România, ci este un exponent al zecilor de mii de asistenţi medicali devotaţi profesiei.

Mulţumim instituţiilor mass media din România pentru că au pus în lumină profesionalismul unui asistent medical, un gest important şi încurajator pentru asistenţii medicali din toată ţara.

Conform procedurilor interne, Ordinul a demarat şi în acest caz o anchetă pentru a stabili gradul de implicare în această situaţie a celorlalţi asistenţi medicali de serviciu la Camera de gardă.


Cu stimă,
Mircea Timofte
Preşedinte

.

Cuvinte cheie:  OAMMR 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.