RATB va reorganiza traseele mijloacelor de transport din zona desfăşurării Semimaratonului Internaţional Bucureşti

Bucuresti - 01 iunie 2012 - Pentru desfăşurarea evenimentului sportiv “Semimaratonul Internaţional Bucureşti”, în ziua de 03.06.2012, Brigada de Poliţie Rutieră va restricţiona traficul auto pe următorul traseu: Piaţa Constituţiei, Bd. Libertăţii, Piaţa George Coşbuc, Bd. Libertăţii, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Bd. Libertăţii, Bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei (malul drept), Piaţa Unirii, Str. Halelor, Splaiul Independenţei (malul stâng), Calea Victoriei până la intersecţia cu Str. Ion Câmpineanu, apoi cu întoarcere pe Calea Victoriei, Splaiul Independenţei (malul stâng), Podul Eroilor, Splaiul Independenţei (malul drept), Bd. Libertăţii şi Piaţa Constituţiei.

Din această cauză, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va modifica traseele mijloacelor de transport din zona respectivă, după cum urmează:

Liniile de troleibuze 61, 69 şi 91 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ,,Master SA”, ,,Valea Argeşului’’, respectiv ,,Depoul Alexandria’’ şi intersecţia Şos. Cotroceni/Bd. Gh. Marinescu, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Gara de Nord.

Liniile de troleibuze 66, 70, 85, 90 şi 92 vor funcţiona pe trasee scurtate, de la terminalele ,,Spitalul Fundeni”, ,,Bd. Basarabia”, ,,Baicului”, ,,Stadionul Naţional”, respectiv ,,Barajul Dunării” până terminalul ,,Piaţa Rosetti”.

De asemenea, liniile de autobuze din zona de desfăşurare a evenimentului vor funcţiona pe trasee modificate până la ridicarea restricţiilor de circulaţie, astfel:

Liniile 104 şi 123 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ,,Stadionul Naţional”, respectiv ,,C.E.T. Sud Vitan” şi intersecţia Bd. Unirii/Bd. I. C. Brătianu, apoi pe un traseu modificat prin Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, cu întoarcere prin Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, apoi traseele iniţiale.

Linia 117 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Bacău” şi Piaţa Unirii, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, de unde revine pe traseul de bază.

Liniile 116 şi 313 vor funcţiona pe traseele de bază între ,,Gara Progresul”, respectiv ,,Turnu Măgurele” şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/Splaiul Unirii, apoi pe un traseu modificat prin Splaiul Unirii, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, urmând apoi traseele actuale.

Linia 122 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Piaţa Victoriei” şi Piaţa Romană, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Cal. Plevnei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, de unde reintră pe traseul actual. Pe sensul de mers, Cartier Latin – Piaţa Victoriei, autobuzele vor circula pe traseul de bază.

Liniile 137, 138 şi 268 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ,,Master”, ,,Cartier Militari”, respectiv ,,Valea Oltului” şi intersecţia Calea Victoriei/Str. C.A. Rosetti, apoi pe un traseu modificat prin Cal. Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. N. Bălcescu, Bd. Magheru, Piaţa Romană, cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Cal. Plevnei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, apoi traseele actuale.

Liniile 136 şi 385 vor funcţiona pe traseele de bază numai între terminalele ,,C.E.T. Vest Militari”, respectiv ,,Valea Oltului” şi ,,Piaţa Arsenalului’’.

Linia 163 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Cartier Giuleşti Sârbi” şi intersecţia Cal. Plevnei/Str. Ştirbei Vodă, apoi pe un traseu modificat prin Str. Ştirbei Vodă, Cal. Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Carol I, Piaţa Rosetti, cu întoarcere pe Bd. Carol I, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gh. Magheru, Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Cal. Plevnei, apoi traseul iniţial.

Linia 232 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Real Berceni” şi Piaţa Unirii, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. Dr. C-tin Istrate, apoi traseul actual.

Linia 312 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Piaţa de Gros” şi Piaţa Unirii.

Liniile 236 şi 336 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ,,West Park”, respectiv ,,Apusului”, şi intersecţia Splaiul Independenţei/Bd. Eroilor, apoi pe un traseu modificat prin Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Gh. Marinescu, apoi traseele actuale.

Linia 601 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Semănătoarea” şi intersecţia Splaiul Independenţei (malul drept)/Bd. Eroilor (Podul Eroilor), cu întoarcere pe Splaiul Independenţei (malul stâng), Str. G-ral Popovăţ, urmănd apoi traseul actual.

Linia 668 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Oltului” şi intersecţia Bd. Eroilor/Splaiul Independenţei (malul drept), Pod Eroilor, apoi pe un traseu modificat prin Splaiul Independenţei (malul stâng), Pod Cotroceni cu întoarcere pe Splaiul Independenţei (malul drept), Bd. Eroilor, apoi traseul iniţial.

Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Aeroportul Henri Coandă” şi Pasajul Unirii, apoi prin Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, Aleea II. Celălalt sens nu se modifică.

Linia turistică Bucharest City Tour va funcţiona pe traseul de bază între ,,Piaţa Presei” şi intersecţia Cal. Victoriei/Str. Dem I. Dobrescu, apoi prin Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gh. Magheru, Piaţa Romană, apoi traseul iniţial.

Precizăm că, liniile de troleibuze vor funcţiona pe trasee modificate pe toata durata zilei, iar liniile de autobuze vor reveni pe traseele de bază odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie.

Serviciul Relaţii Publice
telefon: 021.307.43.58
e-mail: relatii.publice@ratb.ro


Cuvinte cheie:  RATB  program  maraton 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.