Bucuresti - 10 mai 2012
-
OMNIASIG Vienna Insurance Group, noua companie rezultată în urma fuziunii dintre BCR Asigurări Vienna Insurance Group şi vechiul OMNIASIG Vienna Insurance Group, a devenit funcţională începând cu data de 1 mai 2012.
Compania este administrată în sistem dualist, iar noua componenţă a Directoratului OMNIASIG este:
MIHAI TECĂU – Preşedinte Directorat
ARTUR BOROWINSKI – Vice-Preşedinte Directorat
SERGIU LOGHIN – Membru în Directorat
CONSTANTIN MARICA – Membru în Directorat
LIVIU STOICESCU – Membru în Directorat
ADINA EDELMAIER – Membru în Directorat
DANIELA COVĂCESCU – Membru în Directorat
Obiectivul principal al noii companii OMNIASIG rezultate în urma fuziunii este ocuparea şi menţinerea poziţiei de lider al pieţei asigurărilor generale din România. Realizarea acestui obiectiv se va face prin oferirea unor servicii de asigurări la standarde mult mai înalte, atât în ceea ce priveşte produsele din portfoliu, relaţia cu asiguraţii, cât şi procesul de soluţionare a daunelor, care va fi mai eficient şi mai rapid, proces gestionat integral electronic.
Reţeaua teritorială a noii companii rezultate în urma fuziunii este mai extinsă şi foarte bine implementată la nivel naţional. Reţeaua teritorială după fuziune a fost dezvoltată pe modelul mixării celor două reţele independente anterioare, pentru a ajunge la o structură optimă care să corespundă cât mai bine cu nevoile şi oportunităţile pieţei atât la nivel naţional, cât şi local.
Astfel, OMNIASIG este reprezentată în acest moment la nivelul întregii ţări prin 224 de sucursale şi agenţii. De asemenea, compania are aproximativ 13.000 agenţi activi în toată ţara.
Noua companie are în plan dezvoltarea unor produse noi, pe diferite clase de asigurare, produse adaptate specificului economic actual, precum şi nevoilor pieţei. În scurt timp vă vom pune la dispoziţie informaţiile despre aceste noi produse.
Vienna Insurance Group (VIG) este cea mai bine clasată companie conform indicelui bursier ATX al bursei din Viena. Vienna Insurance Group, cu sediul în Viena, este unul din principalele grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est. În afara pieţei de origine Austria, Vienna Insurance Group este activă, prin subsidiare şi grupuri de asigurări, şi în Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Turcia, Ucraina, Ungaria şi Belorusia. Pe lângă acestea, există filiale ale Wiener Städtische Versicherung în Italia şi Slovenia, iar Donau Versicherung are o filială în Italia.
Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este prezentă prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.
Contact:
Mădălina Constantin, PR Manager
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Strada Grigore Mora, nr. 23, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420
http://www.omniasig.ro/
Cuvinte cheie:
Omniasig structura companie