Singurul serviciu direct de grupaj maritim Coreea de Sud – România, prin IB Cargo

03 mai 2012, 03.03 - Afaceri  

Bucureşti - 03 mai 2012 - Noul serviciu direct de grupaj maritim (LCL) Busan – Constanța, lansat de compania de freight forwarding IB Cargo, a debutat astăzi prin sosirea primului container din Coreea de Sud. IB Cargo este singura companie din profil de pe piața românească ce oferă acest serviciu, maximizându-și astfel aria de acoperire în zona Orientului Îndepărtat.

Decizia de a lansa linia directă Busan – Constanța a pornit de la constatarea tot mai strânsei apropieri dintre cele două piețe – cea din Coreea de Sud și cea din România și vine, astfel, în sprijinul companiilor direct interesate din ambele țări.

Beneficiul adus de noul serviciu clienților constă, în primul rând, în eficientizarea costurilor de transport. Al doilea avantaj esențial este scurtarea timpului de tranzit prin consolidarea partidelor de marfă din zonă în Busan, în loc de Hong Kong sau Singapore și deconsolidarea lor direct în portul Constanța în defavoarea unui port din Vestul Europei.

Mai mult, faptul că portul Busan este hub regional în care se grupează și mărfuri provenite din Nordul Chinei (Xingang, Dalian, Qingdao) și Japonia (Tokyo, Yokohama, Nagoya) reprezintă un dublu avantaj (cost și timp de tranzit) pentru companiile cu relații comerciale în aceste zone.

Serviciul direct de grupaj maritim Busan – Constanța se adaugă celorlalte cinci similare oferite de compania de freight forwarding IB Cargo în portul Constanța din Hong Kong, Singapore, Shenzen, Shanghai și Ningbo.

Compania și-a propus ca, până la finele acestui an, să lanseze încă o linie directă de grupaj maritim din Asia în Constanța.

Înfiinţată în februarie 2008, compania IB Cargo oferă clienţilor săi servicii de transport maritim în regim de full container sau grupaj, transport rutier şi aerian, din orice punct de pe glob şi către orice destinaţie. În prezent, IB Cargo deţine 3 birouri de ţară – Bucureşti, Constanţa şi Otopeni.

IB Cargo este încă din 2008 membru al Global Logistics Network, reţea care reuneşte 368 forwarderi din 126 ţări şi 716 locaţii de pe glob, membru autorizat IATA şi FIATA și companie certificată ISO 9001:2008.

IB Cargo
Bucharest West Industrial Park
A1 Bucureşti – Piteşti, km 13 – Equest Logistics Center
Dragomireşti Deal, jud. Ilfov,
Irina Putineanu, PR Manager
Tel: +40 215 281 300
Fax: +40 215 281 309

http://www.ibcargo.com/

Cuvinte cheie:  Serviciu  grupaj maritim  Coreea de Sud  România  IB Cargo  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.