Bucuresti - 05 aprilie 2012
-
HR Club (www.hr-club.ro), asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, anunţă câștigătorii celei de a patra ediții a Galei Premiilor de Excelență în Resurse Umane. Anul acesta au fost premiate două categorii, Cel mai bun proiect de Resurse Umane, cu șapte subcategorii, și Management de vârf, cu trei subcategorii.
„Ne bucurăm de numărul în creştere de proiecte şi candidaturi înscrise la această ediţie a Galei, mai ales în condiţiile în care în acest an am avut candidaturi din mai multe oraşe din ţară. Prin acest eveniment ne dorim să aducem în faţă proiecte de resurse umane care au un impact măsurabil în afaceri şi care pot constitui exemple de bune practici în industrie. De asemenea, îi premiem pe oamenii de afaceri care implică funcţiunea de resurse umane la nivelul strategiei de afaceri” declară Radu Mavrodin, Director Executiv de Resurse Umane, Grup Renault România şi Preşedinte HR Club.
Din cele peste 80 de aplicații primite pentru cele două categorii, Juriul a deliberat:
Cel mai valoros proiect de resurse umane, secțiunea:
Recrutare și Selecție – Compania Adobe Systems România – Proiect: Summer Internship 2011.
Compensații și Beneficii – Compania Adobe Systems România – Proiect: Active@ Adobe.
Managementul Performanței – Compania Apavital - Proiect de management al performantei.
Dezvoltare Organizațională – Compania UniCredit Leasing Corporation IFN – Proiect: Cultura Unicredit Leasing - Avantaj Competitiv
Formarea și Dezvoltarea Oamenilor - Compania Tenaris Silcotub – Proiect: TenarisUniversity
§ Strategie de Resurse Umane –Banca Comercială Română – Proiect: GOSFI (Group Operations and Support Functions Integration)
§ Legislație și Relații Industriale – Compania Grup Şapte – Proiect: Before and After
Management General:
Managerul General al anului - Neil Coupland, CEO, JTI România & Moldova
Managerul de linie al anului – Vasile Emil Ştefan, Director Direcție, Apa Nova
Antreprenorul anului – Cătălin Copăescu, Director General, Delta Hospital
Juriul a avut o componență mixtă, între practicieni de resurse umane și reprezentanți ai management-ului de vârf.
Criteriile pe care juriul le-a considerat la secțiunea Cel mai valoros proiect de Resurse Umane au evaluat impactul în afaceri, abordarea conceptuală inovatoare și potențialul de replicare.
Pentru secțiunea Manageri de linie, dincolo de rezultatele de afaceri, juriul a evaluat preocuparea pentru dezvoltarea personală a oamenilor din subordine și sprijinirea departamentului de resurse umane pentru a implementa procese și proceduri de dezvoltare a echipei.
La secțiunea antreprenoriat, juriul a apreciat comportamentele care au demonstrat înțelegerea faptului că rezultatele sunt produse prin oameni și au avut o contribuție importantă la îmbunătățirea proceselor de management al resurselor umane în propria organizație.
Pentru secțiunea Managerul General al anului, Juriul a evaluat capabilitățile de conducere, preocuparea pentru problemele legate de oameni și participarea directă în activitățile de resurse umane, precum și implicarea directorului de RU în dezvoltarea strategiei de afaceri.
Partenerii evenimentului:
Parteneri anuali HR Club 2011 – Asebuss şi Exec-Edu, Enovate, Grupul Trend Consult şi Regina Maria.
Parteneri premiu - Best Jobs, BRD-Groupe Société Générale, Coca-Cola HBC Romania, Global Commercium, Tenaris Silcotub.
Parteneri eveniment - Cosmote, Berlitz, Pilkington Ratiu Business School, Univers Management Consulting.
Parteneri media anuali - AIDA, HR Manager, Wall-Street.ro.
Parteneri media eveniment – Asociația Română pentru Coaching, Business-Review, Calendarevenimente.ro, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
HR Club
HR Management Club este asociația profesioniștilor de resurse umane din România. Înființat în anul 2004, misiunea HR Club este de a încuraja dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea și promovarea celor mai bune practici în domeniu. În prezent, HR Club are un număr de 400 de membri, din peste 300 de organizații ce activează în principalele industrii din România. HR Club este membru al Asociației Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM) și membru al Federației Mondiale a Asociațiilor din Domeniul Managementului Oamenilor (WFPMA). Partenerii HR Club pentru anul 2011 sunt companiile: ASEBUSS & EXEC- EDU, Enovate, Grupul Trend Consult și Regina Maria. Vă rugăm să ne vizitați la http://www.hr-club.ro.
Contact de presă:
Mara Gojgar
Managing Partner
Confident Communication
Email: mara@confidentpr.com
http://www.hr-club.ro/
Cuvinte cheie:
Gala premii HR Club