Bucureşti - 16 februarie 2012
-
După ce a trecut prin 7 regiuni de dezvoltare ale ţării, oprindu-se pentru a oferi comunităţilor posibilitatea participării la „Săptămâna Egalităţii de Şanse”, caravana ajunge la Bucureşti. Evenimentele vor fi găzduite de Palatul Naţional al Copiilor (Bd. Tineretului nr. 8-10) în perioada 20 – 24 februarie 2012.
Iniţiativa găzduieşte ateliere de lucru, dezbateri şi mese rotunde ce vor propune participanţilor din rândul autorităţilor publice, angajatorilor, societăţii civile şi publicului larg teme de discuţii şi soluţii pentru asigurarea egalităţii de şanse şi combaterea discriminării la angajare. Pe lângă aceste activităţi, caravana aduce şi “Târgul ofertelor de muncă pentru şanse egale” pe 22 februarie 2012. Aici, angajatori din diverse arii de activitate, vor avea posibiltatea de a interacţiona direct cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Agenţia de comunicare MEDIA ONE în parteneriat cu MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, FUNDAŢIA PESTALOZZI şi PROVINCIA di PERUGIA, ITALIA au lansat caravana „Săptămâna Egalităţii de Şanse”, un eveniment intinerant al proiectului Ş.A.N.S.A ce atinge fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, pentru a le oferi tuturor locuitorilor ţării şansa de a se implica activ în această iniţiativă.
Demersul îşi propune o mai bună informare a populaţiei cu privire la principiul egalităţii de şanse şi pericolul discriminării, stimularea dezbaterilor asupra mijloacelor de creştere a accesului la condiţii egale de muncă şi participare socială prin combaterea stereotipurilor, cât şi furnizarea de sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen.
Proiectul POSDRU/97/6.3/S/63743 cu titlul “Campanie naţională de conştientizare publică privind egalitatea de gen şi de şanse pe piaţa muncii şi sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen – „Ş.A.N.S.A” este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară: 6. Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie: 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”, beneficiar fiind agenţia de comunicare Media One.
Media One se clasează printre primele agenţii integrate de consultanţă în comunicare din România. Având o prezenţă pe piaţă de peste şaptesprezece ani, compania deţine o experienţă solidă în dezvoltarea şi derularea de proiecte integrate de informare şi conştientizare pentru clienţi instituţionali şi privaţi.
Contact:
Ruxandra Baker
021 315 05 16
sansa@sansa.info.ro
http://www.mediaone.ro/
Cuvinte cheie:
Săptămâna Egalităţii de Şanse caravană încheiere