Bucureşti - 04 decembrie 2011
-
În acest an, pentru un jucător norocos din Mangalia, ziua de 1 decembrie a fost mai mult decât Ziua Națională a României, a fost chiar ziua în care viața i s-a schimbat.
Valul câștigurilor MEGA JACKPOT s-a spart de data aceasta în agenția Stanleybet din Mangalia în dimineața zilei de 1 decembrie, „victimă” căzându-i un pasionat al jocurilor de noroc în vârstă de 40 de ani care, începând de astăzi, este mai bogat cu 443.535,98 RON.
„Lumea mă întreabă uneori de ce joc la aparate și crede că o fac doar pentru posibilitatea de a câștiga potul cel mare într-o bună zi. Este adevărat că este și acesta un motiv, undeva în colțul minții, dar e mai mult unul abstract, pentru că e greu să crezi că ți se poate întâmpla cu adevărat. Uite că de data aceasta chiar mi s-a întâmplat mie – am venit, am jucat cum fac de obicei, dar soarta mi-a făcut acest cadou frumos, chiar înainte de Sărbători.”, a declarat câștigătorul.
Acest câștig ridică suma totală oferită de aparatele de joc MEGA JACKPOT în ultimele cinci luni la peste 2.150.000 de lei, un adevărat record pentru piața jocurilor de noroc din România. MEGA JACKPOT este singurul sistem de jackpot în rețea care oferă un premiu ce pornește de la 200.000 de lei, acesta crescând pe măsură ce se joacă la cele 185 aparate amplasate în peste 160 de agenții Stanleybet din toată țara.
„Lumea sportului este definită de pasiune, de dorința de a te autodepăși constant și de a deveni cel mai bun în ceea ce faci, iar aceleași valori sunt cele care ne ghidează și pe noi zi de zi. Tocmai de aceea, Stanleybet lucrează permanent pentru îmbunătățirea serviciilor sale, fie că este vorba de varietatea serviciilor oferite jucătorilor noștri, fie că vorbim despre valoarea câștigurilor. MEGA JACKPOT, prin premiile pe care le oferă, reprezintă un element important pentru realizarea acestui obiectiv”, a declarat Mario Deaconescu, Director Executiv al Stanleybet.
„Popularitatea sistemului de joc MEGA JACKPOT ne-a determinat să ne concentrăm eforturile în extinderea rețelei, care numără în acest moment 185 aparate de joc în 44 de orașe din țară. Eforturile noastre au făcut ca premiile MEGA JACKPOT să se transforme într-un fel de caravană a câștigurilor care ne poartă de fiecare dată în alt colț al țării. M-am bucurat să văd că în ziua de 1 Decembrie am făcut încă un jucător fericit, aceasta fiind o confirmare a faptului că reușim să facem ceea ce ne-am propus.”, a spus Florian Niculae, Director General Westgate România, compania care deține exclusivitatea pentru sistemul MEGA JACKPOT.
MEGA JACKPOT este o marcă înregistrată Westgate România. Compania a dezvoltat un parteneriat solid cu Stanleybet, liderul de piaţă din domeniul pariurilor sportive şi nonsportive.
Pentru detalii, vă rugăm să contactaţi departamentul de marketing al:
Westgate România:
Alice Sima – Marketing Manager
Tel: +40735177523
Email: marketing@westgateromania.ro
Website: www.megajackpot.ro
Stanleybet:
Cătălin Moise – Marketing Manager
Tel: +40749164669
Email: marketing@stanleybet.ro
Website: www.stanleybet.ro
http://www.megajackpot.ro/
Cuvinte cheie:
MEGA JACKPOT Ziua Naţională câştigător