Bucureşti - 10 noiembrie 2011
-
În perioada 14-18 noiembrie 2011 caravana “Săptămâna Egalităţii de Şanse” ajunge la Suceava, după primele două opriri de la Timişoara şi Buzău.
Municipiul Suceava va găzdui în următoarea perioadă ateliere de lucru, dezbateri şi mese rotunde destinate autorităţilor publice locale, angajatorilor, societăţii civile şi publicului larg din regiunea Nord-Est în scopul susţinerii egalitatii de şanse şi gen la angajare. Unul dintre cele mai importante evenimente ale caravanei este Târgul ofertelor de muncă pentru şanse egale, unde cei aflaţi în cautarea unui loc de muncă se vor putea întâlni cu angajatorii din regiune, totul pentru a asigura un climat sigur, competent şi durabil pe piaţa muncii din România. Activităţile vor avea loc în incinta Hotelului Continental, Str. Mihai Viteazul, Nr. 4-6 iar Târgul ofertelor de muncă pentru şanse egale va avea loc în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, Str. Ştefan cel Mare, Nr. 20A.
Agenţia de comunicare MEDIA ONE în parteneriat cu MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, FUNDAŢIA PESTALOZZI şi PROVINCIA di PERUGIA, ITALIA a lansat caravana „Săptămâna Egalităţii de Şanse”, un eveniment intinerant al proiectului Ş.A.N.S.A, ce va poposi în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României. În anul 2011, caravana ajunge la Ploieşti (Regiunea Sud-Muntenia) în perioada 21-25 noiembrie. Evenimentele continuă şi în prima parte a anului 2012 pentru a oferi tuturor locuitorilor ţării şansa de a se implica activ în iniţiativa lansată de partenerii proiectului.
Demersul îşi propune o mai bună informare a populaţiei cu privire la principiul egalităţii de şanse şi pericolul discriminării, stimularea dezbaterilor asupra mijloacelor de creştere a accesului la condiţii egale de muncă şi participare socială prin combaterea stereotipurilor, cât şi furnizarea de sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen.
Proiectul POSDRU/97/6.3/S/63743 cu titlul “Campanie naţională de conştientizare publică privind egalitatea de gen şi de şanse pe piaţa muncii şi sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen – „Ş.A.N.S.A” este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară: 6. Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie: 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”, beneficiar fiind agenţia de comunicare Media One.
Media One se clasează printre primele agenţii integrate de consultanţă în comunicare din România. Având o prezenţă pe piaţă de peste şaptesprezece ani, Media One deţine o experienţă solidă în dezvoltarea şi derularea de proiecte integrate de informare şi conştientizare pentru clienţi instituţionali şi privaţi.
Contact:
Ruxandra Baker
021 315 05 16
sansa@sansa.info.ro
http://www.mediaone.ro/
Cuvinte cheie:
Mdia One proiect caravană Săptămâna Egalităţii de Şanse