Bucureşti - 03 octombrie 2011
-
Mediafax organizeaza pe 4 si 5 octombrie 2011 cea de-a treia editie a evenimentului Romania Financial Forum din seria evenimentelor Mediafax Talks, organizat cu sprijinul Băncii Naţionale a României. Evenimentul va vea loc in cadrul BNR, sala Mitiţă Constantinesc, începând cu ora 10.30.
Romania Financial Forum va reuni cele mai importante voci ale sistemului financiar-bancar, reprezentanţi ai Guvernului, antreprenori şi manageri de top evenimentul urmand a fi deschis de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care va prezenta apoi concluziile la finalul celor două zile de dezbateri.
Pe parcursul celor doua zile vor fi dezbatute teme despre cicluri electorale si constrângeri bugetare, reglementări excesive si dereglementare, finalţare leu si valută, senzitivitatea sistemelor financiare la tulburenţele, neo-keynsianism, liberalism sau alt model economic şi politic, rolul statului în criza începută în 2008, rolul statului în crizele mondiale dar si despre structura optimă a aparatului bugetar.
Printre speakerii evenimentului din acest an se numără: Lucian Croitoru – consilier al Guvernatorului Mugur Isărescu; Bogdan Dragoi – Secretar de Stat, Ministrul Finanţelor Publice; Vasile Iuga – Country Managing Partner, PwC Romania; Florin Cîţu – analist economic; Cristian Popa,Viceguvernator BNR; Radu Ghetea, Preşedinte ARB şi Preşedinte CEC Bank; Mişu Negriţoiu – Director General ING Bank ( TBC ); Valentin Ionescu, Director General BVB; George Mucibabici, Chairman Deloitte Romania; Ioan Hidegcuti, Presedinte Fondul Român de Contragarantare.
Lectorii evenimentului vor analiza, totodată, teme precum finanţare bancară sau din piaţa de capital si economisire – bănci, sistem de pensii, fonduri de investiţii, asigurări, piaţa de capital.
Romania Financial Forum are ca parteneri– Bursa de Valori Bucureşti, PricewaterhouseCoopers România, Deloitte România, Alpha Bank, CEC Bank şi Fondul Român de Contragarantare.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro) şi prin evenimentele Romania Financial Forum, Romania Retail Forum şi Romania Construct Forum, oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Detalii si confirmari:
Luiza Vrabie, PR
0318.256.303
luiza.vrabie@mediafax.ro
Cuvinte cheie:
MEDIAFAX BNR eveniment