DANUBEPARKS: Monitorizarea Prundăraşului gulerat mic la nivelul bazinului Dunării!

22 septembrie 2011, 11.27 - Social   Turism   Mediu  

Bucureşti - 22 septembrie 2011 - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) implementează proiectul DANUBEPARKS Danube River Network of Protected Areas – Development and Implementation of Transnational Strategies for the Conservation of the Natural Heritage at the Danube River, Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării.
În cadrul acţiunilor din proiect dedicate monitorizării şi administrării siturilor Natura 2000 se regăseşte activitatea de monitorizare, la nivelul bazinului Dunării, a Prundăraşului gulerat mic (Charadrius dubius), considerat o specie reprezentativă a calităţii habitatelor fluviale dinamice.

Zonele din România incluse de ARBDD în proiectul de monitorizare a acestei specii sunt: porţiunea de Dunăre din dreptul localităţii Silistra, malul românesc, Braţul Borcea şi Dunărea Veche ce delimitează Balta Ialomiţei pe ambele maluri, Dunărea Veche, la est de Insula Mare a Brăilei, ambele maluri, Dunărea până la Ceatalul Chilia, malul românesc, braţul Tulcea până la Ceatalul Tulcea, ambele maluri şi Braţul Sf. Gheorghe până la localitatea Sf. Gheorghe pe ambele maluri.

Observaţiile au fost efectuate în două sesiuni de teren, 20-30 mai şi 20 iunie-5 iulie, perioade ce acoperă sezonul de împerechere-cuibărit a Prundăraşulului gulerat mic. Pentru realizarea unor observaţii cât mai corecte şi pentru a nu deranja subiectul observaţiilor, acestea s-au realizat din barca cu motor, dinspre larg spre ţărm cu ajutorul binoclului şi a lunetei ornitologice.

Au fost completate fişe de observaţie cuprinzând data şi ora observaţiei, poziţia geografică a locaţiei unde s-a efectuat observaţia adică numărul kilometrului de pe cursul de apă, pe ce parte a cursului de apă a fost făcută observaţia, coordonatele geografice pe harta/fotografia aeriană a locului, numărul păsărilor per locaţie, tipul de habitat (întinsură de pietriş, nisip, etc), tipul de activitate a păsării în momentul observaţiei (hrănire, cuibărit, dans nupţial), numărul de teritorii pe fiecare locaţie.

Din analiza fişelor de observaţie şi pe baza observaţiilor din teren a reieşit, aşa cum era de aşteptat, faptul că numărul de teritorii în care se întâlnesc populaţii cuibăritoare de Prundăraş gulerat mic este foarte mic sau deloc pe porţiunile de Dunăre unde traficul naval este intens, unde malurile sunt folosite în diferite activităţi umane sau unde populaţia locală dezvoltă creşterea animalelor.

Porţiunile din Dunăre unde s-au efectuat canale ce scurtează traseele şi care se caracterizează printr-un trafic deosebit sunt practic nelocuite de această specie, spre deosebire de buclele Dunării care sunt mai puţin circulate.

În apropierea localităţilor mari, Galaţi, Tulcea, cu porturi navale şi activitate industrială, populaţiile de prundăraş au dispărut din cauza lipsei locurilor propice cuibăritului.
Cirezile de animale din satele dunărene ce folosesc lunca Dunării ca zonă de păşunat sau loc de adăpat, reprezintă factori de constrângere pentru dezvoltarea populaţiilor cuibăritoare de prundăraş.

Există însă şi zone unde nu factorul uman este cel ce determină inexistenţa zonelor de cuibărit pentru prundăraş. Conformaţia malurilor caracterizate prin habitate de luncă cu sălcii şi plop precum şi stufăriş şi vegetaţie palustră oferă locuri de cuibărit pentru un număr însemnat de specii de păsări acvatice, însă mai puţin pentru prundăraş.

De toate aceste aspecte se va ţine cont în realizarea hărţii distribuţiei populaţiilor cuibăritoare de prundăraş gulerat mic, pe întreg traseul Dunării.

Continuarea pe viitor a monitorizării la nivel transnaţional a acestor populaţii va permite realizarea unei imagini asupra tendinţelor de evoluţie a habitatelor riverane.

Guvernator,
Grigore BABOIANU

Persoane de contact:
Grigore Baboianu
T: +40 240 518945
E: gbaboianu@ddbra.ro
Dan Bandacu
Pachet Lucru 6
T: +40 240 518924

http://www.ddbra.ro/

Cuvinte cheie:  DANUBEPARKS  proiect  monitorizare 

Imagini

DANUBEPARKS: Monitorizarea Prundăraşului gulerat mic la nivelul bazinului Dunării!
DANUBEPARKS: Monitorizarea Prundăraşului gulerat mic la nivelul bazinului Dunării!
DANUBEPARKS: Monitorizarea Prundăraşului gulerat mic la nivelul bazinului Dunării!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.