Bucureşti - 23 mai 2011
-
Editura Spandugino lansează în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011 (25-29 mai la Romexpo) o serie de cărţi care aduc în atenţia publicului autori foarte apreciaţi în domeniile din care fac parte. Astfel, în prezenţa autorilor, Editura Spandugino lansează: colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă”, o colecţie de romane şi poveşti reale din literatura franceză (Clarisse de Frédéric Vitoux, Spune da, Ninon de Maud Lethielleux, Drumul spre Ierusalim de Geneviève Duboscq), renumitele cărţi ale părintelui coachingului, Tim Gallwey – Jocul interior şi Stresul, Jocul Interior şi Munca, dar şi o carte a Prof. Acad. Solomon Marcus – Răni deschise ce cuprinde „reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite.” (Solomon Marcus) şi o carte de o deosebită importanţă lingvistică a Prof. Dr. Mihai Dinu, Un alt Bolintineanu – gânduri despre natura poeziei.
Calendarul evenimentelor este următorul:
Miercuri, 25 mai
ora 14.00
În noua colecţie „Distinguo”, lansarea volumului Răni deschise de Solomon Marcus
Vor vorbi: Solomon Marcus, Ioana Pârvulescu, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, standul Editurii Spandugino (pavilion C4)
ora 16.00
Lansarea volumului de critică literară Un alt Bolintineanu – gânduri despre natura poeziei de Mihai Dinu
Vor vorbi: Mihai Dinu, Mihai Zamfir, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, standul Editurii Spandugino (pavilion C4)
Joi, 26 mai
ora 13.00
În colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă” lansarea romanului Drumul spre
Ierusalim de Geneviève Duboscq (traducere de Mala Bărbulescu)
Vor vorbi: Stephania Troszezynski, Dan Burcea, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, standul Editurii Spandugino (pavilion C4)
Vineri, 27 mai
ora 17.00
Întâlnirea cu W. Timothy Gallwey considerat părintele spiritual al coachingului, prilejuită de lansarea volumelor Jocul Interior şi Stresul şi Jocul Interior şi Munca, bestselleruri internaţionale.
Vor vorbi: W. Timothy Gallwey, Simina Diaconu, Magda Bunea, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, scena Agora, pavilion C5
Sâmbătă, 28 mai
ora 13.00
În colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă” lansarea romanului Spune da, Ninon de
Maud Lethielleux (traducerea de Mădălina Dima)
Vor vorbi: Dan Burcea, Mădălina Dima, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, standul Editurii Spandugino (pavilion C4)
ora 16.30
Întâlnirea cu Frédéric Vitoux – de la Academia Franceză, prilejuită de lansarea romanului Clarisse în colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă” (traducere de Cristina Balmuş)
Vor vorbi: Frédéric Vitoux, Cristina Balmuş, Dan Burcea, Lavinia Spandonide
Locaţie: Bookfest, standul Editurii Spandugino (pavilion C4)
Descriere cărţi:
Răni deschise de Solomon Marcus
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Distinguo”
„Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de faţã exprimã reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite.” Solomon Marcus
Un alt Bolintineanu – gânduri despre natura poeziei de Mihai Dinu
Editura Spandugino, 2011
Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010, la secţiunea „Critică şi istorie literară, eseu", volumul Un alt Bolintineanu – gânduri despre natura poeziei este considerat de Cosmin Ciotloş „un model pentru ceea ce poate deveni critica, fie ea şi de poezie, atunci când e sprijinită de cultură, competenţă, luciditate şi ingeniozitate.”
Drumul spre Ierusalim de Geneviève Duboscq
trad. Mala Bărbulescu
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă”
Drumul spre Ierusalim este jurnalul de călătorie şi recunoştinţă al lui Geneviève Duboscq. Mutilată 90%, ea pleacă la 13 iulie 1965 din Normandia (Havre) până la Ierusalim, traversând Franţa, Elveţia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia, Asia Mică, cu un măgăruş (Bijou) drept tovarăş. În patru luni ea a parcurs 5900 km şi a sosit la Ierusalim la 30 octombrie.
Clarisse de Frédéric Vitoux
trad. Cristina Balmuş
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă”
Clarisse evocă o femeie ieşită din comun, un personaj romanesc, parte din familia lui Vitoux. În cei 95 de ani de viaţă, Clarisse traversează trei generaţii din familia Vitoux. Romanul este impregnat de portretul acestei femei devotate. Coborându-se pe sine, ea scoate la lumină frumuseţea de suflet a celor din jur.
Spune da, Ninon de Maud Lethielleux
trad. Mădălina Dima
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Cărţi din buzunarul dinspre inimă”
Scris dintr-o singură respiraţie, romanul Spune da, Ninon (în fr. Dis oui, Ninon) de Maud Lethielleux este o adevărată jubilaţie a memoriei aplecate peste vârsta copilăriei cu arta inegalabilă de a înnobila cuvintele cu parfumul inocenţei.
Jocul interior şi Stresul de W. Timothy Gallwey, dr. Edward S. Hanzelik şi dr. John Horton
trad. Magda Bunea
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Mentor”
„Această carte este dedicată tuturor oamenilor care caută stabilitate, calm şi înţelepciune pentru a face faţă provocărilor vieţii.” Tim Gallwey
Renumitul W. Timothy Gallwey face echipă cu doi medici reputaţi pentru a oferi un ghid unic pentru sănătatea mintală în lumea volatilă de astăzi. Jocul interior şi Stresul aplică principiile cunoscute din seria atât de populară a lui Gallwey (Jocul interior) şi ne arată cum să accesăm resursele interioare pentru a face faţă provocărilor vieţii şi a ne împlini potenţialul.
Jocul interior şi Munca de W. Timothy Gallwey
trad. Simina Diaconu, Magda Bunea
Editura Spandugino, 2011
Colecţia „Mentor”
Jocul interior şi Munca este produsul celor peste douăzeci de ani pe care Tim Gallwey i-a dedicat aplicării şi dezvoltării metodei Jocului interior, este lucrarea prin care el aduce ideile Jocului interior în lumea afacerilor.
„Această carte este despre cum să facem schimbări în ce priveşte felul în care muncim. Este despre cum să facem ca munca să ne folosească nouă înşine.” Tim Gallwey
Contact:
Raluca Radulescu - 0729.332.110
http://www.edituraspandugino.ro/
Cuvinte cheie:
Spandugino lansari Bookfest