Bucuresti - 16 octombrie 2008
-
BUCUREŞTI / 15:56, 14.01.2008
Primarul oraşului Voluntari, Florentin Costel Pandele, s-a declarat nemulţumit de prevederile OUG 106 / 2007 prin care se modifică şi completează legea 571 / 2003 privind codul fiscal, în sensul în care articolul 771 a fost abrogat.
Aceasta prevedea că impozitarea asupra veniturilor realizate din transferul drepturilor de proprietate al construcţiilor, de orice fel şi terenul aferent acestora să se distribuie în cotă de 50% la nivelul unităţilor administrative-teritoriale de pe raza localităţii unde se află bunurile imobiliare ce au făcut obiectul înstrăinării. Art. 771 a fost înlocuit cu alin.(7) care stabileşte ca „Impozitul pe venit realizat din transferul drepturilor de proprietate al construcţiilor, de orice fel şi terenul aferent acestora se virează şi se reţine integral la bugetul de stat”.
Considerăm că această măsură va avea un efect dezastros asupra bugetelor locale, astfel fiind limitate şi mai mult sursele de finanţare pentru lucrările de construcţie şi reabilitare a infrastructurii edilitare, iar în cazul localităţilor aflate în curs de dezvoltare, cum este şi oraşul Voluntari, aceste consecinţe vor fi mai puternic resimţite.
În opinia edilului din Voluntari, eliminarea acestei surse de venit la bugetul local vine în contradicţie cu principiilor autonomiei publice locale şi dovedeşte încă o dată faptul că descentralizarea şi deconcentrarea locală sunt noţiuni demagogice folosite numai pe hârtie.
Primarul Pandele, precizează că în localitatea pe care o conduce, la nivelul anului 2007 s-a încasat la bugetul local suma de 12.335.449,85 lei (aproximativ 3,4 milioane de euro), reprezentând cota din impozitele pe tranzacţii de proprietăţi imobiliare. Această sumă a constituit 13,3 % din veniturile proprii pe care le-a realizat oraşul Voluntari la bugetul local în anul 2007.
Biroul de presă al Primăriei Oraşului Voluntari
Cuvinte cheie:
primărie voluntari buget