Bucureşti - 24 martie 2011
-
Astăzi, 24 martie a.c., Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat modificările şi completările normelor privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor private care instituie, printre altele, obligativitatea publicării portofoliilor detaliate de investiţii ale fondurilor de pensii.
În scopul consolidării unei relaţii transparente între societăţile de pensii şi participanţii la fondurile de pensii private precum şi pentru creşterea gradului de încredere în piaţa pensiilor private, atât administratorii din sistemul Pilonului II cât şi cei din sistemul Pilonului III vor avea obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, de două ori pe an, pentru fiecare fond de pensii în parte, structura detaliată a portofoliului de investiţii, după cum urmează:
· structura portofoliului de investiţii detaliată, pentru fiecare instrument financiar şi pentru fiecare emitent, cu date referitoare la valoarea actualizată în lei şi ponderea deţinută în activul total al fondului de pensii private la data de 31 decembrie, va fi publicată odată cu situaţiile financiare anuale;
· structura portofoliului de investiţii detaliată, pentru fiecare instrument financiar şi pentru fiecare emitent, cu date referitoare la valoarea actualizată în lei şi ponderea deţinută în activul total al fondului de pensii private la data de 30 iunie, va fi publicată până la data de 1 octombrie a fiecărui an.
Astfel, datorită ultimelor măsuri adoptate de CSSPP, participanţii la fondurile de pensii private vor putea afla în ce acţiuni, obligaţiuni, depozite bancare sau alte instrumente financiare permise, conform legislaţiei în vigoare, le sunt investiţi banii acumulaţi în conturile fondurilor de pensii private sub forma unităţilor de fond.
De asemenea, potrivit noilor acte normative adoptate astăzi, administratorii fondurilor de pensii private vor trebui să publice informaţii suplimentare în cadrul raportului anual de informare a participanţilor despre activitatea desfăşurată în anul calendaristic precedent, şi anume:
· principiile investiţionale ale schemei de pensii administrate şi rezultatele aplicării lor;
· riscurile financiare, tehnice şi de altă natură ale schemei de pensii şi modul de gestionare al acestora;
· costurile de administrare totale şi defalcate pe categorii;
· principiile relaţiei dintre administrator şi participanţii fondului de pensii private şi modul de derulare a acesteia pe parcursul anului;
· politica de investiţii a administratorului şi rezultatele aplicării ei, pe fiecare componentă;
· prezentarea portofoliului de investiţii pe tipuri de investiţii şi a deţinerilor pe fiecare tip de investiţie în parte.
Noile norme de modificare şi completare a legislaţiei mai prevăd introducerea planului de audit intern anual. Totodată, administratorii vor trebui să includă în raportul anual transmis către CSSPP, în plus faţă de obligaţiile de raportare în vigoare şi informaţii privind cheltuielile de administrare suportate de administrator, cheltuielile de administrare suportate de fond, informaţii cu privire la plăţile de disponibilităţi băneşti, analiza sesizărilor primite de la participanţi şi modul de soluţionare a acestora respectiv analiza desfăşurării activităţii de audit intern şi măsurile întreprinse.
Menţionăm că toate aceste modificări şi completări ale legislaţiei privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor private se aplică începând cu raportările aferente exerciţiului financiar 2010.
Reamintim că, în aplicarea prevederilor legilor de bază ale sistemului de pensii private, administratorii fondurilor de pensii publică pe pagina proprie de internet, cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an, un raport anual de informare a participanţilor cu informaţii despre activitatea desfăşurată în anul calendaristic precedent. Mai mult, administratorul întocmeşte şi transmite către CSSPP, un raport anual care oferă o imagine reală, corectă şi completă asupra activităţii de administrare a fondurilor de pensii private administrate.
Norma pentru modificarea şi completarea Normei nr. 10/2010 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, elaborată în aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Norma pentru modificarea şi completarea Normei nr. 11/2010 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative elaborată în aplicarea Legii nr. 204/2006 privind fondurile de pensii facultative, cu modificările şi completările ulterioare vor fi transmise spre publicare în Monitorul Oficial şi vor fi disponibile şi pe site-ul www.csspp.ro, la rubrica Legislaţie Secundară, la data publicării lor.
Toate celelalte decizii ale CSSPP adoptate în şedinţa de astăzi, 24 martie 2011, vor fi publicate şi detaliate în Buletinul Lunar al CSSPP, din 15 aprilie a.c.
Data: 24 MARTIE 2011
Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice: comunicare@csspp.ro
.
http://www.csspp.ro/
Cuvinte cheie:
CSSPP pensii private