Pandele: Ponta este dezinformat

23 martie 2011, 11.42 - Politic  

Bucureşti - 23 martie 2011 - Ïn legătură cu declaraţia Preşedintelui PSD, Domnul Victor Ponta, potrivit căreia "nu m-a dat nimeni afară din PSD, ci am fost suspendat parcă şi astfel mi-aş atrage pierderea mandatului de primar", regret că Domnul Ponta este dezinformat, având în vedere că eu deţin dovada scrisă a excluderii mele din PSD, venită aşa cum este statutar atât de la organizaţia PSD Voluntari cât şi confirmată de către PSD Ilfov, prin semnătură, cu martori, a preşedintelui de organizaţie, Dl. Robert Negoiţă, document ce a fost trimis, acum un an şi jumătate şi la Prefectura Ilfov şi cu care mă voi prezenta în instanţă, acolo unde m-au chemat colegii mei. Este de domeniul evidenţei şi al bunului simţ că nu aveam cum să mă înscriu într-un alt partid, nici legal şi nici moral, fără să fi încheiat şi scriptic legătura cu o altă formaţiune politică. La întrebarea multor ziarişti, şi anume de ce cred că s-a redeschis acest subiect, demult lămurit şi închis, pot spune doar că lupta politică ia uneori forme hilare şi, cine nu este pregătit şi pentru aşa ceva, nu are ce căuta în acest domeniu. Dar există şi o parte bună a acestui caz : cetăţenii din Voluntari află care este prioritatea filialei PSD Voluntari,Ilfov: doar şicanarea primarului şi nu crearea unei posibile alternative, prin prezentarea de proiecte bune pentru oameni, în acest colţ de ţară.

.

Cuvinte cheie:  Pandele  Ponta  PSD 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.