Matricia Solutions – bilant pozitiv pentru 2010

25 ianuarie 2011, 01.38 - Afaceri   IT&C  

Bucureşti - 25 ianuarie 2011 - Matricia Solutions a incheiat anul 2010 cu un plus de 20% la valoarea licentelor vandute si o crestere cu 15% a numarului de clienti noi, comparativ cu anul precedent.

Matricia Solutions, furnizor de solutii software pentru Customer Relationship Management (iCare – powered by Dynamics CRM) si Enterprise Content Management (OnBase), a inregistrat in anul 2010 o crestere cu 20% a vanzarilor de licente si largirea portofoliului de clienti cu 15%. Companii de top din Romania, printre care UPC, Cameron, Scandia, Assa Abloy, Alfred Topfer, au optat in 2010 pentru serviciile Matricia. In plus, reusita proiectelor anterioare a determinat o parte din clientii existenti sa-si consolideze procesele de business prin achizitionarea unor noi sisteme software din portofoliul Matricia.

“Practic, in conditiile in care piata IT&C nu si-a revenit dupa scaderea dramatica din 2009 si a fost in continuare puternic marcata de criza economica, in 2010 am reusit sa castigam cu circa 15% mai multi clienti noi, pe toate categoriile de produse din portofoliul nostru”, a declarat Diana Lungulescu, Director Executiv la Matricia Solutions.

Astfel, Boromir a achizitionat solutia CRM - iCare for Distribution si, spre sfarsitul anului, pe cea de Document Management - OnBase, care asigura managementul electronic al documentelor si proceselor de business din locatiile companiei.

Un alt nume de referinta, Gealan Romania (subsidiara grupului german Gealan Fenster Systeme GmbH, producator de profile din PVC pentru usi si ferestre cu geam termoizolator) a ales implementarea solutiei de Business Intelligence QlikView ca sistem de Balanced Scorecard.

Solutia Ascent CRM a fost adoptata de Nefromed Dialysis Centers (parte din Grupul Euromedic International, cel mai mare furnizor de servicii medicale in cadrul unor parteneriate public-private din Europa), care a dorit implementarea unei solutii pentru managementul pacientilor in cele 8 clinici de dializa ale companiei.

Sistemul ERP furnizat de Matricia, Microsoft Dynamics AX a fost achizitionat de Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec, (entitate non-profit, fondata de zece dintre cei mai cunoscuti fabricanti europeni de electrocasnice cu activitate in Romania), precum si de Provus Service Provider si Romcard, pentru introducerea unui sistem financiar-contabil integrat in cadrul celor doua companii, care sa ofere o baza consistenta pentru activitatea de raportare catre grup.

Pe linia de Business Intelligence, solutia QlikView a fost achizitionata de Assa Abloy (lider mondial in fabricarea si furnizarea solutiilor de inchidere si deschidere pentru usi), care vizeaza crearea unui set de rapoarte si analize pentru managementul proceselor de vanzari, logistica si productie, si care va fi implementata la inceputul lui 2011.

Strategia de vanzari a cunoscut in 2010 o schimbare de focus, axandu-se pe solutiile CRM si Document Management. Astfel, vedetele portofoliului de solutii au fost iCare – powered by Microsoft Dynamics CRM, respectiv OnBase, adoptata in 2010 de cateva companii de referinta: Cameron Romania, Cameron Germania, Scandia Romana, UPC Romania, Alfred Toepfer Romania, etc.

Anul trecut a adus si lansarea a doua noi solutii CRM dezvoltate pe platforma Microsoft Dynamics sub brandul propriu iCare: iCare for Pharma si iCare for Telecom. Cele doua verticale reprezinta solutii dedicate industriei de farma, respectiv telecom, dezvoltate de echipa Matricia prin prisma expertizei acumulate in cele doua domenii de business. “Cele doua lansari reprezinta numai inceputul unei orientari strategice spre verticalizarea solutiilor CRM oferite pentru furnizarea unor instrumente de gestiune a relatiilor specifice din diferite industrii. Urmatoarele vizate sunt distributia, advertising-ul si serviciile profesionale”, a spus Diana Lungulescu, Director Executiv la Matricia Solutions.

Pentru a sustine aceasta strategie de business, Matricia si-a completat nucleul de consultanti seniori cu o echipa de software developers, ajungand astfel la o echipa de 15 specialisti.

Prin prisma rezultatelor pozitive din anul anterior, pentru 2011 compania isi propune cresterea cifrei de afaceri cu 20%, largirea bazei de clienti cu 15-20 companii, precum si extinderea portofoliului de solutii CRM verticale, sub brandul iCare.

Matricia Solutions SRL
Contact: Andreea Ciuluvica – Marketing Executive
Tel.: 021/232 6232


http://www.matricia.ro/

Cuvinte cheie:  Matricia  bilant  pozitiv 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.