Bucureşti - 24 ianuarie 2011
-
PCC SE este extrem de îngrijorat de faptul că managementul Oltchim, din cauza incapacității şi lipsei de voinţă de a realiza o strategie reală pentru supravieţuirea Oltchim, strategie bazată pe principii de business şi pe standardele internaţionale în domeniu, poate agrava problemele companiei, ducând-o în insolvenţă.
Până de curând, managementul Oltchim a condus compania pe baza garanţiilor de stat, scutirilor sau reeșalonărilor la plata impozitelor, precum şi beneficiind de sprijin sub forma reeșalonării datoriilor către furnizori controlați de stat şi către bugetul de stat. În prezent, din cauza legislaţiei europene, Oltchim nu mai are la dispoziţie nici una dintre aceste opţiuni.
În plus, conducerea Oltchim își bazează strategia pentru companie pe soluții care au fost elaborate cu peste 40 de ani în urmă, fiind în prezent depăşite şi neviabile ca soluţii de business.
În cei peste douăzeci de ani de când se află la conducerea companiei, conducerea Oltchim nu a elaborat nicio soluţie alternativă pentru companie, iar acum se confruntă cu faptul că este complet depăşită de situaţia în care se găseşte Oltchim.
PCC SE este profund îngrijorat de faptul că managementul Oltchim nu are o soluţie de restructurare şi salvare a companiei. Acţiunile conducerii Oltchim duc la escaladarea pierderilor financiare şi a datoriilor şi supun compania unui risc ridicat de insolvabilitate.
Cazul în care conducerea Oltchim aduce compania în insolvență este cel mai sumbru scenariu pe care acţionarii Oltchimului și l-ar putea imagina.
Insolvabilitatea Oltchim înseamnă diminuarea valorii companiei, pierderea șansei de a-și recâștiga potențialul de piață, precum și pierderea capitalului uman valoros de care dispune Oltchim SA.
PCC SE este gata să îşi asume responsabilitatea pentru readucerea Oltchim la potenţialul său, prin implementarea unei restructurări reale a combinatului, având ca rezultat salvarea şi revitalizarea platformei chimice din Râmnicu Vâlcea.
PCC SE este gata să implementeze la Oltchim SA un plan de afaceri şi strategii realiste, bazate pe produse care pot genera profit la Oltchim, cum ar fi poliolii, oxo-alcoolii, anhidrida ftalică şi soda caustică, precum şi prin implementarea unor proiecte noi şi moderne, de tip greenfield, care pot creşte competitivitatea combinatului chimic.
PCC SE este pregătit și doreşte să ia parte la procesul de privatizare a Oltchim SA şi să devină acţionar majoritar, garantând că, sub conducerea PCC SE, Oltchim va fi adus pe un nou drum şi va începe să genereze rezultate financiare pozitive.
PCC SE este gata să implementeze o restructurare reală şi urgentă la Oltchim SA, împreună cu statul român ca acţionar majoritar, cu scopul de a opri activitatea dezastruoasă a actualei conduceri a Oltchim, în încercarea de a evita insolvența companiei.
.
Cuvinte cheie:
PCC Oltchim management