Mediafax şi Orange lansează un joc de Crăciun pe telefonul mobil

Bucureşti - 22 decembrie 2010 - Mediafax şi Orange lansează, în parteneriat cu Elicom şi Media Sat, un joc amuzant de Crăciun ce poate fi descărcat gratuit dintr-un mini-site dedicat sărbătorilor de iarnă, disponibil în portalul Orange pe mobil.

Jocul Potriveşte globuleţele, adresat în special copiilor, îi provoacă pe utilizatori să formeze secvenţe de globuri identice, respectând un anumit interval de timp şi atingând punctajul indicat. La fel ca celebrul joc Tetris, Potriveşte globuleţele testează îndemânarea jucătorilor prin niveluri din ce în ce mai dificile, în care sarcina de a potrivi globurile de Crăciun într-un timp scurt devine tot mai grea. Utilizatorii au oricând posibilitatea de a-şi compara performanţele cu scorurile celor mai buni jucători.

Jocul este compatibil cu majoritatea modelelor de telefon mobil şi poate fi descărcat gratuit din secţiunea De Sărbători existentă în portalul Orange pe mobil.

În această secţiune, clienţii Orange au la dispoziţie zeci de idei şi topuri despre sărbătorile de iarnă, precum şi felicitări şi informaţii despre simbolurile şi tradiţiile de Crăciun.

De exemplu, utilizatorii pot alege o felicitare SMS pe care să o primească gratuit pe telefonul mobil şi să o trimită apoi cadou celor dragi. Totodată, ei pot asculta cum se urează „Crăciun fericit!” în peste o sută de limbi din lume.

Sugestii de meniuri de Crăciun şi de Revelion, idei pentru vacanţa de iarnă şi pentru petrecerea serii de Ajun, topul celor mai frumoase desene animate sunt, de asemenea, accesibile pe mobil.

În plus, clienţii Orange îşi pot personaliza telefoanele mobile în această perioadă a anului cu wallpapere, screensavere şi sonerii distractive, disponibile în acelaşi mini-site.

Aplicaţia lansată de Mediafax Mobile Services – divizia din cadrul Mediafax ce furnizează conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă - este inclusă în secţiunea Meniu a portalului Orange pe mobil.

Despre Mediafax Mobile Services

Din 2003, Mediafax – cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România - este producător şi furnizor de conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă. Prin Mediafax Mobile Services, milioane de posesori de telefoane mobile au acces la ştiri, la jocuri pentru telefonul mobil, video on demand (filme, seriale, emisiuni TV, videoclipuri), audio (muzică, ringtonuri). Mediafax Mobile Services a creat primele jocuri cu vedete româneşti şi cel dintâi joc pentru telefoanele mobile bazat pe un film românesc, Supravieţuitorul, şi a lansat prima telenovelă adaptată pentru difuzarea pe mobil, Amanda O.

Despre Orange

Orange este lider de piaţă în România cu 10.398.884 de clienţi şi venituri de 246 milioane de euro în trimestrul al treilea al anului 2010. Orange este parte a grupului Orange-France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 203.4 de milioane de clienţi pe cinci continente. Orange oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii integrate de voce şi date fixe şi mobile. Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro

Despre Elicom

Elicom este furnizor de servicii de telecomunicaţii şi Call Center din 1991. Elicom produce şi operează platforme de servicii cu valoare adăugată pentru operatori de telecomunicaţii, fiind de asemenea agregator de content informaţional şi de entertainment.

Despre Media Sat

Media Sat este una dintre principalele companii de telecomunicaţii care activează pe piaţa românească.
Fondată în 1997, Media Sat oferă o paletă largă de servicii şi produse în domeniul telecomunicaţiilor, de la servicii de acces Internet, Telefonie Fixă, platforme CTI, servicii SMS/SVA telefonie şi Broadcasting TV şi Radio.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.


http://www.mediafax.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax  Orange  joc 

Imagini

Mediafax şi Orange lansează un joc de Crăciun pe telefonul mobil
Mediafax şi Orange lansează un joc de Crăciun pe telefonul mobil

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.