SIVECO Applications 2011 răspunde cu tehnologii inovatoare priorităţilor economiei româneşti

29 noiembrie 2010, 03.25 - Afaceri   IT&C  

Bucureşti - 29 noiembrie 2010 - "Premiul de Excelenţă" la Gala RoCS 2010 pentru componentele SIVECO Applications 2011 dedicate Managementului Deşeurilor şi Managementului Financiar al Proiectelor

SIVECO Romania a primit Premiul de Excelenţă pentru "capacitatea soluţiei SIVECO Applications 2011 de a răspunde cu tehnologii inovatoare priorităţilor economice, prin componentele Managementul Deşeurilor şi Managementului Financiar al Proiectelor". Premiul a fost acordat la categoria "IT-ul şi economia", în cadrul celei de-a 16-a ediţii a Galei Romanian Computer Show 2010 (RoCS), cel mai important eveniment B2B al anului, organizat de IDG România.

"Adaptarea la nevoile pieţei este obiectivul pe care îl urmărim constant. Soluţiile pe care le dedicăm organizaţiilor din România sunt deosebit de utile, în special in contextul accesării fondurilor europene. Prin Componenta de Management Financiar al Proiectelor venim în sprijinul organizaţiilor neguvernamentale, companiilor private, instituţiilor publice eligibile pentru finanţările structurale şi în special al coordonatorilor de proiecte şi al personalului cu responsabilităţi în realizarea şi managementul financiar al proiectelor. Prin componenta Deşeuri ne adresăm organizaţiilor româneşti care intră pe piaţa europeană - o piaţă deja consolidată, cu jucători consacraţi, cu poziţii puternice şi cu consumatori educaţi şi pretenţioşi. Sistemul informatic complex pe care îl oferim asigură coerenţa informaţională, tehnologică şi de infrastructură de care are nevoie un management performant, dar şi respectarea reglementărilor legale în vigoare", a declarat Lăcrămioara Bârseti,
Line of Business Director SIVECO Applications, în cadrul SIVECO Romania.

"La această a 16-a ediţie a ROCS i-am premiat pe cei care au indentificat tendinţele corecte şi zonele în care piaţa de IT va redeveni unul dintre motoarele economiei româneşti", a declarat Mihaela Gorodcov, Director General IDG Romania.

SIVECO Romania a mai fost premiată la Gala RoCS în 2008 pentru soluţia dezvoltată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), în 2007 pentru implementarea şi promovarea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) în România şi pentru cele mai mari investiţii în cercetare şi dezvoltare.

Despre SIVECO Romania
Înfiinţată în 1992, SIVECO Romania este liderul caselor româneşti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură dezvoltarea şi exportul de soluţii IT şi de proiecte de consultanţă cu valoare adaugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

Între acţionarii SIVECO Romania se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

Adresându-se cu precădere companiilor mari şi agenţiilor publice, compania oferă soluţii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, pentru piaţa naţională şi internaţională. SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.

De-a lungul celor 19 ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu peste 100 de premii interne şi internaţionale.

SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2008 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).

SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) şi internaţionale (European Association for Information Technology - EITA, Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.siveco.ro.

Georgiana CAPUERDE
Corporate Communication Manager

SIVECO Romania
Victoria Park
73-81 Bucuresti-Ploiesti Drive,
Building C4, District 1, 013685, Bucharest, Romania
Tel: 021 302 3300
Tel: 0731.490.641
Fax: 021 302 3391

http://www.siveco.ro/

Cuvinte cheie:  SIVECO  tehnologie  companii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.