De 25 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership, activități experiențiale și traininguri adaptate realității și nevoilor din țara noastră.
Peste 100.000 de persoane au fost recrutate sau antrenate prin programele LEADERS și colaborările cu parteneri, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a peste 650 de lideri din România ca speakeri, 175 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 80 de comunități urbane și rurale și 65 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.
De-a lungul timpului, Fundația Leaders a construit o adevărată „generație" de lideri în România, care nu este definită doar prin vârstă, ci prin valori, credințe și comportamente comune, modelate și dezvoltate prin intermediul programelor fundației. Într-o Românie în continuă schimbare, cei peste 100.000 de beneficiari direcți ai programelor LEADERS au fost influențați profund de experiențele și mentoratele primite, devenind ambasadori ai schimbării pozitive.
Fundația LEADERS a reușit să dezvolte cea mai mare comunitate de tineri lideri din România și atrage anual mii de tineri în programele care vizează elevii de liceu, studenții și tinerii profesioniști.
Programele implementate de LEADERS sunt proiecte proprii sau proiecte customizate pentru partenerii Fundației, care se bazează pe modelul de leadership colaborativ, aflat la intersecția a trei axe importante: menire, colaborare și gândire sistemică.
Echipa LEADERS a dezvoltat și aplică metode de învățare prin intermediul leadershipului experiențial.
Leaders Explore (Knowing Yourself), Leaders Experience (Leading Yourself) și Leaders Challenge (Leading the Team) sunt programele principale care încorporează conceptele de educare și formare în leadership elaborate și implementate de Fundația Leaders de-a lungul timpului, în timp ce Ora de Carieră este, în prezent, cel mai mare program gratuit de orientare în carieră din România. Lansat anul trecut, programul THE Leadership School (Leading the Future) completează portofoliul organizației pe segmentul educării și formării liderilor din rândul tinerilor extraordinari.
La programele menționate anterior, care reprezintă coloana vertebrală a activității și curriculei fundației, se adaugă programele customizate dezvoltate împreună cu organizațiile partenere și sponsori, în funcție de obiectivele specifice de educare-formare formulate de acestea.
Proiectele speciale pentru organizații sunt o direcție importantă pentru LEADERS și reprezintă punctul de întâlnire dintre companiile cu nevoi și inițiative educaționale interne sau externe, și expertiza LEADERS în crearea și gestionarea la nivel de project management și curriculum a programelor educaționale, prin competențe de educație, training și identificare talente.
Tinerii participanți schimbă comunitățile prin proiectele în comunitate generate în cadrul programelor LEADERS, care le oferă acestora posibilitatea să intre în contact cu problemele din lumea reală, să elaboreze și să implementeze proiecte care ajută comunitățile să schimbe mediul în care trăiesc, în timp ce tinerii experimentează colaborarea și comunicarea în echipă.
Fundația Leaders pune accentul pe impactul durabil și transformativ pe care l-a avut de-a lungul timpului asupra unor oameni cu un spirit proactiv, care, la rândul lor, contribuie la un viitor mai bun pentru comunitățile lor și pentru România.
***
Fundația Leaders formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile. Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze
lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.
www.leaders.ro,
LinkedIn,
Facebook,
Instagram,
Tiktok,
Youtube