Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), vineri, 15 noiembrie 2024, raportul care cuprinde rezultatele economico-financiare aferente primelor 9 luni ale anului 2024.
Datele din raport reflectă creșteri sustenabile ale principalilor indicatori financiari ai companiei, ce se înscriu în trendul de dezvoltare prevăzut în planul de afaceri “The Future Together”, cu obiective ambițioase până în 2030.
Cele mai importante realizări în primele 9 luni ale anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023:
creșterea cifrei de afaceri pe piața internă și internațională cu 9%;
realizarea unui profit net de 87,9 milioane lei, în creștere cu 15%;
avans cu 16% a afacerilor pe piețele internaționale;
creșterea valorii acțiunii ATB cu aproximativ 200%, de la 1,18 lei la 30.09.2023 la 3,44 lei în septembrie 2024;
intrarea în indicele BET, indicele principal al BVB;
investiții de 78,5 milioane lei, în creștere cu peste 50%.
Rezultate financiare consolidate
Cifra de afaceri a companiei Antibiotice obținută din piața internă și piețele internaționale în primele 9 luni ale anului 2024 a înregistrat valoarea de 506 milioane lei, în creștere cu 9% comparativ cu perioada similară a anului 2023, când a înregistrat valoarea de 463 milioane lei.
Profitul net generat de Antibiotice a atins nivelul de 87,9 milioane lei, în creștere cu 15% comparativ cu perioada similară din anul 2023, când a înregistrat valoarea de 76,7 milioane lei.
Indicatorii financiari de solvabilitate:
Lichiditatea curentă (active curente, mai puțin disponibilitățile în numerar/datorii bancare pe termen scurt) este de 13,01, mai mare decât 1,2 (nivel minim agreat de instituțiile bancare). Valoarea înregistrată de acest indicator indică menținerea echilibrului financiar pe termen scurt și capacitatea companiei de a onora obligațiile bancare curente pe seama activelor lichide;
Datoriile bancare totale raportate la nivelul EBITDA înregistrează un nivel de 0,94, fiind în parametrii agreați de instituțiile financiare (nivelul maxim admis este de 3,5);
Total datorii bancare/capital propriu este de 0,14, mai mic decât 1 (nivel maxim acceptat de instituțiile financiare).
Consolidarea afacerii în piața internă
Pe piața internă, Antibiotice a realizat o cifră de afaceri netă în valoare de 303,79 milioane lei, cu 5% peste nivelul realizat în aceeași perioadă a anului anterior.
În această perioadă, principalele obiective pe care Antibiotice și-a concentrat activitatea au fost reprezentate de creșterea cotei de piață corelată cu potențialul de vânzare al produselor în fiecare din segmentele pieței pharma, respectiv: farmacii cu circuit închis (hospital) și farmacii cu circuit deschis (retail).
Creștere de 16% a afacerilor pe piețele internaționale
În perioada ianuarie-septembrie 2024, Antibiotice Iași a înregistrat pe piața internațională o cifră de afaceri de 202,26 milioane lei, cu 16% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului anterior, efect pozitiv al strategiei de expansiune teritorială a companiei.
Exportul de substanțe active antifungice consolidează poziția companiei pe piețele internaționale
Substanțele active antifungice produse de Antibiotice Iași sunt vândute în peste 55 țări la nivel mondial. În perioada analizată, s-a înregistrat progres în principalele proiecte de dezvoltare din zonele Europa, America de Nord și America Latină.
Creștere cu 20% a exportului de produse finite
Veniturile din vânzarea de produse finite au fost în valoare de 130,4 milioane lei, în creștere cu 20% raportat la perioada similară a anului trecut (108,3 milioane lei).
Rezultatul vine în urma consolidării portofoliului de peniciline beta-lactamice sterile în Europa, regiune care reprezintă 40% din valoarea exportului. Antibiotice Iași este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața internațională pe acest segment, deși aceste piețe sunt dificil de accesat prin prisma condițiilor stricte privind calitatea medicamentelor, optimizarea supply chain-ului, competitivitatea prețului în licitații și implementarea standardelor internaționale privind sustenabilitatea.
În Orientul Mijlociu s-a înregistrat o creștere de 50% a vânzărilor, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2023. Acest rezultat se înregistrează ca urmare a pătrunderii pe piața Emiratelor Arabe Unite și creșterii vânzărilor în Arabia Saudită și Irak atât pe portofoliul de medicamente antiinfecțioase, cât și pe cel destinat afecțiunilor cardiovasculare.
Alături de piețele noi din Europa și Orientul Mijlociu în care Antibiotice a inițiat vânzări în acest an se află și Australia, piață în care s-au realizat primele vânzări în luna septembrie. În perspectivă, compania își propune să inițieze înregistrarea de noi produse prin care să își dezvolte prezența și în această zonă.
În celelalte regiuni, tradiționale pentru companie, precum America de Nord (SUA și Canada), Asia (Vietnam) și Moldova, vânzările s-au înscris pe un trend de creștere între 8-20% și se mențin astfel în top 5 teritorii strategice ale companiei.
Portofoliul de produse în continuă evoluție
În primele 9 luni ale anului 2024 portofoliul companiei a fost completat cu 19 produse noi. Acestea se adresează patologiilor infecțioase, cardiovasculare, musculo-scheletice, ale tractului digetiv și sistemului nervos central, în conformitate cu direcțiile de dezvoltare strategică ale companiei.
Portofoliul de forme solide orale a fost completat cu 16 produse noi: 4 produse cu prescripție medicală pe clasa antiinfecțioase (medicație critică conform listei publicată de European Medicines Agency), 4 suplimente alimentare destinate ameliorării simptomatologiei datorate infecțiilor urinare, disconfortului abdominal, sănătății cardiovasculare și favorizării unui somn natural și 8 produse din gama de suplimente veterinare (utilizate în tratamentul afecțiunilor cutanate, afecțiunilor sau infecțiilor acute ale tractului urinar, îmbunătățirii imunității, refacerii și menținerii florei intestinale, a sănătății articulațiilor, funcției hepatice și susținerii funcției renale).
Portofoliul diviziei de produse topice a fost completat cu 3 produse noi: 1 dispozitiv medical destinat prevenirii și tratamentului cicatricilor și 2 produse dermatocosmetice, parte a unei linii de produse destinate îngrijrii tenului seboreic, cu tendință acneică.
Dezvoltare durabilă prin proiecte de investiții strategice
În vederea dezvoltării durabile, compania a realizat în primele 9 luni din 2024 investiții totale de 78,5 milioane lei, valoare cu peste 50% mai mare decât cea realizată în perioada similară a anului 2023 (51,03 milioane lei).
Investiții în dezvoltarea portofoliului de produse. În perioada de referință au continuat investițiile în proiecte de cercetare-dezvoltare în vederea obținerii unor produse noi, de calitate, sigure, eficiente și competitive pe piață.
Obiectivul principal al portofoliului viitor este consolidarea poziției pe piața internă și fructificarea potențialului în piețele internaționale, asimilând produse aflate în ultimele tendințe de prescriere și consum.
Investiții în proiectul „Capacitate de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice”, parte din planul de afaceri “The Future Together 2030”. În perioada ianuarie-septembrie 2024 s-au derulat proceduri pentru încheierea contractelor de proiectare și execuție pentru cele două fluxuri de fabricație (injectabile și topice).
Investiții în noua bază logistică – capacitate de depozitare produse finite. Această investiție a fost începută în anul 2023 și are termen de finalizare la sfârșitul anului 2024.
Investiții în procesul de transformare digitală a companiei prin digitalizarea proceselor și tehnologia informației.
Intrarea în indicele BET, indicele principal al BVB
În luna septembrie 2024 Antibiotice SA a intrat în indicele BET, indicele principal de la Bursa de Valori București, care cuprinde cele mai tranzacționate 20 de companii listate, considerate cele mai performante de pe piața românească de capital.
Persoanele interesate de mai multe informații pot consulta Raportul administratorilor aferent primelor 9 luni din anul 2024 pe site-ul Bursei de Valori București (www.bvb.ro), al Autorității de Supraveghere Financiară (www.asfromania.ro) sau pe website-ul companiei Antibiotice S.A. (www.antibiotice.ro), secțiunea „Investitori > Informații financiare > Raportări financiare”.