DLA Piper și ASD organizează "Lawyer for a Day" – concurs de dezbateri juridice

13 noiembrie 2024, 03.59 - Afaceri   Social   Evenimente   Justiţie  

București - 13 noiembrie 2024 -

Echipa DLA Piper, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor în Drept, organizează concursul de dezbateri juridice de drept civil "Lawyer for a Day" -  în perioada 9 noiembrie – 11 decembrie. Concursul se adresează studenților din anii III și IV de la Facultatea de Drept, Universitatea București.


Premiile oferite în cadrul acestui concurs sunt: premiul I EUR1000, premiul II EUR600, premiul III EUR400.


Calendarul concursului este următorul:


9 nov.     Start înscrieri


17 nov.   Termen final înscrieri


18 nov.   Comunicarea speței


21 nov.   Training


28 nov.   Termen final pentru transmiterea rezolvării speței


6 dec.     Anunțare finaliști și semifinaliști


11 dec.   Finala și semifinala


Înscrierile se pot face ca echipă formată din doi studenți.


"Ne bucurăm să propunem anul acesta o nouă formulă de concurs, de dezbateri juridice, după ce anii trecuți am organizat concursuri de eseuri și chiar unul internațional de negocieri, în 2020, în urma căruia studenții care se aflau în stagiu la noi au câștigat locul I. Ne-am dorit să reluăm ideea de competiție pe echipe de studenți care să beneficieze de experiența de lucru din DLA Piper și de un training oferit de avocații noștri din departamentele de litigii și consultanță. Pe lângă premiile menționate, studenții pot primi oferte de colaborare sau de stagiu de practică pentru vara 2025 la biroul din București al DLA Piper." a declarat Monica Georgiana Brusalis, HR Coordinator.


Concursul este o oportunitate excelentă pentru studenți de a-și dezvolta abilitățile de argumentare și de a-și testa și extinde cunoștințele în dreptul civil. Participanții vor avea ocazia să colaboreze cu colegii lor și să primească sfaturi și recomandări de la profesioniști din domeniu.


Mai multe detalii despre concurs, precum și formularul pentru înscrieri sunt disponibile la următorul link: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfeSF6PpXig7D6n7AMC8NjuGyDZBdSLWKOGwDeqGlME-EVwDQ/viewform


Despre DLA Piper


DLA Piper este o firmă globală de avocatură de business, prezentă în peste 40 de țări din America, Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia Pacific, având ca scop sprijinirea clienților din întreaga lume pe aspecte juridice și fiscale.


Biroul DLA Piper din București vine în sprijinul clienților cu o echipă solidă de peste 50 de avocați și consultanți fiscali cu pregătire internațională, capabili să gestioneze cele mai complexe probleme juridice și fiscale, combinând cunoștințe din multiple sectoare, având experiență acumulată atât din proiecte locale, cât și internațională, prin asistarea clienților reprezentativi la nivel mondial.


Serviciile juridice acoperă problematici precum dreptul societar, dreptul muncii, concurenţă, protecția datelor, investiții și finanțări, imobiliare, fiscalitate, litigii și reglementare. Angajamentul nostru este de a oferi o gamă completă de servicii juridice și fiscale, pentru a satisface și a anticipa nevoile clienților noștri. dlapiper.com


Contact


Titus Percea, Senior Marketing Manager, DLA Piper, +40 722 535 253, titus.percea@dlapiper.com

.

Cuvinte cheie:  DLA Piper ASD Lawyer for a Day dezbateri juridice 

Imagini

DLA Piper și ASD organizează  "Lawyer for a Day" – concurs de dezbateri juridice

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.