O poveste emoționantă, parte din campania „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, organizată de compania Narada în colaborare cu Inditex

13 septembrie 2024, 11.02 - Afaceri   Social  

București - 13 septembrie 2024 -

·       Pe descult.hartaedu.ro, cei care vor doneze pentru întreaga campanie sau pentru fiecare caz în parte pot citi în „Jurnal al profesorilor” poveștile multor copii din România care au nevoie de sprijin pentru a nu abandona școala, apăsați de nevoi și de lipsuri.


·       Prin „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, una dintre cele mai mari campanii națională de mobilizare socială, Narada își propune să susțină fiecare copil cu câte un kit ce va conține: o geacă de iarnă, călduroasă, o pereche de încălțări noi și comode, ghiozdan și toate rechizitele de care au nevoie cei mici.


În comuna Florica (Buzău) situată într-o zonă de câmpie, la început de toamnă, când cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale se pregătesc pentru un nou an școlar, fiecare își aranjează clasa cu cele adecvate pentru ca elevii să beneficieze de un mediu cât mai primitor. Aici învață doar 76 de elevi și „ne bucurăm pentru fiecare copil ce vine din altă zonă să calce pragurile școlii noastre”, spune prof. Preda Irina, director al Școlii Gimnaziale, și profesoară de limba și literatura română. Însă mulți copii de aici sunt nevoiași sau îndură greutăți care îi împiedică să își trăiască firesc perioada copilăriei. Aura, o copilă la rândul ei, și-a pierdut mama și a devenit tutorele fraților mai mici, după ce tatăl a plecat să muncească. Ea a venit la școală să o înscrie pe sora cea mică la gradiniță, pe frățiorul ei la clasa a V-a și pe sora cea mai mare la clasa a VII-a. Celei mai micuțe dintre frați, Valeriei i-a fost cel mai greu. Inclusiv după ce s-a acomodat, au trecut anii, iar când doamna învățătoare, pe care o îndrăgise foarte mult și de care se lipise ca de o mamă, a trebuit să lase loc altor 10 cadre didactice să o formeze. „Toți acești frați nu au lipsit niciodată de la școală, deoarece au găsit între pereții ei un mediu propice și cald în a se dezvolta”, adaugă Irina Preda, amintindu-și de un moment dureros pentru Valeria, dar gestionat cu multă delicatețe de profesori, ziua de 8 martie a anului 2022-2023, când în școală aveau loc activități dedicate mamei. „Nu era singurul copil din clasă fără mamă, mai avem un elev, dar a lui trăiește, doar că l-a părăsit și e crescut de tată și bunica paternă.  Am aranjat ca Valeria să facă toate activitățile cu sora ei, s-a bucurat mult, a și plâns, dar a conștientizat că nu e singură, că oamenii din jur nu sunt o simplă coincidență în viața ei, ci sunt acolo să o îndrume, să o ajute. Este adevărat că mulți copii au nevoie de suport material, dar acest copil trecut de mic prin greutățile vieții este unul dintre aceia pe care maturizarea l-a găsit prea devreme. Astăzi, sora cea mare, Aura, sprijinul ei, este departe, în Islanda, lăsând-o în grija tot a unui copil, sora mijlocie” .


Povestea Valeriei este și povestea a 8219 de alți copii pentru care organizația Narada a dat startul uneia dintre cele mai mari campanii de mobilizare socială, în colaborare cu Inditex (părintele companiilor Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho și Zara Home), companie care investește deja în rezolvarea nevoii a 1000 de copii. Prin „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, Narada își propune să adune cât mai mulți susținători în aceeași cauză, pentru a ajuta minimum 2500 de copii, pentru început, să se reîntoarcă în această toamnă la școală, fără a-și mai căra cărțile în pungă și fără a le mai fi rușine că poartă haine căpătate și nu au niciodată rechizite sau pantofi.


„1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” propune să existe o colaborare strânsă între organizații, companii și persoane private, pentru a debloca potențialul copiilor din comunitățile vulnerabile și, astfel, să contribuie la generarea unor șanse egale la educație, copilărie și visare.


Obiectivul Narada este de a sprijini fiecare copil cu câte un kit ce va conține: o geacă de iarnă, cât mai călduroasă, o pereche de încălțări noi și comode, ghiozdan. Și toate rechizitele de care au nevoie acești copii care, într-un procent de 80%, provin din mediul rural, iar majoritatea dintre ei răspunde nevoii urgente de intervenție. Oricine poate contribui printr-un SMS la numarul 8864 cu textul EDUCATIE, online pe descult.hartaedu.ro, unde se află poveștile acestor copii, în „Jurnal al profesorilor”, acolo unde cadrele didactice i-au caracterizat cu emoție și dorința de a-i ajuta să crească frumos și echitabil. În București, toți cei care doresc să doneze fizic o pot face la instalația imersivă creată de artista Irina Dragomir și expusă în mall Băneasa Shopping City, în perioada 26 august – 1 septembrie, în Afi Cotroceni, în perioada 2-8 septembrie și, ulterior, în perioada 9-15 septembrie în Promenada Mall. Artista Irina Dragomir s-a alăturat campaniei Narada prin această lucrare care simbolizează un boboc de floare ca potențial al celor fără șansa siguranței zilei de mâine, un boboc legat cu 500 de noduri ce pot fi dezlegate pe rând, cu fiecare donație făcută. Când toate nodurile vor fi desfăcute, floarea se va deschide, asemenea acestui potențial.


Acestui exercițiu de mobilizare socială propus de Narada, prin intermediul căruia se dorește evitarea abandonului școlar și un eșec de proporții privind actul educațional, i s-au alăturat și alte companii importante precum Amazon, BIC România, Frisbo și Fan Courier.


Despre NARADA


Organizația Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani, când co -fondatoarea organizației, Andra Munteanu, a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Născută sub umbrela Romanian Business Leaders, Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate, care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră. Cu o echipă multi-disciplinară de profesioniști care abordează problema cu soluții integrate, utilizând tehnologia și transferul de know-how, dar și experiența profesională, cu un mod de lucru tehnocrat și planificat, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.


Despre INDITEX


Inditex este o companie globală de fashion retail care operează o rețea integrată de magazine fizice și online aparținând brandurilor Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Lefties. Cu un model de afaceri axat pe inovare constantă și servicii pentru clienți, Inditex operează pe peste 200 de piețe și s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2040.

.

Cuvinte cheie:  INDITEX NARADA Povestea Valeriei 1 copil încălțat = 1 destin dezlegat 

Imagini

O poveste emoționantă, parte din campania „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, organizată de compania Narada în colaborare cu Inditex

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.