București - 29 august 2024
-
Pe 1 septembrie va fi lansată o nouă campanie educațională pentru aruncarea responsabilă a deșeurilor cu mesajul „Fix la coș!”, realizată de Comunicator Media, cu sprijinul JTI România. Mesajul campaniei va fi difuzat timp de o lună în București, pe panouri stradale, în stațiile și în trenurile Metrorex, precum și online pe profit.ro, financialintelligence.ro, bursa.ro și Amosnews.ro.
„Folosim, ca și anul trecut, un mesaj simplu, care își propune să capteze o audiență cât mai largă. „Fix la coș!” îndeamnă la corectitudine și curățenie, urmărind să crească gradul de conștientizare a importanței pe care o pot avea gesturi aparent nesemnificative. Aruncarea responsabilă a deșeurilor poate fi punctul de pornire care să trezească dorința de îmbunătățire pe toate planurile E o performanță să fii fair play cu tine și cu ceilalți, care cere efort continuu, mai ales în contextul traiului complex de zi cu zi”, a explicat Alexandru Lupu, directorul Comunicator Media, referindu-se la conceptul demersului.
„Este al doilea an în care derulăm o campanie publică pentru aruncarea deșeurilor într-un mod responsabil. Inițiativa a pornit de la cerințele Directivei plasticelor de unică folosință, dar urmează principiile proiectelor și programelor susținute de JTI în privința dezvoltării durabile și contribuției la schimbarea în bine a comunității. Pentru noi, sustenabilitate înseamnă responsabilitate, parteneriate pe termen lung și angajament. Din 1993, construim în România o identitate corporatistă care are la bază implicarea în realizarea proiectelor, nu doar finanțarea lor. Venim cu idei, punem oameni în legătură, ducem lucrurile la bun sfârșit alături de partenerii noștri”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului, privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, transpusă prin Ordonanța de Urgență 6/2021, prevede demersuri de informare și conștientizare, în vederea stimulării unui comportament responsabil pentru aruncarea corespunzătoare a produselor ce conțin plastic.
JTI susține și campanii publice anuale cu privire la efectele negative ale contrabandei cu țigarete asupra economiei și a societății, începând din anul 2010, în parteneriat cu autoritățile de aplicare a legii. JTI a fost prima companie de tutun care a semnat un Protocol pentru combaterea contrabandei în anul 2005, mai întâi cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, apoi cu Autoritatea Națională a Vămilor.
JTI și-a început activitatea în România în urmă cu peste 30 ani, în 1993 (ca R.J. Reynolds) și de atunci se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Festivalului Internațional George Enescu, Filarmonicii George Enescu, Muzeului Brukenthal, Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Țăranului, Muzeului Satului, Muzeului Literaturii Române, Corului Madrigal, al "Turneelor de poveste" - serie de turnee muzicale în orașele mici, Festivalului SoNoRo, proiectelor CoolSound și Aplauze pentru poet, precum și sponsor oficial al ”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din MNAR și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, lansate în anul 2000, au devenit un brand cultural național în dansul contemporan. Compania susține, din anul 2000, ”Bursele JTI pentru Jurnaliști”, fiind de asemenea partener al Internship 2.0. Din 1998, se desfășoară programul ”Seniorii JTI”, prin care 45 de vârstnici din Sectorul 2 primesc zilnic alimente și medicamente, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC, SoSiSeSa și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale dedicate persoanelor defavorizate și vârstnicilor în diverse zone ale țării, sau intervenții în situații de urgență (ca rezultat al pandemiei, războiului, inundațiilor etc.).
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are circa 46.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.
.
Cuvinte cheie:
JTI Gilda Lazăr Fix la coș deseuri