Atria Urban Resort a vândut jumătate din totalul de 1.400 de apartamente ale complexului imobiliar, proiectat în patru faze de dezvoltare

26 august 2024, 04.44 - Afaceri   Social  

București - 26 august 2024 -

   Cu Fazele 1 și 2 deja livrate, Atria se pregătește pentru finalizarea Fazei a 3-a, cu 350 de apartamente.


   Începând cu această fază de construcție, toate clădirile complexului sunt aliniate la standardul nZEB de eficiență energetică și se vor apropia de consum zero de energie. 


   Cele mai căutate apartamente din Atria sunt cele cu 2 si 3 camere, dar și locuințele cu gradină proprie, pentru cei care își doresc să simtă că trăiesc la casă, dar fără a părăsi orașul.


Atria Urban Resort, complex rezidențial dezvoltat în zona de nord-vest a Capitalei de Cityring, în parteneriat cu EVERGENT Invesments, a vândut jumătate din cele 1.400 de apartamente pe care le ridică în sectorul 1 al Capitalei, în vecinătatea Lacului Străulești. Complexul, gândit în patru faze de construcție, ca un ”resort urban” cu grădini interioare, piscine și parcuri cu vegetație generoasă, a vândut 98% din Fazele 1 și 2, care sunt locuite din 2020, respectiv 2022, și 50% din apartamentele din Faza a 3-a, care va fi recepționată în toamna acestui an.


Atria Urban Resort reușește să livreze o calitate peste media din București la categoria middle-market în care se situează, detaliile care țin de proiectare, arhitectură, design interior și exterior făcând diferența în peisajul tern al orașului. Gândit de la început ca un ”resort urban” în care rezidenții să se simtă acasă ca în vacanță, dezvoltatorul împreună cu arhitecții și artiștii peisagiști au construit un proiect sustenabil, de regenerare urbană,  în prezent zona atrăgând din ce în ce mai multe proiecte și investiții noi. Cartierul se remarcă prin clădiri în majoritate P+4, cu distanțe de până la 100m între ele, care oferă intimitate rezidenților și permit alocarea unor spații ample pentru vegetație. La Atria, fiecare fază este diferită și tot spațiul locuinței este valorificat, pentru a oferi un plus de confort. Calitatea finisajelor, înălțimea camerelor de 2,7m, cu ferestre care se întind pe tot peretele, precum și arhitectura variată și spațiile comune cu piscine și piațete duc ansamblul spre o calitate premium, păstrând însă prețul în media Capitalei.


Atria Urban Resort este un proiect imobiliar centrat pe client, de aceea a atras multe familii care doresc siguranță, liniște și un mediu verde fără a părăsi orașul, la un preț accesibil unei categorii largi de oameni. Țintim publicul care înțelege valoarea proiectului și conceptul implementat de către dezvoltator. Mulți dintre rezidenții noștri vin din corporații sau au mici afaceri, unii lucrează în IT, alții sunt medici, arhitecți sau avocați, dar toți ne împărtășesc laolaltă că atmosfera convivială din complex depășește așteptările lor.


Ca proiect, Atria Urban Resort a reușit să mențină în echilibru promisiunile sustenabilității, oferind o calitate a locuirii prin respect față de mediu și spații verzi generoase, care îi scot pe rezidenții noștri din griul orașului, precum și prețuri care se încadrează în media pe mp util a Capitalei. Începând cu Faza a 3-a, pe care o finalizăm în această toamnă și care este aliniată la standardele nZEB, prin adoptarea panourilor solare, a recuperatoarelor de căldură și a izolațiilor de înaltă calitate, ne menținem promisiunea pe care am făcut-o încă de la început, și anume aceea că Atria este un complex gândit pentru oamenii care vor să trăiască în legătură strânsă cu natura, respectând-o și protejând-o”, a declarat Liria Themo, director de marketing al complexului Atria Urban Resort.


Încă din faza de proiect, dezvoltatorii Atria Urban Resort au pus un accent deosebit pe spațiile verzi și pe amenajările dintre clădiri. Având în spate un master-plan care are în centru comunitatea, realizat împreună cu proiectanți din Londra, biroul de arhitectură SMAA și beneficiind de viziunea inginerului peisagist francez Nicolas Triboi, în fiecare fază a complexului a fost creat un ecosistem, cu o curte interioară cu piscină și plină de vegetație, înconjurată de formele arhitecturale ale ansamblului. După finalizarea întregului proiect, în grădinile și parcurile interioare vor fi plantați, în total, aproximativ 1.500 de copaci, la care se adaugă mii de arbuști și flori perene, care îmbogățesc și colorează peisajul începând din primăvară, când înfloresc magnoliile și glicinele, și până când toamna așterne un spectacol de culori peste complex.


Cu primele două faze finalizate și vândute, cu Faza a 3-a aproape finalizată și vândută în proporție de 50% și cu Faza a 4-a în proiectare, complexul Atria Urban Resort va avea în total 1.400 de locuințe, atât studiouri cu o cameră, cât și apartamente de 2, 3 și 4 camere, unele dintre ele cu grădini proprii. Cele mai căutate locuințe din Atria rămân cele de 2 si 3 camere, dar și apartamentele cu gradină proprie pentru cei care își doresc să simtă că trăiesc la casă, dar fără a părăsi orașul. Prețurile pornesc de la aproximativ 78.000 €+TVA și urcă în funcție de suprafață, numărul de camere și de dotări.


Începând cu Faza a 3-a de construcție, toate clădirile complexului imobiliar sunt aliniate la standardul nZEB de eficiență energetică. Pe lângă sistemul propriu de panouri solare, asistat de centrală proprie în fiecare apartament, construcțiile sunt dotate cu sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, reducând astfel consumul suplimentar de energie. De asemenea, ferestrele și pereții din exterior au un grad de izolare termică ridicat, iar tâmplăria exterioară folosită face parte dintr-o categorie superioară - ferestre tripan (trei foi de sticlă) -, optimizând astfel consumul de energie.


Parcările rezidențiale amenajate în complex au fost gândite, de asemenea, în concordanță cu alegerea dezvoltatorului în beneficiul eficienței energetice. Pentru a satisface noile tendințe, acestea sunt prevăzute cu un sistem de canale subterane care vor permite în viitor montarea unei rețele de energie electrică, în vederea alimentării autoturismelor electrice și/sau hibrid.


Despre Atria Urban Resort


Atria Urban Resort este un proiect imobiliar dezvoltat pe Șoseaua Chitilei, în vecinătatea Lacului Străulești, de către EVERGENT Invesments, în parteneriat cu Cityring Development, deținut de antreprenorii Liviu și Eugen Lepădatu. Proiectul - care se întinde pe 9 hectare -, a fost conceput în patru faze de construcție, cu 1.400 de apartamente în total și o valoare totală de 120 milioane de euro. Prima fază a proiectul imobiliar de amploare, dezvoltat în sectorul 1 al Capitalei, a fost finalizată și vândută integral la începutul anului 2020. Faza a 2-a, cu 398 de apartamente și o zonă cu spații comerciale, are o valoare de peste 35 de milioane de euro. Faza a 3-a, cu 350 de apartamente, urmează să fie recepționată în acest an. Atria a demarat totodată și proiectarea și autorizarea Fazei a 4-a și ultima a proiectului imobiliar, constând în execuția a peste 470 apartamente. În primele două faze, locuite deja, există și o comunitate numeroasă formată din familii tinere cu mulți copii, dar și bunici uneori - #ViataLaAtria.

.

Cuvinte cheie:  Atria Urban Resort Liria Themo EVERGENT Invesments 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.