Ultimele zile de Admitere la Colegiul Universitar Spiru Haret pentru anul şcolar 2024 – 2025!

București - 21 august 2024 -

Grad de promovabilitate de 100% pentru absolvenţii calificării Asistent medical generalist în urma susţinerii examenului de certificare


Până la data de 31 august 2024, Colegiul Universitar Spiru Haret organizează Admitere pentru anul şcolar 2024 – 2025 la calificarea profesională Asistent medical generalist în cele trei centre din Bucureşti, Craiova şi Câmpulung Muscel. Durata studiilor este de 3 ani, iar învăţământul este cu frecvenţă.


Calificarea profesională de Asistent medical generalist este acreditată în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret. Instituţia de învăţământ terţiar (școală postliceală) parte a Universităţii Spiru Haret şi-a propus încă de la înfiinţare, din anul 2018,  să devină un punct de referinţă pe harta practicilor medicale, prin servicii educaţionale calitative, prin cunoştinţele, profesionalismul şi devotamentul insuflate absolvenţilor săi şi prin evoluţia constantă a programelor de învăţământ, în conformitate cu dinamica înregistrată pe plan local şi european de fiecare arie profesională.


Programele propuse de Colegiul Universitar Spiru Haret consolidează inovarea, stimulează creativitatea, facilitează învățarea și dezvoltarea competențelor-cheie și profesionale în învățământul postliceal sanitar, propune metode de predare-învățare mai eficiente, inovative, adaptate cerințelor actuale privind creșterea calității în învățământ.


Admiterea la Colegiul Universitar Spiru Haret se face pe baza criteriilor generale de admitere în învăţământul postliceal elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale aprobate prin O.M. nr. 5346/07.09.2011 şi a metodologiei elaborată de şcoală în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale. Au dreptul să se înscrie la şcoala postliceală, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Art. 44 alin. (9), absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de Bacalaureat.


Admiterea pentru anul şcolar 2024 – 2025 la una din calificările profesionale din cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret se face pe bază de dosar şi interviu. Taxa de înscriere este de 250 de lei, iar taxele anuale se pot achita în 6 rate, acordându-se o reducere de 10% pentru achitarea integrală a taxei de studii sau de 5% la taxa de studii pentru membrii aceleiași familii.


Oferta educaţională a Colegiului Universitar Spiru Haret constă în:


La Bucureşti:


Domeniul Sănătate şi Asistenţă Pedagogică, calificarea profesională Asistent Medical Generalist – 120 de locuri


Contact: Bulevardul Basarabia nr. 256, 0721.808.577, sanitara.bucuresti@spiruharet.ro.


La Craiova:


Domeniul Sănătate şi Asistenţă Pedagogică, calificarea profesională Asistent Medical Generalist – 120 de locuri


Contact: Str. Brazda lui Novac nr. 4, 0747 620 585, sanitara.craiova@spiruharet.ro


Domeniul Servicii, calificarea profesională Detectiv particular – 60 de locuri


Contact: Str. Brazda lui Novac nr. 4, 0747 620 585, colegiuluniversitar@spiruharet.ro


La Câmpulung Muscel:


Domeniul Sănătate şi Asistenţă Pedagogică, calificarea profesională Asistent Medical Generalist – 60 de locuri


Contact: str. Traian, nr.223, tel: 0248.51.22.84, 0248.51.06.00, 0742.112.676, 0742.439.416, email: sanitara.campulung@spiruharet.ro.


Ce îţi oferim? Infrastructură modernă pentru cursuri teoretice şi practice, programe de internship şi voluntariat, job-uri şi stagii de practică, platforma Blackboard, legitimaţia ISIC, o echipă de cadre didactice cu o experienţă practică bogată şi multe altele.


Colegiul Universitar Spiru Haret București face parte din Rețeaua Școlară a Municipiului București. Calificările profesionale sunt acreditate/autorizate să funcționeze în baza unui ordin emis de Ministerul Educației. Examenul de certificare a calificării profesionale pentru programele acreditate se susține în unitatea noastră, iar pentru cele autorizate sunt susținute în baza arondării Inspectoratului Școlar la o unitate acreditată, care va elibera certificatele de absolvire. Astfel toți absolvenții primesc documente (certificate de absolvire, drept de liberă practică, atestat, etc) recunoscute, atât în țară cât și în străinătate. În urma susţinerii examenului de certificare în luna august 2024 pentru absolvenţii de la calificarea profesională de Asistent medical generalist a fost obţinut un procent de 100% de promovabilitate. 


Pentru detalii despre dosarul de admitere şi alte informaţii accesaţi www.colegiuluniversitar.spiruharet.ro.


Construim împreună cariera ta!

.

Cuvinte cheie:  Colegiul Universitar Spiru Haret Ministerul Educaţiei Naţionale 

Imagini

Ultimele zile de Admitere la Colegiul Universitar Spiru Haret pentru anul şcolar 2024 – 2025!
Ultimele zile de Admitere la Colegiul Universitar Spiru Haret pentru anul şcolar 2024 – 2025!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.