De la strategie la succes: Sofiaman înregistrează o creștere de 76% în vânzări față de anul anterior

București - 01 august 2024 -

Sofiaman, un brand care a luat naștere în Târgu-Neamţ, cu o experienţă de peste 28 de ani în producția și vânzarea de pijamale și haine de casă confortabile, a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor în perioada aprilie - iunie 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.


La acest succes a contribuit și colaborarea cu agenția de digital marketing difrnt., care a implementat o serie de strategii eficiente în mediul online.


Performanța Sofiaman în cifre


Sofiaman a înregistrat creșteri în ceea ce privește principalii metrici urmăriți de un ecommerce. Vânzările au crescut de peste 76%, evidențiind o cerere tot mai mare pentru produsele oferite, dar și o schimbare a strategiei de promovare în mediul online, cu ajutorul tuturor canalelor de marketing.


De asemenea, numărul de comenzi a crescut cu peste 56%, ceea ce ne arată că audiența din România este mult mai interesată de calitatea și confortul oferit de hainele purtate în casă și în timpul somnului. Venitul mediu per utilizator (ARPU) a crescut cu peste 23%, indicând nu doar un număr mai mare de clienți, ci și o valoare medie mai mare a comenzilor efectuate.


Volumul de trafic pe site-ul sofiaman.ro a crescut cu peste 43%, însemnând o vizibilitate și un interes crescut din partea publicului larg. Această creștere nu se reflectă doar în cifre, ci subliniază și eficacitatea strategiilor de digital marketing.


Printr-o abordare bine gândită și execuție impecabilă, difrnt. a reușit să aducă un plus de valoare pentru Sofiaman, transformând vizitele pe site în comenzi și fidelizând o bază de clienți tot mai mare.


„Această creștere nu este doar un număr pe hârtie, ci rezultatul unei colaborări benefice pentru Sofiaman și a unei strategii bine definite. difrnt. a adus o perspectivă nouă asupra modului în care abordăm comunicarea în online, iar rezultatele au început să se vadă. Am reușit să ne conectăm mai bine cu clienții noștri și să le oferim o experiență de cumpărare superioară”, ne spune Florin Cucu, CEO Sofiaman.


„Ne bucurăm tare mult să vedem cum brandul Sofiaman crește alături de noi și că am putut contribui la aceste cifre. Creșterea semnificativă a vânzărilor și traficului demonstrează puterea unei strategii de marketing digital bine executate. Am folosit instrumente avansate de analiză și optimizare pentru a maximiza ROI-ul campaniilor și a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Colaborarea strânsă cu echipa Sofiaman ne-a permis să înțelegem mai bine nevoile și preferințele clienților lor, ajustând strategiile în consecință”, ne spune Dan Toma, CEO & Partner difrnt.


Colaborarea cu agenția Difrnt nu doar că a crescut vânzările și traficul, dar a și consolidat poziția Sofiaman pe piață.


Sofiaman este o afacere de familie începută în 1996, cu o simplă pijama din bumbac. De atunci, au fost fabricate milioane de produse, Sofiaman devenind unul dintre cei mai importanți producători de articole pentru casă și somn din România. Compania deține 19 magazine în țară, colaborează cu peste 300 de distribuitori naționali și operează cu o unitate de producție proprie, oferind produse destinate întregii familii: femei, bărbați, copii și bebeluși.


Difrnt. oferă servicii de marketing digital la 360 de grade, inclusiv media buying, programmatic media, analytics, SEO, social media, producție video, content marketing, marketing automation, UX/UI și optimizarea ratei de conversie. Cu un portofoliu impresionant de peste 30 de clienți, printre care Flip.ro, OPTIblu, Optiplaza, Zăganu, Avenor, MAM Bricolaj și Viasat, agenția este dedicată să livreze rezultate excepționale și să fie un partener de încredere pentru clienții săi.

.

Cuvinte cheie:  Difrnt Florin Cucu Sofiaman 

Imagini

De la strategie la succes: Sofiaman înregistrează o creștere de 76% în vânzări față de anul anterior

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.