Regizat de Camelia Popa și produs de Tiberiu Ioana, „Ca fetele” le are ca protagoniste pe Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Aura Călărașu, cărora li se alătură în distribuție Mircea Andreescu, Marian Râlea, Alina Eremia, Lora, Emil Rengle, Cătălin Cățoiu, Cezar Ouatu, Tiberiu Ioana.
Trei prietene sexagenare și un soț decedat, despre care se află că era adulterin, marchează începutul unor aventuri cu accente comice care aduc împreună și vindecă în moduri neașteptate destinele a șapte personaje, aflate în căutarea iubirii și a acceptării de sine. În regia Cameliei Popa, filmul Ca fetele, care va avea premiera în cinematografe din septembrie 2024, va oferi tuturor nu doar o poveste plină de neprevăzut și de tandrețe, dar și o distribuție de excepție, ce reunește mai multe generații de actori și de personaje ce se confruntă cu diferite secrete.
Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Aura Călărașu le interpretează pe Silvia, Cela și Rozana, trei prietene foarte bune încă din copilărie, care află că soțul Silviei, Tavi, decedat de doar o lună, o înșela pe aceasta cu o funcționară de la Taxe și impozite, cu care împărtășea și pasiunea pentru pescuit. Cela și Rozana descoperă și că soții lor, Mitu (Marian Râlea) și Virgil (Cătălin Cățoiu), nu sunt chiar străini de această poveste. Inițial, Silvia vrea să se sinucidă, însă cele două prietene ajung la timp pentru a o salva și pentru a-i lansa o provocare: o noapte în oraș, în care să se distreze, ca fetele, ca în tinerețe.
La această escapadă, care se termină la spital, participă și Sabina (Alina Eremia), o tânără frumoasă și deșteaptă, aflată în căutarea iubirii. Care nu ia, însă, cele mai bune decizii în alegerea partenerilor și care intră în viața celor trei într-un mod întâmplător. Prietenia lui Radu (Tiberiu Ioana), fiul Rozanei, cu Clara (Lora), fiica Silviei, de care el este îndrăgostit încă din adolescență, este pusă la încercare când acesta decide să îi mărturisească sentimentele pentru prima dată. La rândul său, Berti (Emil Rengle), cel mai bun prieten al lui Radu, care este gay, trece printr-o transformare prin care își va găsi marea dragoste și împlinirea de sine. Spectatorii îl vor întâlni și pe Mircea Andreescu în rolul tatălui Rozanei, care le face tuturor o surpriză frumoasă la final.
Cum vor fi legate aceste destine, ce descoperă fiecare despre propria persoană și despre cei din jur și cum aceste legături de familie și de prietenie vor aduce alinare, spectatorii de toate vârstele vor descoperi în acest film despre care regizoarea Camelia Popa spune că este surprinzător și plăcut ca o „ploaie caldă de vară”. Și în care joacă, de asemenea, și Cezar Ouatu, Luis Gabriel, Mimi și Bella Santiago.
„Ca fetele spune o poveste frumoasă, luminoasă, care pune accent pe multe aspecte și subiecte din viața normală și reală despre care obișnuim să vorbim mai puțin din teama de a nu deveni vulnerabili și de a nu fi răniți: despre dorința și nevoia noastră de a fi iubiți și acceptați și de a oferi iubire la orice vârstă. Este un film despre și pentru toate generațiile care se vor regăsi atât în sala de cinema, cât și pe ecran, un film în care fiecare personaj se află în căutarea propriului sentiment de autenticitate și în care familiile se reconstruiesc prin valori ca prietenie, înțelegere și deschidere”, declară regizoarea producției.
După o idee de Tiberiu Ioana, care este producător general și co-scenarist alături de Camelia Popa și cu o coloană sonoră semnată de Vlad Isac, Ca fetele a fost filmat integral în Ploiești, în aproximativ 12 locații, timp de aproape trei săptămâni. Din echipa de producție fac parte Lulu de Hillerin (director de imagine), Ovidiu Văcaru (montaj), Sorin Neagu (postprocesare sunet), Ștefan Constantinescu (scenografie), Eli Adam (costume), Raluca Moldoveanu (machiaj), Elena Tudor (hair), Laurențiu Cosmin Tomoroga (Line Producer).
Premiera de gală a filmului distribuit de Vertical Entertainment va avea loc în București, în luna septembrie, iar producția va beneficia și de o caravană în țară, ale cărei orașe și locații vor fi anunțate în curând.
Foto credit making of: Andrei Ciobanu.