OMNIASIG CELEBREAZĂ 15 ANI DE PROFESIONALISM PE PIAŢA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA

27 octombrie 2010, 11.13 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucureşti - 27 octombrie 2010 - OMNIASIG Vienna Insurance Group, companie care se află în topul pieţei asigurărilor din România, împlineşte anul acesta 15 ani de la înfiinţare. Pe parcursul acestor 15 ani, compania a evoluat permanent, într-un ritm constant şi susţinut.

OMNIASIG a luat naştere în data de 27 octombrie 1995. În momentul înfiinţării, compania avea 10 angajaţi şi o cifră de afaceri echivalentă cu 32.855 RON. După mai puţin de un an de activitate, în iulie 1996, OMNIASIG avea deja 25 de sucursale şi agenţii, precum şi un număr de 85 de angajaţi. În acelaşi interval restrâns de timp, compania realizase venituri din activitatea de asigurare de peste 600.000 RON şi achitase deja o daună majoră, în valoare de 30.000 dolari.

Trendul ascendent de dezvoltare a fost menţinut şi în continuare, astfel încât OMNIASIG s-a situat permanent în topul celor mai performanţi asigurători din România.

În ceea ce priveşte acţionariatul OMNIASIG, prima modificare semnificativă a avut loc în anul 1999, când acţionar majoritar a devenit Grupul TBIH. În acelaşi an, OMNIASIG a raportat o cifră de afaceri echivalentă a peste 38 milioane RON, precum şi un total de peste 450 angajaţi.

O altă schimbare majoră a avut loc în anul 2005, când pachetul majoritar de acţiuni al OMNIASIG a fost preluat de către Grupul WIENER STADTISCHE, concernul de asigurări cu cea mai extinsă şi activă prezenţă în ţările Europei Centrale şi de Est. In 2006, Grupul WIENER STADTISCHE devine Vienna Insurance Group – în prezent, denumirea completă a Grupului fiind Vienna Insurance Group Wiener Städtische Versicherung AG. Astăzi, VIG deţine 98,86% din totalul acţiunilor OMNIASIG, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane juridice române (0,25%) şi persoane fizice române (0,89%).

Cele mai recente date financiare ale companiei se prezintă astfel: în primul semestru al anului 2010, OMNIASIG a atins un volum al primelor brute subscrise în valoare de 484,15 milioane RON, precum şi o valoare a daunelor plătite de 363,35 milioane RON. În aceeaşi perioadă, compania a înregistrat un profit brut de 14,56 milioane RON, conform standardelor IFRS. Raportat la evoluţia din aceeaşi perioadă a anului 2009, creşteri semnificative au fost realizate pe segmentul asigurărilor de tip Property (16%), al asigurărilor de răspundere civilă generală (peste 41%), precum şi pe segmentul Cargo, al bunurilor aflate în tranzit (circa 30%).

Începând cu anul 2001 şi până în prezent, OMNIASIG s-a clasat în fiecare an în topul companiilor de asigurări din România, primind numeroase premii de recunoaştere a activităţii din partea celor mai importanţi vectori de comunicare din domeniul asigurărilor din ţara noastră. Astfel, OMNIASIG a fost declarată „Compania Anului” pe segmentul asigurărilor generale, de către Media Xprimm în anii 2001, 2003, 2004, 2007 şi 2009. De asemenea, publicaţiile Piaţa Financiară şi Business Press au conferit OMNIASIG titlul de „Asigurătorul anului 2005”, iar UNSICAR i-a acordat premiul pentru „Flexibilitate în negocieri” în anii 2003, 2004, 2006 şi 2007. OMNIASIG a fost prezentă şi în Top 50 al primelor companii de asigurări din Europa Centrală, top realizat în 2009 de compania de consultanţă şi audit Deloitte, în funcţie de primele brute subscrise în anul 2008. De asemenea, OMNIASIG a fost inclusă în 2010 în CSR 24/7 Top 25 Companii din România, realizat de către B&P Braun &Partners, top care recunoaşte cele mai active şi performante companii în comunicarea pe domeniul Corporate Social Responsability. Topul este realizat la nivelul Europei Centrale şi de Est.

„Împlinim 15 ani de muncă, pasiune, lacrimi, zâmbete, victorii, luptă, inovaţie. În anii de început, lucram zi şi noapte pentru a contura strategia companiei de intrare pe piaţă şi pentru a stabili dimensiunile viitoarei reţele de sucursale şi agenţii... Strategia noastră ţintea încă de la început podiumul campionilor. Precum sloganul OMNIASIG, care este «NEVER, NEVER, NEVER GIVE UP!», nu ne-am dat niciodată bătuţi şi am luptat permanent pentru a ne dezvolta constant şi durabil şi pentru a oferi permanent produse cât mai utile clienţilor noştri”, afirmă Constantin Toma, Preşedinte OMNIASIG, cel care este şi fondatorul companiei.

Dezvoltarea susţinută a companiei de la înfiinţare până în prezent este evidenţiată în datele de mai jos, care prezintă evoluţia cifrei de afaceri a OMNIASIG (sumele sunt exprimate în RON): (vezi poza tabel)

Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, listat la Bursă şi cu sediul central în Viena. În afara pieţei locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale şi grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina şi Belarus. De asemenea, are sucursale şi în Italia şi Slovenia.

Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este reprezentat prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.

Contact:
Mădălina Constantin, PR Manager
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Calea Floreasca, nr. 30, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.230.35.76 / 78
Email: madalina.constantin@omniasig.ro

http://www.omniasig.ro/

Cuvinte cheie:  OMNIASIG  aniversare 

Imagini

OMNIASIG CELEBREAZĂ 15 ANI DE PROFESIONALISM PE PIAŢA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.