„Azi suntem aici pentru filmul de dans. Veți vedea o poveste din anii ’40, dintr-o lume pe care nu ne-o mai dorim, despre condiția artistului în dictatură şi până unde poate merge compromisul”, a declarat Gilda Lazăr, Director JTI, la proiecția filmului „Reprezentația” (The Performance), care a avut loc ieri seară la Cluj, la cinema Florin Piersic. Filmul este regizat de Shira Piven, fiind inspirat de o povestire a dramaturgului Arthur Miller.
„Sunt foarte onorată să fiu aici la TIFF și din nou în Europa de Est. Am filmat în întregime în Bratislava, Slovacia. În echipa noastră, sunt mulți români, oameni extraordinari, remarcabili, creativi. Sunt flatată și mă simt privilegiată să fiu aici în această seară”, a precizat la rândul său regizoarea filmului, Shira Piven.
„JTI este un prieten drag și un partener al Festivalului, care în fiecare an vă prezintă un film cu și despre dans”, a adăugat Tudor Giurgiu, Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Aducând dansul la TIFF, JTI continuă o tradiție de 25 de ani. Întâlnirile JTI, eveniment anual organizat din 2000, au devenit reper cultural și marcă națională a calității pentru dansul contemporan.
„În urmă cu 15 ani, când am început colaborarea cu TIFF, am dorit să venim în Festival cu ceva care să ne reprezinte. Tudor Giurgiu ne-a sugerat o punte de legăturǎ cu cel mai important eveniment cultural pe care îl organizăm, Întâlnirile JTI, dedicate dansului. Anul acesta Întâlnirile au ajuns la cea de-a 25-a ediție - săptămâna viitoare B. Dance va prezenta spectacolul „Alice” la București și apoi la Sibiu. Motto-ul Întâlnirilor JTI este „dansul la superlativ”, iar TIFF reprezintă „filmul la superlativ”. În plus, la această ediție Festivalul aduce un omagiu cinematografiei japoneze, cu filme de referință, producții recente, premiate internațional, dar şi ateliere și demonstrații de arte tradiționale, cu ajutorul Centrului de Studii Româno-Japoneze. JTI este cel mai important investitor japonez în România și pentru că suntem prieteni vechi cu Festivalul, era firesc să susținem această ediție specială Focus Japonia”, a mai spus Gilda Lazăr.
De asemenea, JTI a adus la TIFF un nou film inovativ, „Wolfgang”, realizat de celebrul dansator și coregraf Gigi Căciuleanu. „Wolfgang” este filmat în realitate virtuală. Patru personaje, interpretate de Lari Giorgescu, Lelia Marcu-Vladu, Ana Iacob și Bogdan Iacob evoluează într-un spațiu mozartian atemporal. După cum spune autorul, „Cine visează pe cine? Toate permutările sunt nu numai posibile, dar și dorite... Fără cuvinte... Numai muzica vorbește ca să înșire fiecăruia a sa poveste... Un moment de deconectare coregrafică, poetică și imersivă.” „Wolfgang”, o producție a fundației Art Production cu sprijinul JTI, va putea fi experimentată zilnic, în timpul TIFF.23, în foaierul Casei de Cultură a Studenților, înainte și după proiecțiile de film. Intrarea este gratuită, iar filmul durează opt minute.
JTI și-a început activitatea în România în urmă cu peste 30 ani, în 1993 (ca R.J. Reynolds) și de atunci se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), Filarmonicii „George Enescu”, Muzeului Brukenthal, Muzeului Național de Artă al României, Corului Madrigal, al "Turneelor de poveste" - serie de turnee muzicale în orașele mici, Festivalului SoNoRo, proiectelor CoolSound și Aplauze pentru poet, precum și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din MNAR și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, lansate în anul 2000, au devenit un brand cultural național în dansul contemporan. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Internship 2.0. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici din Sectorul 2 primesc zilnic alimente și medicamente, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC, SoSiSeSa și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării, sau intervenții în situații de urgență (ca rezultat al pandemiei, războiului, inundațiilor etc.).
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are circa 46.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.