Bucureşti - 19 octombrie 2010
-
Starea mediului in România este catastrofală, iar autoritățile publice nu doresc să schimbe această situație.
Guvernul României a ignorat de-a lungul timpului cele mai multe iniţiative şi soluţii propuse de societatea civilă, iar acum organizaţiile neguvernamentale sunt ameninţate cu excluderea fără drept de apel din cadrul oficial de dialog social la nivel naţional conform draftului de lege privind Dialogul Social.
Cea mai importantă sursă a problemelor este agresarea mediului în favoarea dezvoltării economice, ignorându-se faptul că mediul este cea mai valoroasă resursă pe termen lung a României.
Guvernul României susține prioritățile de dezvoltarea durabilă doar declarativ, cu acte normative inaplicabile ori cu nesfârşite strategii și planuri de acțiune nematerializate.
În consecință,
În condiţiile în care Guvernul României continuă să refuze oferta de expertiză şi colaborare a ONG-urilor de mediu, organizaţiile participante la Forumul ONG-urilor de Mediu, ediţia 2010, vor sesiza Comisia Europeană despre toate problemele identificate, în vederea deschiderii unor noi proceduri de infringement. Dacă în acest moment „costurile inacţiunii” de mediu nu sunt asumate de Statul Român, sperăm ca plata unor penalităţi financiare directe şi considerabile în acest domeniu va urca protecţia mediului în lista priorităţilor Guvernului României.
Acestea sunt principalele concluzii ale Forumului ONG-urilor de Mediu, care a avut loc la Braşov în perioada 14-17 octombrie 2010. Forumul a reunit aproximativ 75 de organizaţii neguvernamentale active din România. Forumul de Mediu a devenit un eveniment anual care arată că sectorul ONG este unul distinct, matur şi responsabil. Cu toate acestea, pentru ca expertiza şi experienţa organizaţiilor de mediu şi soluţiile propuse de acestea să fie luate în considerare, este esenţială discutarea şi preluarea lor de sistemul public. În acest moment, administraţia centrală din România adoptă inacţiunea şi pasivitatea în calitate de principii sau refuză chiar dialogul cu sectorul ONG de mediu. Situaţia actuală este inacceptabilă, întrucât practic pe umerii ONG-urilor de mediu este aşezată întreaga responsabilitatea a soluţionării problemelor de mediu (incluzând implementarea şi asigurarea resurselor), care în mod oficial aparţine Guvernului României, Parlamentului, administraţiei locale şi tuturor instituţiilor publice abilitate în domeniu.
În cadrul Forumului au fost analizate o serie de probleme grave ale mediului în România: situaţia ariilor protejate şi presiunea la care sunt supuse de nerespectarea legislaţiei de mediu, practicile legate de exploatarea resurselor (minerit, cariere), managementul deşeurilor, eficienţa energetică şi energia regenerabilă, agresiunile asupra zonei costiere, energia nucleară şi deşeurile radioactive, poluarea apei şi amenajările hidrotehnice, spaţiile verzi urbane, agricultura (organisme modificate genetic, neaplicarea măsurilor de agro-mediu, seminţe tradiţionale), calitatea aerului. Un simptom evident ale tuturor problemelor încă nerezolvate de România este reprezentat de procedurile de infringement deschise Statului Român de către Uniunea Europeană.
Dincolo de multiplele probleme de mediu identificate, Forumul ONG-urilor de Mediu a tras un semnal de alarmă referitor la modul în care Guvernul României abuzează de atribuţiile sale şi elimină pe orice căi organizaţiile neguvernamentale de mediu din cadrul de dialog social naţional şi european. Ca urmare a nominalizării reprezentanţilor ONG în cadrul Comitetului Economic şi Social European de către Prim Ministru, reprezentantul ales în mod transparent de aproape 60 de ONG-uri de mediu a fost eliminat din lista nominalizaţilor la CESE. De asemenea, în această perioadă este în curs de modificare legislaţia privind dialogul social, unde se menţionează că Guvernul va numi (art.85 d.) ca membri în Consiliul Economic şi Social românesc (fără a menţiona vreo metodă de alegere democratică) reprezentanţi dintr-o serie de domenii ale societăţii civile, excluzând din listă sectorul de mediu. Practic, ca urmare a excluderii ONG-urilor de mediu din aceste foruri de dialog şi în lipsa unor practici sănătoase de consultare publică, organizaţiile de mediu sunt excluse în întregime din orice proces public de luare a deciziilor.
Ţinând cont de situaţia actuală a mediului în România, ONG-urile de mediu participante la forum îşi vor continua acţiunile de mediu şi sunt dispuse să sprijine România în soluţionarea problemelor de mediu. Dacă această ofertă nu este preluată de Statul Român, vom sesiza toate problemele identificate Comisiei Europene, în vederea deschiderii unor noi proceduri de infringement. Dacă în acest moment costurile (inacţiunii) de mediu nu sunt asumate de Statul Român, sperăm că plata unor penalităţi financiare directe şi considerabile în acest domeniu va urca protecţia mediului în lista priorităţilor Guvernului României. Astfel vor putea fi prevenite evenimente catastrofale şi dramatice precum deversarea de la Baia Mare din 2000 sau cea de la Kolontar (Ungaria), cu care România riscă să se confrunte şi pe viitor.
Forumul ONG-urilor de Mediu, ediţia 2010 a fost organizat de Asociaţia ALMA-RO în parteneriat cu Fundaţia TERRA Mileniul III, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Fundaţia pentru Parteneriat şi Ecopolis, cu sprijinul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi co-finanţat de The Balkan Trust for Democracy.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
- Eliza Teodorescu, director executiv, Asociaţia ALMA-RO, e-mail: eliza@alma-ro.ngo.ro sau telefon: 0724 209 057;
- Lavinia Andrei, preşedinte, Fundaţia TERRA Mileniul III, e-mail: lavinia@terraiii.ngo.ro sau telefon: 0722 155 110.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
- Eliza Teodorescu, director executiv, Asociaţia ALMA-RO, e-mail: eliza@alma-ro.ngo.ro sau telefon: 0724 209 057;
- Lavinia Andrei, preşedinte, Fundaţia TERRA Mileniul III, e-mail: lavinia@terraiii.ngo.ro sau telefon: 0722 155 110.
Cuvinte cheie:
mediu dezbatere forum