Inovație Alumil. Până la 3 oferte pentru uși și ferestre prin platforma MyWindows

25 aprilie 2024, 10.29 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 25 aprilie 2024 -

Alumil România își consolidează angajamentul în ceea ce priveste transformarea digitală, continuând să inoveze și să investească în noi instrumente digitale, cu un accent deosebit pe crearea și implementarea soluțiilor care să faciliteze experiența utilizatorilor. În acest context, anul acesta, Alumil anunță lansarea platformei MyWindows, ce poate fi accesată de pe website-ul companiei, o initiativa menită să îmbunatățească modul în care beneficiarii finali interacționează cu partenerii companiei în procesul de ofertare.


MyWindows este soluția perfectă pentru cei care caută o modalitate simplă de selecție și achiziție a sistemelor de tâmplărie pentru proiectele lor. Cu un design intuitiv, platforma este un mediu virtual unde beneficiarii se pot conecta în mod eficient și rapid cu producătorii de tâmplărie, parteneri de încredere ai Alumil.


Modul de funcționare al platformei este unul simplu, bazat doar pe câțiva pași. Utilizatorii trebuie să completeze o cerere, indicând cerințele esențiale ale proiectului și perioada de timp în care se dorește realizarea lucrării. În baza adresei proiectului, platforma generează o lista de parteneri Alumil din zonă. Utilizatorii au libertatea de a selecta unul, doi sau niciunul dintre acești parteneri, in ultima situație, oferindu-le acestora controlul asupra procesului de selecție.


“Alegerea adecvată a sistemelor de tâmplărie este o etapă crucială, având în vedere că acestea reprezintă o investiție semnificativă, fie că vorbim de construcții noi sau despre lucrări de renovare. Cu MyWindows, dorim să facem acest proces cât mai ușor și mai eficient posibil pentru toate părțile implicate”, a declarat Marius Ioniță, CEO Alumil România.


În plus, pentru ca fiecare cerere să fie gestionată cu profesionalism, Alumil are consultanți specializați al căror rol este să îndrume beneficiarii în luarea deciziilor corecte, existând oricând opțiunea de a vizita un showroom Alumil pentru a vedea produsele la scară reală, iar  rețeaua extinsă de parteneri Alumil este pregatită sa ofere suport si consultanță în orice etapă a proiectului.


Prin activarea acestei platforme, care simplifică și optimizează întregul proces, sporind totodată transparența și ușurând comunicarea între toți actorii implicați, Alumil demonstrează angajamentul ferm față de satisfacția și nevoile clienților săi.


Alumil Rom Industry SA este, începând din 1997, subsidiară a grupului Alumil Aluminium Industry SA. Grupul, care deține 12 fabrici în șase țări, este unul din liderii europeni în materie de extrudare aluminiu. Unitățile sunt specializate în design-ul și producția sistemelor arhitecturale de aluminiu, acoperind toate tipurile de aplicații cunoscute în acest domeniu.

.

Cuvinte cheie:  Alumil Rom Industry SA MyWindows Alumil România Marius Ioniță 

Imagini

Inovație Alumil. Până la 3 oferte pentru uși și ferestre prin platforma MyWindows
Inovație Alumil. Până la 3 oferte pentru uși și ferestre prin platforma MyWindows

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.