TikTok actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții pentru a susține comunitatea să creeze și să distribuie conținut în siguranță

17 aprilie 2024, 04.41 - Afaceri   Social  

București - 17 aprilie 2024 -

Creatorii joacă un rol fundamental în păstrarea unui mediu sigur și distractiv pentru toată lumea pe TikTok. Astfel, platforma se concentrează să le ofere membrilor comunității informații despre politicile și instrumentele TikTok care să îi ajute să se exprime și să se conecteze cu alte persoane în siguranță. Astăzi, TikTok anunță actualizarea Regulilor Comunității pentru a oferi și mai multe informații privind normele platformei, precum și introducerea unor funcții noi care să susțină creatorii în continuare să înțeleagă politicile TikTok și să își verifice statusul contului.


Mai multă claritate privind regulile TikTok


Regulile Comunității TikTok sunt normele și standardele care se aplică tuturor celor de pe platformă. Aceste actualizări, care vor intra în vigoare începând de luna viitoare, se bazează pe munca continuă a platformei de a oferi o mai bună înțelegere și transparență privind regulile TikTok și modul în care acestea sunt aplicate.


Astfel, TikTok a adăugat și a actualizat definițiile pentru a oferi mai multă claritate privind politicile platformei, cum ar fi cele privind discursul care instigă la ură sau dezinformarea medicală. De asemenea, TikTok a inclus și mai multe detalii despre modul în care funcțiile sunt moderate, cum ar fi opțiunea de căutare, funcția LIVE și fluxul Pentru Tine.


Mai mult, platforma anunță actualizarea standardelor de eligibilitate pentru fluxul Pentru Tine, pentru a ajuta în continuare la crearea unei experiențe mai sigure, potrivită pentru un public larg pe TikTok. În plus, platforma introduce o nouă politică prin care un cont devine neeligibil pentru recomandare în fluxul Pentrul Tine în totalitate în cazul în care creatorul postează în mod repetat conținut care încalcă standardele fluxului. Astfel, contul și conținutul creatorului vor fi mai greu de găsit prin funcția de căutare. Mai mult, platforma va trimite notificări creatorilor atunci când contul acestora a fost restricționat astfel, având totodată posibilitatea să conteste decizia.


Susținerea creatorilor pentru a înțelege regulile TikTok


TikTok caută întotdeauna oportunități care să ii ajute pe creatori să înțeleagă mai bine regulile platformei și a introdus avertismentele pe care aceștia le primesc atunci când încalcă Regulile Comunității. Primul avertisment nu se adaugă la totalul avertismentelor unui cont, spre deosebire de încălcările viitoare. De asemenea, TikTok trimite notificări creatorilor privind regula pe care au încălcat-o și cum pot contesta decizia dacă consideră că este greșită. Politicile de toleranță zero (cum ar fi incitarea la ură) nu sunt eligibile pentru aceste remindere, iar conturile vor fi eliminate imediat.


Mai multe informații privind statusul contului pentru creatori


TikTok va facilita posibilitatea creatorilor de a-și verifica statusul contului prin introducerea funcției „Verificarea Contului”. Astfel, prin noua funcție, creatorii vor putea să își analizeze contul, dar și ultimele 30 de postări și să verifice rapid dacă se aliniază regulilor de pe TikTok. Prin Verificarea Contului, creatorii vor putea afla, de asemenea, dacă accesul la diferitele funcții, cum ar fi comentariile sau mesajele directe, a fost restricționat ca urmare a unor încălcări. În plus, creatorii vor putea vedea dacă postările au fost eliminate pentru încălcarea regulilor TikTok sau au fost restricționate pentru recomandare în fluxul Pentru Tine.


Prin aceste informații, creatorii vor putea să înțeleagă mai bine modul în care conținutul și comportamentul lor le pot afecta activitatea de pe platformă, dar și cum pot contesta deciziile dacă consideră că sunt eronate. Funcția vine ca o completare a paginii „Statusul contului” introdusă anul trecut, care listează încălcările la videoclipurile realizate de creator.


Setarea standardelor pentru creatorii care sunt parte din programele TikTok


TikTok anunță introducerea Codului de Conduită a Creatorilor TikTok, care va intra în vigoare în săptămânile următoare. Codul va cuprinde standardele pe care creatorii care iau parte la programele, funcțiile, evenimentele sau campaniile TikTok trebuie să le urmeze atât pe platformă, cât și în afara acesteia, pe lângă Regulile Comunității și Condițiile de Furnizare a Serviciului TikTok. Platforma consideră că implicarea în aceste programe reprezintă o oportunitate, dar și o responsabilitate suplimentară, iar codul le va oferi creatorilor garanția că și ceilalți participanți implicați îndeplinesc aceste standarde.


TikTok va continua să se concentreze pe susținerea comunității și a creatorilor în special și să le ofere informațiile necesare pentru a înțelege și mai bine care sunt regulile TikTok și cum sunt ele aplicate, pentru a oferi o experiență mai sigură celor peste un miliard de oameni de pe TikTok.


Despre TikTok


TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles, Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo.


https://www.tiktok.com/ro/

.

Cuvinte cheie:  TikTok  Regulile Comunității conținut video scurt  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.