Siemens Healthineers prezintă sistemul Ciartic Move automatizat și autopilotat, pentru imagistică intraoperatorie mai rapidă

25 martie 2024, 10.18 - Afaceri   Sănătate   Social  

București - 25 martie 2024 -

·       Sistemul prevăzut cu braț în C este complet motorizat și poate fi operat din zona sterilă, prin comandă de la distanță


·       Poziționarea precisă și automatizată asigură imagistică intraoperatorie cu până la 50 de procente2 mai rapidă


·       Sistemul facilitează sarcinile personalului și reducerea timpului de inocupare în sala de operație


Siemens Healthineers a dezvoltat un sistem automatizat, autopilotat, cu braț în C pentru imagistică intraoperatorie în intervențiile chirurgicale. Ciartic Move3 este echipat cu roți olonome, omnidirecționale, care permit mișcări precise chiar și în cele mai mici spații și o poziționare facilă și precisă. Cu ajutorul unei telecomande, sistemul poate fi deplasat în pozițiile memorate anterior prin simpla atingere a unui buton, degrevând astfel tehnicienii, care până acum setau manual aceste comenzi. În plus, procesul automatizat economisește timp prețios deoarece reglajele automate sunt mai precise și, astfel, pot reduce durata de obținere a imaginilor2. Ciartic Move oferă o eficientizare a timpului cu aproape 50 de procente2 în imagistica intraoperatorie, în timpul intervențiilor chirurgicale la coloana vertebrală, pelvis și radiusul distal, permițând astfel salvarea pozițiilor și setărilor implicite și reapelarea acestora în timpul procedurii.


„Din discuțiile cu clienții noștri a reieșit tot mai evidentă nevoia urgentă de a avea un sistem cu braț în C complet automatizat pentru a degreva personalul chirurgical în domeniul chirurgiei traumatologice. Am dezvoltat acest sistem în ultimii zece ani și ne face deosebită plăcere să putem prezenta Ciartic Move”, a declarat Carsten Bertram, director pentru Terapii Avansate la Siemens Healthineers. „Automatizarea imagisticii intraoperatorii, controlul complet de la distanță și utilizarea ușoară asigură rapiditatea și precizia fluxurilor de lucru."


Ciartic Move se concentrează asupra mai multor provocări cu care se confruntă sistemele de asistență medicală. Din cauza lipsei drastice de personal medical la nivel mondial, nu este neobișnuit ca intervențiile medicale să fie amânate. Acest lucru conduce la ineficiență în procesul clinic și este asociat cu perioade de așteptare mai lungi și neplanificate pentru pacienți. În domeniul chirurgiei, procedurile minim invazive s-au impus, de asemenea, ca metodă preferată, în măsura posibilă, deoarece sunt mai ușor de tolerat de pacienți. Însă aceasta crește solicitarea personalului clinic. Echipele chirurgicale tind să aibă orare foarte strânse, cu numeroase astfel de proceduri ghidate prin imagini efectuate în mod obișnuit în fiecare zi. În plus, munca în sala de operație este solicitantă din punct de vedere fizic. În timpul procedurilor, brațul în C, care poate cântări până la o jumătate de tonă, trebuie repoziționat în mod repetat pentru a oferi personalului chirurgical vizualizările anatomice exacte de care are nevoie, în timp real. Atunci când se lucrează cu brațe în C mobile convenționale, această poziționare manuală repetitivă poate consuma mult timp și predispune la erori. De asemenea, controlul și deplasarea dispozitivului în sala de operație (OR) și între săli necesită un efort fizic semnificativ.


Ciartic Move revine la pozițiile și setările memorate anterior prin simpla atingere a unui buton, în orice moment în timpul procedurii. Se pot memora până la 12 poziții 2D sau 3D ale brațului în C specifice procesului, împreună cu parametrii de imagistică asociați. Sistemul dispune, de asemenea, de tehnologie de detectare activă, care oferă protecție împotriva coliziunilor pentru a crește siguranța. Mânerele cu senzor tactil de pe spate și detectorul permit mișcări fără efort, asistate de motor în timpul procedurii și facilitează coordonarea sistemului în sala de operație, precum și deplasarea acestuia în altă sală. În plus, o singură persoană poate opera sistemul de la distanță, chiar și din zona sterilă1. Aceasta permite continuarea activității chirurgilor sau a echipelor chirurgicale cu pregătire adecvată, chiar și atunci când nu este disponibil personal cu experiență specială în domeniul imagisticii intraoperatorii.


„Dacă personalul chirurgical devine indisponibil în mod neprevăzut, există întotdeauna riscul ca procedurile să fie amânate”, a spus Dr. Mario Perl, directorul departamentului de Chirurgie Traumatologică și Ortopedie de la Uniklinikum Erlangen, Germania. „Mulțumită sistemului Ciartic Move, putem degreva fizic și psihic personalul și compensa absențele acestuia pe motiv de boală. Revenirea automată la poziția prestabilită pe care o utilizam înainte ne permite să ne concentrăm pe pacient.”


Dr. Paul A. Grützner, directorul departamentului de Chirurgie Traumatologică și Ortopedie de la BG Klinik Ludwigshafen, Germania: „Am fost implicați în dezvoltarea Ciartic Move timp de mulți ani și suntem încântați că s-a creat un produs care ne face efectiv viața mai ușoară. Ciartic Move reprezintă un progres semnificativ pentru fluxul de lucru din sala de operație, cu durate mai scurte ale proceselor și expunere redusă la radiații.”


Declarațiile clienților Siemens Healthineers descrise în această broșură se bazează pe rezultatele obținute în mediul specific clientului. Deoarece nu există un spital sau laborator „tipic” și există numeroase variabile (de exemplu, dimensiunea spitalului, amestecul de probe, combinația de cazuri, nivelul de cunoștințe IT și/sau adoptarea automatizării), nu se poate garanta că alți clienți vor obține aceleași rezultate.


Despre Siemens Healthineers


La Siemens Healthineers, suntem pionieri ai inovațiilor în domeniul asistenței medicale. Pentru toată lumea. Oriunde. În mod sustenabil. Compania este furnizor global de echipamente, soluții și servicii de asistență medicală, cu activități în peste 180 de țări și reprezentare directă în peste 70 de țări. Grupul cuprinde Siemens Healthineers AG, înregistrată ca SHL la Frankfurt, Germania, și filialele sale. În calitate de companie lider în sectorul tehnologiei medicale, Siemens Healthineers se angajează să îmbunătățească accesul la asistență medicală pentru comunitățile insuficient deservite din întreaga lume și depune eforturi pentru a învinge cele mai amenințătoare boli. Compania activează în principal în domeniile imagisticii, diagnosticării, îngrijirii cancerului și terapiilor minim invazive, completate de tehnologia digitală și inteligența artificială. În exercițiul fiscal 2023, care s-a încheiat la 30 septembrie 2023, Siemens Healthineers a avut aproximativ 71.000 de angajați în întreaga lume și a generat venituri de aproximativ 21,7 de miliarde EUR. Alte informații sunt disponibile la www.siemens-healthineers.com.

.

Cuvinte cheie:  Siemens Healthineers  Dr. Paul A. Grützner Carsten Bertram Ciartic Move  

Imagini

Siemens Healthineers prezintă sistemul Ciartic Move automatizat și autopilotat, pentru imagistică intraoperatorie mai rapidă
Siemens Healthineers prezintă sistemul Ciartic Move automatizat și autopilotat, pentru imagistică intraoperatorie mai rapidă
Siemens Healthineers prezintă sistemul Ciartic Move automatizat și autopilotat, pentru imagistică intraoperatorie mai rapidă
Siemens Healthineers prezintă sistemul Ciartic Move automatizat și autopilotat, pentru imagistică intraoperatorie mai rapidă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.