Alexandra Olaru, Vodafone: „Cred că lumea are nevoie de autenticitate. Inclusiv în corporații”. „Fundația Vodafone este, de fapt, sufletul companiei Vodafone”

07 martie 2024, 11.52 - Afaceri   Social   Avocatură  

București - 07 martie 2024 -

Alexandra Olaru, Legal & External Affairs Director la Vodafone, a fost invitată la podcastul „Pe Drept Cuvânt”, moderat de avocatul Florentin Țuca. Ea a vorbit despre corporații care își regăsesc inima în acte de bine, despre rolul educației, despre feminitate și feminism, despre meritocrație, performanță și talent, dar și despre evoluția exercițiului comunicării în spațiul corporatist.


Alexandra Olaru, despre…


… feminism și feminitate în spațiul corporatist:


Nu mi s-a părut vreodată că e un avantaj sau un dezavantaj în a fi femeie. Sunt momente în care sunt confruntată cu misoginismul și o spun foarte clar: „Îmi adresați această afirmație întrucât sunt femeie. Haideți să trecem la subiectul următor“. Îi intimidează foarte tare. În momentul în care recunoști comportamentul și îl adresezi, și spui că îl simți, lucrurile se echilibrează. Probabil că, prin atitudinea aceasta, eu pot părea feministă. Cred însă cu tărie, cu putere, în talent. Ca forță motrice a înaintării nu neapărat în carieră, ci în viață. Independent de sex sau de orientare.


… corporații, meritocrație, performanță și talent:


Multe dintre fundamentele educației pe care o numim astăzi „corporatiste”, dar care are mult legătură cu ceea ce numim complet „cunoștințe de business” sunt baze care au fost puse în corporațiile din România sau de corporațiile care au fost prezente în România. Rolul educațional, educativ al companiei, este fundamental pentru ceea ce înseamnă România de astăzi, până la urmă


(…) Cred că lumea are nevoie de autenticitate, inclusiv în corporații.


(…) Fiecare companie, fiecare societate are felul ei de a se uita la meritocrație și, de multe ori, e o îmbinare între potențial, rezultate și posibilitatea de a-i crește pe alții. În fiecare din acestea există o parte de meritocrație sau de talent. Ca sistem, el se manifestă sub forma unei evaluări de performanță și evaluarea de performanță are un set de criterii obiective și un set de criterii subiective.


(…) Eu cred în oameni talentați. Îmi place la nebunie să-i găsesc. Îmi place să-i văd. Cred că în fiecare job al meu am găsit un om talentat.


Când angajam ca director de resurse umane pentru un anumit job, aveam probabil 30 de CV-uri pentru un job senior. Acum aș îndrăzni să spun că nu există poziție pentru care să fie mai puțin de 100 aplicații.


… cea mai grea experiență sau cea mai grea misiune în calitate de comunicator:


Cel mai greu mi se pare întotdeauna să comunici sau să nu comunici într-o situație de criză. Am trecut prin multe crize de comunicare sau multe crize reale în viața companiilor pentru care am lucrat și știu cât este de greu să strângi din dinți și să spui: „Aici nu am ce să spun.” Pentru un om care coordonează un efort de comunicare al unei companii, e o decizie foarte complicată. Pentru că instinctul îți spune: „Trebuie să spui adevărul.” Și adevărul e important, de foarte multe ori. Dar trebuie să îți alegi momentul, felul în care o spui și persoana care trebuie să fie transmițătorul.


(…) Peisajul comunicării, agresivitatea din limbaj - acestea sunt lucruri pe care le văd și care mă duc mult către a spune că, în momentul acesta, probabil că trăiesc cea mai complicată perioadă pentru meseria mea. Acum, mie mi se pare cel mai greu.


Un motiv pentru asta este diversitatea media. Felul în care platformele s-au dezvoltat și felul în care fiecare om a primit o voce, fără să își dea seama neapărat care este puterea acelei voci. În limbaj colocvial zicem întotdeauna, mai ales în corporații, că oamenii tind să spună orice în spatele unui ecran.


O altă chestiune complicată este sensibilitatea pe care oamenii și-au dezvoltat-o față de corporatism, de limbajul corporatist. În materie de limbaj scris, companiile au rămas destul de mult într-o zonă foarte strictă. Și atunci, chiar dacă tu știi că te adresezi unui om, felul în care îi te adresezi poate părea foarte sec, impersonal.


… evoluția exercițiului comunicării în spațiul corporatist. Și cum a devenit misiunea brandurilor mult mai dificilă:


Perioada de debut a capitalismului românesc după 90 este marcată de un veritabil succes al campaniilor publicitare. Acum, oamenii sunt mai educați față de momentul apariției industriei de comunicare. În sensul că au început să fie mai selectivi cu ce le place; au început să asculte și alte surse. Au început să aplice gândirea critică în alegerile pe care le fac. Nu le mai fac bazat doar pe prezența unui brand sau altuia în spațiul la care au acces. Iar spațiul la care ei au acces e mult mai larg față de cel de acum 20 de ani.


(…) Oamenii sunt mai atenți și, fiind mai atenți, fac munca celor din spatele brandurilor mult mai complicată.


…fapte de bine și de suflet:


Fundația Vodafone este prima fundație care și-a dedicat activitatea, fondurile, eforturile, înțelegerii și finanțării de proiecte care să ajute la salvarea de vieți de copii. Și până acum, sper să nu greșesc, sunt peste 11.000 de copii care au fost atinși de pana de înger a Fundației Vodafone.


Apoi, dincolo de feminism, sunt femeile care suferă, care sunt abuzate. Și femeile care suferă au nevoie de ajutor. Iar Fundația Vodafone face asta.


De asemenea, Fundația Vodafone are o componentă, foarte importantă, educațională. Unul dintre primele proiecte în educație digitală a fost cel al Fundației Vodafone și se cheamă Școala din Viitor.


Și, pentru toate aceste motive, și pentru faptul că a atins până acum 4 milioane și jumătate de vieți, eu cred că Fundația Vodafone este, de fapt, sufletul companiei Vodafone.


Interviul integral cu Alexandra Olaru este disponibil: https://www.youtube.com/watch?v=RWeqUAYhd94&t=407s


NOTE:


„Pe Drept Cuvânt” este un podcast prezentat de Florentin Țuca, avocat și Managing Partner al societății Țuca Zbârcea & Asociații. Florentin Țuca invită, săptămânal, oaspeți cu care să dezbată subiecte fierbinți ale actualității, să descopere povești biografice și să provoace ascultătorii la introspecții. Pornit din grijă pentru exercițiul și importanța dialogului, dezbaterii și mărturisirilor, podcastul „Pe Drept Cuvânt” își dorește să ajungă la mintea și inima receptorilor ca îndreptățită binecuvântare


Despre Alexandra Olaru, invitată în cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” cu Florentin Țuca:


Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, Alexandra Olaru a acumulat o experiență de peste 27 de ani în calitate coordonator al departamentelor juridic de comunicare și resurse umane la importante societăți comerciale românești și corporații internaționale cu prezență în România, cum ar fi Mobexpert, UPC, Nestle, Unilever, McDonald's, Philip Morris. Actualmente este Legal & External Affairs Director la Vodafone și, în plus, membru fondator și/sau administrator la importante asociații și fundații extrem de prezente în plan social.

.

Cuvinte cheie:  Alexandra Olaru Pe Drept Cuvânt Florentin Țuca Fundația Vodafone  

Imagini

Alexandra Olaru, Vodafone: „Cred că lumea are nevoie de autenticitate. Inclusiv în corporații”. „Fundația Vodafone este, de fapt, sufletul companiei Vodafone”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.