Samsung România anunță câștigătorii competiției Solve for Tomorrow, ediția a 3-a
Peste 900 de proiecte au fost înscrise, la nivel național, pe parcursul celor trei ediții organizate pe plan local
Cea de-a treia ediție a competiției naționale Solve for Tomorrow organizată de Samsung Electronics România în parteneriat cu Junior Achievement România, Google România și Impact Hub Bucharest a ajuns la final. În 29 februarie, în cadrul evenimentului „Finala Competiției Solve for Tomorrow”, au fost desemnați câștigătorii acestei ediții, evaluați de juriul format din Marinica Stoian (Inspector General, Ministerul Educației), Laura Aldea (Corporate Communication and Citizenship Manager, Samsung Electronics România), Loredana Poenaru (Education Director, Junior Achievement România), Sorin Sfetcu (Industry Manager, Google România), Vlad Craioveanu (CEO & Co-Fondator Impact Hub Bucharest) și Camelia Eremia (Client Service Director, MSL The Practice).
“Solve for Tomorrow este o inițiativă prin care ne propunem să arătăm că împreună construim viitorul, idee cu idee. Implicarea și creativitatea elevilor participanți în cea de-a treia ediție a competiției ne confirmă, pentru al treilea an la rând, că educația și inovația îmbinate cu tehnologia reprezintă cheia către un viitor mai bun pentru noi toți. Suntem mândri că avem ocazia să continuăm să investim în tinerii români și să le oferim o platformă pentru a-și exprima ideile și a le transforma în realitate. Prin Solve for Tomorrow, Samsung își reafirmă angajamanetul față de comunitate și viitorul nostru comun, un viitor definit de diversitate, incluziune, egalitate de șanse și sustenabilitate.”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România și Bulgaria, Samsung Electronics România.
În urma procesului de jurizare, au fost desemnați următorii câștigători:
Premiul I – acordat echipei Roboped, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Ploiești
Echipa a dezvoltat prototipul unui robot logoped care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve deficiențele de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani, sprijinind dezvoltarea abilităților de comunicare ale copiilor prin înțelegerea dificultății acestora de a se exprima și de a fi înțeleși, anulând sentimentele de inferioritate pe care copiii cu deficiență de vorbire le pot simți în raport cu alți copii de vârsta lor.
Premiul II – acordat echipei Feel the energy, Colegiul Național Alexandru Odobescu, Pitești
Echipa a dezvoltat conceptul unei platforme eco ce implică reamenajarea unei platforme petroliere abandonate prin amplasarea de panouri fotovoltaice, turbine eoliene și turbine maritime.
Premiul III – acordat echipei The STS Danubius, Colegiul Național Costache Negri, Galați
Echipa a dezvoltat un prototip de ambarcațiune care va ajuta la conservarea mediului înconjurător prin colectarea de deșeuri aflate în mediul maritim.
Premiul special Popularity Award - acordat lui Teodor Cosmin (echipa APH), Liceul Teoretic Traian, Constanța
Premiul special Social Ambassador Award – acordat Andreei Valentina Mihai (echipa Roboped), Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Ploiești.
Premiul special Best Teacher – acordat prof. Mihaela Vâjâitu, Liceul Teoretic Jean Monnet, București.
Premiile oferite în cadrul acestei ediții au constat în echipamente Samsung în valoare de 19.361,28 euro, precum și în training-uri oferite participanților de către Google România
„Ediția din acest an Solve for Tomorrow a fost un nou prilej de a-i descoperi pe acei tineri care își doresc să contribuie la un mâine mai sustenabil și la dezvoltarea unor comunități responsabile și incluzive. Prin etapele Design Thinking și sesiunile de mentorat, finaliștii au învățat ce înseamnă și cum obțin empatia cu cei afectați de problemele comunitare, cum găsesc calea spre inovare și cum pot să aducă schimbări în bine pentru cei din jurul lor.”, a spus Loredana Poenaru (Education Director, Junior Achievement România).
Cele 24 de proiecte ajunse în Finală au fost jurizate pe baza unor criterii atent definite – cea mai bună utilizare a tehnologiei (aplicație, produs sau serviciu) pentru a aborda una dintre temele competiției, calitatea detaliilor și claritatea planului final prezentat în cadrul pitch-ului final, dezvoltarea vizibilă a ideii, inclusiv crearea unui prototip și testarea acestuia în rândul publicului vizat, creativitatea și originalitatea ideii, fezabilitatea soluției în raport cu tehnologia, reursele, legislația și reglementările actuale luate în considerare, potențialul ideii de a avea o influență bună asupra societății și/sau a mediului, potențialul de a ajunge la publicul vizat și demonstrarea metodei Sustainable Design Thinking.
“Solve for Tomorrow a reprezentat o experiență foarte energizantă și motivantă pentru mine. Am apreciat enorm creativitatea, energia echipelor și mai ales diversitatea lor. Mă bucură enorm nivelul prezentărilor și concretețea lor, am văzut multe prototipuri și idei bine dezvoltate. Mulțumesc Samsung România pentru invitație și întregii echipe de organizare. Felicitări câștigătorilor și abia aștept ediția viitoare.”, a transmis Sorin Sfetcu, Industry Manager, Google România.
“Jurizarea la Solve for Tomorrow mi-a dat ocazia să arunc o privire spre viitor. Am văzut cum se uită generația actuală de liceeni la viitor și cum își imaginează ei rezolvarea unor provocări reale din societate cu ajutorul tehnologiilor de astăzi și de mâine, iar asta îmi dă încredere că ecosistemul antreprenorial și de inovație în România va crește și se va dezvolta în continuare.”, a adăugat Vlad Craioveanu, CEO & Co-Fondator, Impact Hub Bucharest.
Ediția Solve for Tomorrow 2023-2024 înseamnă:
Un număr de 312 de înscrieri la nivel național
24 de proiecte finaliste
4 luni intense de pregătire – ateliere, workshop-uri, sesiuni 1:1, realizate cu sprijinul mentorilor din cadrul Samsung Electronics România și Junior Achievement România
Interacțiunea cu +1.500 profesori și +1.400 elevi
Despre Solve for Tomorrow
Lansat în 2010, Solve for Tomorrow este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Solve for Tomorrow s-a desfășurat în aproximativ 23 de țări din întreaga lume, cu peste 1,8 milioane de studenți participanți. În acest timp, competiției Solve for Tomorrow i s-au alăturat mii de studenți, profesori și părți interesate din întreaga lume, cultivând mereu un spirit de invenție și creativitate în școlile și comunitățile în care operează.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, electrocasnicelor, a sistemelor de rețea, a sistemelor LSI și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.