București - 01 martie 2024
-
Odată cu comasarea total neconstituțională, coaliția a decis ca alegerile prezidențiale să aibă loc în luna septembrie, nu în noiembrie așa cum prevede legea în vigoare. Iar Kelemen Hunor, disperat să revină la guvernare, face jocurile partidului unic PNL-PSD. La Camera Deputaților a ajuns un proiect de lege prin care coaliția e ajutată să devanseze alegerile după bunul plac al coaliției.
Alianța pentru Unirea Românilor a depus un amendament la acest proiect de lege prin care alegerile prezidențiale să aibă loc așa cum prevede legea în vigoare, înainte cu o lună să ajungă la termen mandatul președintelui. Considerăm că intervalul de timp de 30 de zile creează cadrul legal pentru o competiție electorală bazată pe principii corecte, transparente și, mai ales, democratice.
Și, dacă tot vrea coaliția, prin anexa sa UDMR, să modifice legislația electorală, atunci propunem ca data alegerilor prezidențiale să fie anunțată înainte cu cel puțin 6 luni de zile, astfel încât să existe predictibilitate, iar românii să cunoască data alegerilor, fără ca politicienii aflați la putere să o schimbe după propriul interes.
Actul normativ propus și adoptat deja în plenul Senatului este o modificare legislativă care vădit avantajează actuala coaliție de guvernare să-și mențină, să-și faciliteze și să-și consolideze un pol de putere absolut, eliminând orice urmă de democrație.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
.
Cuvinte cheie:
Gianina Șerban AUR PNL-PSD