Violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo au încheiat concertul de duminică, 11 februarie 2024, de pe scena Filarmonicii din Sofia în aplauzele și ovațiile unui public numeros, entuziast și emoționat.
Violoncelistul Marin Cazacu, fondatorul și mentorul ansamblului, a fost încântat de atmosfera creată în sală: ”Mă bucur enorm că am cântat aici, pentru prima dată, de altfel, cu Ansamblul Violoncellissimo. Am fost de mai multe ori cu Orchestra Națională de Tineret și ne doream foarte mult să venim și în această formulă. Spectatorii din Sofia au descoperit versatilitatea violoncelului, acest instrument care poate aborda orice tip de repertoriu. Am făcut ce ne place nouă cel mai mult: am adus bucurie oamenilor din sală prin muzica noastră și totodată, ne-am cunoscut mai bine vecinii.” (Violoncelistul Marin Cazacu)
Programul pe care maestrul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo l-au pregătit pentru concertul de la Sofia a avut muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.
”A fost o nebunie!”, a spus unul dintre tinerii veniți la concert, care au aplaudat în picioare. ”Mi-a plăcut așa de mult, că nu mă mai săturam să îi ascult. Este prima dată când văd un astfel de concert. M-aș bucura să mai vină la Sofia.” a spus entuziastă o altă tânără.
Și Marin Cazacu e de părere că schimburile culturale între România și vecinii săi ar trebui să fie mai numeroase: ”Nu ne cunoaștem suficient de bine din punct de vedere cultural, ar trebui să intensificăm schimburile de artiști, să ne descoperim potențialul, care este imens la fiecare țară în parte, tocmai de aceea îmi propun să ne vizitam reciproc cât mai des și în calitate de director al Filarmonicii George Enescu voi încerca sa pun în practică ceea ce gândesc. ” (violoncelistul Marin Cazacu)
Pe 24 martie 2024, Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Sofia va veni în România și va susține un concert extraordinar la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului Nayden Todorov. Biletele se găsesc aici.
Concertul din data de 11 februarie de la Sofia susținut de Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo a fost realizat cu sprijinul JTI.
“A fost o adevărată plăcere pentru compania noastră să fie partener al acestui concert și suntem recunoscători colegilor din JTI România pentru ca au făcut totul posibil. Judecând și după reacțiile sălii, cred ca a fost un concert foarte proaspăt, vesel și energizant. Sperăm să repetăm performanța și să reușim să avem și alte evenimente similare, la Sofia, în viitor”, a declarat Dimitar Naydenov, Corporate Affairs Manager, JTI Bulgaria
JTI este printre primele companii multinaționale care au investit în România încă din 1993, coordonând și afacerea din Bulgaria începând cu 2011. Compania este recunoscută pentru susținerea celor mai importante evenimente și instituții culturale: FITS, TIFF, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Brukenthal, SoNoRo. JTI susține, de asemenea, Turnee de poveste - turnee de muzică clasică în orașe mici, Aplauze pentru poet și COOLsound.ro – on line despre scena independentă românească, fiind și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Întâlnirile JTI, devenite un brand cultural național pentru dansul contemporan, aniversează în 2024 un sfert de veac, ”dând consistență vieții noastre artistice”. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România.
Producător: Pro Contemporania
Partener: Filarmonica din Sofia
Sponsor: JTI
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI, Cronicari digitali, www.demilioane.ro
Violoncellissimo 2023 în concert
https://youtu.be/Q_MVYuUreSM
Video Violoncellissimo Turneu 2023
https://youtu.be/JHjbtizc3TY