Klass Wagen rent-a-car isi largeste echipa de management prin cooptarea lui Andrei Ionica, fost director corporate la Unicredit Leasing

08 februarie 2024, 04.39 - Afaceri   Auto   Social  

București - 08 februarie 2024 -

Klass Wagen, un lider cunoscut în domeniul rent-a-car, cu prezență în România, Ungaria, Portugalia și Franța, anuntă consolidarea echipei de Corporate Finance prin cooptarea domnului Andrei Ionică, care se alatură echipei după un parcurs de 17 ani în cadrul Unicredit Leasing. Cu o experiență vastă în domeniul financiar-bancar și o expertiză deosebită în structuri de finanțare, Andrei va juca un rol esențial în gestionarea aspectelor financiare cheie ale grupului Klass Wagen.


Andrei își va concentra eforturile pe dezvoltarea segmentului de business international, prin identificarea de noi parteneri și extinderea relațiilor existente. Decizia creșterii echipei de Management vine în contextul în care Klass Wagen este în plină expansiune internațională.


“Atât eu, cât și echipa de management a Klass Wagen Group suntem entuziasmați de cooptarea lui Andrei. Este de subliniat importanța acestei decizii pentru atingerea obiectivelor strategice ale companiei, existând o foarte bună aliniere și cu referire la valorile noastre în business, dar și la orientarea spre atingerea rezultatelor planificate” (Bogdan Stoian – CFO al Klass Wagen Group).


Klass Wagen își continuă angajamentul față de excelență în domeniul său, iar adăugarea lui Andrei Ionică în echipa de Corporate Finance este un pas semnificativ în această direcție. 


“După o experiență de peste 17 ani în industria financiar-bancară sunt entuziasmat că am ocazia să mă alătur Klass Wagen Group pentru a identifica și implementa cu succes proiecte noi și de anvergură în spiritul dezvoltării și consolidării sustenabile a grupului pe piața europeană ” (Andrei Ionică, Head of International Business Development – Klass Wagen Group) 

.

Cuvinte cheie:  Klass Wagen  Bogdan Stoian rent-a-car Unicredit Leasing 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.