Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu șase ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum, a ajuns la peste 430 de business-uri finanțate, valoarea totală a finanțărilor fiind de aproximativ 24 milioane de euro.
Din 2018 și până în prezent în platforma factory au fost înscrise peste 1240 de business-uri, iar dintre acestea 740 au fost selectate pentru etapa finală a interviului.
Suma medie accesată per business a fost de 37.000 euro, bani necesari în principal pentru investiții (60%), dar și pentru capital de lucru (40%).
Prin intermediul programului factory by Raiffeisen Bank, compania sprijină business-uri din domenii tot mai variate. Astfel, 31% dintre afacerile creditate vin din zona de producție, 13% din HORECA, 10% din IT&C, 10% din Servicii, 7% din Sănătate, 7% din Educație și 22% din alte industrii (Consultanță, activități de recreere, Turism, etc).
În ceea ce privește profilul beneficiarilor, vârsta medie a aplicanților este de 38 de ani, iar majoritatea sunt din București – Ilfov (45%). De asemenea, din totalul business-urilor creditate, 33% sunt conduse de femei antreprenor.
“Am observat în ultimii ani un interes în continuă creștere din partea antreprenorilor pentru a dezvolta afaceri cu impact pozitiv în societate, cu grijă față de mediu și care consolidează comunitățile din jurul lor. Este exact ceea ce susținem noi la factory by Raiffeisen Bank. Așa că, dacă ai un plan de business concret, factory by Raiffeisen Bank îți dă ocazia să îl transformi în realitate”, a declarat Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank România.
Programul factory by Raiffeisen Bank este deschis pe tot parcursul anului, neavând o perioadă limită de înscriere a proiectelor. De asemenea, pentru a accesa finanțarea nu se solicită garanții financiare sau istoric de business.
Factory are 3 piloni de dezvoltare, prin care să răspundă atât business-urilor aflate în stadiul de idee, cât și celor aflate în proces de scalare.
Startup Studio by Factory - modulul de educație antreprenorială adresat celor care aspiră să devină antreprenori, cu o idee de afacere, însă fără un plan de business bine conturat. Aceștia au acces la evenimente dedicate, recomandări și primesc instrumentele de care au nevoie pentru ca ideile lor de afaceri să se transforme în realitate.
Factory - identifică și încurajează companiile startup orientate spre impact din diverse sectoare, oferind credite de până la 50.000 de euro per proiect pentru lansarea unei idei sau unui serviciu nou în piață.
Factory GROW - dedicat companiilor care au depășit faza de startup și au un plan ambițios de creștere. Oferă o strategie personalizată de scalare, mijloace financiare pentru implementarea acesteia (un împrumut de până la 0,5 milioane de euro) și îndrumare din partea echipei factory GROW, formată din specialiști Raiffeisen Bank și antreprenori cu experiență în procesul de scalare
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide, activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.900 de angajați în 285 de unități, 1.126 ATM&MFM și peste 28.900 POS-uri.
De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație, și, nu în ultimul rând, artă și cultură.
Din 2023, Raiffeisen Bank propune o nouă abordare și perspectivă asupra serviciilor bancare, prin lansarea Banking 1:1", o modalitate interactivă de a crea un plan financiar personalizat pentru clienții noștri, folosind aplicația Smart Finance, dezvoltată local, de echipa din România. www.raiffeisen.ro