București - 18 ianuarie 2024
-
Deputatul AUR, Adrian Axinia, a depus la Secția 17 Poliție din București o cerere pentru a declara dispariția președintelui Klaus Iohannis. Acesta și-a motivat demersul ca urmare a faptului că din data de 18 decembrie 2023 Klaus Werner Iohannis n-a mai întreprins nicio acţiune publică.
„Klaus Werner Iohannis nu a mai apărut public din data de 18 decembrie 2023. Acesta este absent complet din spațiul public, neîndeplinindu-şi obligaţiile legale care îi revin conform fişei postului stabilită de Constituţia României.
Spre exemplu, având în vedere masivele proteste de stradă, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu trasate de Constituţia României conform articolului 80 alineatul 2: „(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.
Este important de ştiut ce s-a întâmplat cu cetăţeanul Klaus Werner Iohannis pentru că sunt foarte mulţi oameni care consideră a fi indispensabilă prezenţa domniei sale şi care aşteaptă răspunsuri la întrebări şi soluţii pentru problemele ridicate. Dacă există probleme de sănătate care l-au împiedicat să se prezinte la locul de muncă, ele trebuie cunoscute de angajatorii săi: cetăţenii României. Dacă se află într-o situaţie de suferinţă, creştineşte, am dori să-i fim sprijin”, a arătat deputatul AUR.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
.
Cuvinte cheie:
Adrian Axinia AUR Klaus Iohannis Klaus Werner Iohannis