· SYNLAB, lider în serviciile de diagnostic medical, a intrat în portofoliul de clienți TOKEN
· În urma parteneriatului, SYNLAB va beneficia de 74 de dispozitive OderoPOS în cele peste 60 de locații, pentru optimizarea proceselor de plată
· În plus, clienții SYNLAB vor avea posibilitatea de a achita analizele în rate fără dobândă, oferind astfel o nouă facilitate de plată
Token Financial Technologies (TOKEN), principalul furnizor de soluții de plăți digitale din Turcia, adaugă un nou client în portofoliu și anunță încheierea unui parteneriat cu SYNLAB România, parte a celui mai mare grup european de diagnostic medical.
Această colaborare vizează instalarea a 74 de dispozitive OderoPOS în cele peste 60 de locații SYNLAB, îmbunătățind atât experiența clienților, cât și a angajaților prin optimizarea procesului de plată – procesare rapidă și meniu ușor de accesat. OderoPOS este o soluţie completă de plată şi gestiune a vânzărilor, cu sistem de operare Android, care oferă acces la cele mai noi tehnologii financiare, de la procesul de plată până la gestionarea stocurilor şi a vânzărilor. TOKEN va fi singurul furnizor de soluții de plăți digitale în cadrul centrelor SYNLAB România, iar astfel plata va fi rapidă, sigură și facilă. De asemenea, clienții SYNLAB vor avea opțiunea de a plăti în rate fără dobândă, oferind astfel o nouă facilitate de plată.
Rețeaua SYNLAB operează în peste 30 de țări de pe 4 continente, unde oferă acces la cele mai fiabile și inovatoare servicii de diagnostic. Peste un milion de teste de laborator sunt efectuate în fiecare zi în Europa de către SYNLAB. În România, SYNLAB este prezent, la acest moment, prin 7 laboratoare proprii și peste 60 de centre de recoltare din toată țara.
„Suntem încântați să anunțăm colaborarea cu noul nostru partener, SYNLAB România. Vom aloca resursele necesare pentru implementarea tuturor inovațiilor tehnice pe care le avem la dispoziție, pentru a oferi o experiență îmbunătățită în procesarea tranzacțiilor cu cardul și a oferi noi soluții personalizate, spune Dan Mașut, General Manager al Token Financial Technologies România.
„Am ales să colaborăm cu Token Financial Technologies pentru a elimina o serie de probleme care apar, de regulă, când vine vorba despre rețeaua de dispozitive destinate procesării tranzacțiilor cu cardul. Am găsit în Token un partener implicat, atent și proactiv. Prin această colaborare ne dorim să asigurăm o experiență îmbunătățită clienților noștri în ceea ce privește plățile cu cardul la efectuarea analizelor medicale. De asemenea, vom continua colaborarea pentru a implementa noi soluții din portofoliul Token", a precizat Andreea Oncioiu, CEO SYNLAB România.
România este prima subsidiară TOKEN din afara Turciei. Compania este prezentă în piața locală de la începutul anului, unde a investit, până în prezent, aproximativ 7 milioane de euro.
Despre TOKEN Financial Technologies:
Token Financial Technologies face parte din Koç Group, cel mai mare holding privat din Turcia, prezent în România din anul 2003 prin brandurile Arctic, Beko, Grundig, Ford și Otokar.
Cu un portofoliu de peste 800.000 de utilizatori, Token Financial Technologies este liderul pieței platformelor de plăți din Turcia (cu o cotă de piață de 54%), gestionând în condiții de siguranță aproximativ 6 milioane de tranzacții în fiecare zi în această țară.
Token Financial Technologies a intrat pe piața din România la începutul anului 2023, prin intermediul brandului Odero. Token Financial Technologies aduce în țara noastră conceptul de one-stop-shop în materie de soluții de plăți digitale, integrate, sigure, rapide și ușor de utilizat de către orice comerciant.
Pentru mai multe detalii, accesați www.odero.ro, www.tokeninc.com/en-us și www.koc.com.tr/en
Despre SYNLAB
SYNLAB este liderul serviciilor de diagnostic medical de la nivel european. Este prezent în peste 30 de țări, de pe 4 continente și are peste 20.000 de angajați. În laboratoarele SYNLAB din Europa sunt efectuate anual 500 de milioane de teste.
În România, SYNLAB este prezent în peste 60 de locații, între care București, Otopeni, Alba Iulia, Arad, Baia-Mare, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Dej, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Mioveni, Pitești, Reșița, Sibiu, Timișoara, Târgu-Mureș, Zalău.
Specialiștii SYNLAB lucrează cu peste 5.000 de parametri analitici. Viziunea SYNLAB este să ofere pacienților și medicilor excelență, acuratețe și încredere în serviciile de diagnostic.
Pentru mai multe detalii, accesați www.synlab.ro.