București - 11 decembrie 2023
-
Ciolacu ne cere să ne bucurăm că austriecii acceptă ca România să intre în Spaţiul Schengen cu aeroporturile. Numeşte asta o reuşită de politică externă.
În realitate, este o mare ţeapă. Pentru că una dintre condiţiile puse de austrieci este ca România să-şi asume responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria. Dincolo de faptul că este o minciună că migranţii intră prin ţara noastră, de fapt, ţinta este ca România să devină locul unde sunt depozitaţi refugiaţii care nu le convin austriecilor.
În spatele cortinei, se discută despre faptul că, anul viitor, va veni un contingent însemnat de afgani şi sirieni cărora austriecii nu vor să le mai plătească şederea.
Preşedintele Bulgariei a spus că o asemenea condiţie este inacceptabilă, PeSeDiştii şi PeNeLiştii încearcă să ne convingă că e de bine.
Ca dovadă că Austria, de fapt, îşi bate joc de România, nu vom intra în Schengen şi cu frontierele terestre. Ceea ce înseamnă că românii noştri care se întorc în ţară cu maşinile din Diaspora vor sta la aceleaşi cozi uriaşe, iar pierderile economiei naţionale (cifrate la aproape 10 miliarde de euro anual din cauza blocajului din vămi) vor rămâne acolo.
Marcel Ciolacu este, deci, fie rău-voitor, fie Păcală care a plecat la piaţă cu doi boi şi s-a întors cu o sacoşă de rafie ruptă.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
.
Cuvinte cheie:
Adrian Axinia Marcel Ciolacu AIR Schengen PSD PNL