Larisa, Bianca, Daria, Răzvan și Alexandru sunt cinci copii care se luptă să aibă un viitor mai bun. La prima vedere, poate povestea lor este tristă. În realitate, cu sprijinul tatălui și a bunicii, a comunității și a profesorilor de la școala „Sfântul Grigorie Teologu” și a altor copii care nu i-au marginalizat, ei sunt astăzi printre cei cu cele mai bune rezultate la învățătură.
Povestea lor începe în urmă cu mulți ani când mama lor a fost eleva școlii „Sfântul Grigorie Teologu” din Galați. Era o elevă foarte bună, avea rezultate excelente la școală și toate pronosticurile îi arătau un viitor luminos, în ciuda lipsei de susținere ce venea din partea familiei sale, o familie dezorganizată. În clasa a XII-a, însă, a rămas însărcinată cu Alexandru și nu a reușit să dea bacalaureatul. Ceea ce a văzut în casa părinților ei, a replicat cumva în propria familie și au urmat multe episoade de depresie, boală și nefericire, dar și alți patru copii. Anul trecut, în Vinerea mare s-a prăpădit din cauza unei boli mult prea grele. Avea doar 36 de ani. Copiii au rămas orfani de mamă. Până atunci nu prea veneau la școală însă, după ce s-a stins mama lor, tatăl a reconsiderat viitorul ce-i așteaptă și s-a implicat ca ei să aibă parte de educație.
Cea mai mică este acum la grădiniță, însă, din păcate, greu ajunge la program. De ea are grijă bunica, cea care se ocupă și de bunicul paralizat. Ceilalți patru copii locuiesc într-un apartament. Stau mai mult singuri pentru că tatăl e plecat la muncă, mult timp prin străinătate, să pună o pâine pe masă. Zi de zi merg la școală și, mai mult decât atât, au recuperat întreaga materie, iar azi sunt printre cei mai buni la învățătură. Cei care îi susțin sunt profesorii ce au încercat să-i ajute cu ce au putut și care se ocupă să nu le lipsească nimic. Ei țin fetele mai mici la afterschool, tot ei fac chetă și le plătesc masa de prânz și le cumpără caiete și materiale pentru școală. Ceilalți copii au învățat să nu-i marginalizeze, ba dimpotrivă, să le ofere sprijinul, iar frații au aprecia.
Azi, împreună cu colegii lor se implică și în activitățile pentru școală. Vor să aibă și ei o sală de festivități aranjată, într-un spațiu care stă nefolosit pentru că trebuie renovat și nu s-au găsit fonduri până acum. Aceasta este una dintre alertele înscrise în campania Împreună pentru școala noastră, organizată de Narada. Își doresc, alături de colegi și profesorii implicați, ca la târgul de pe 18 decembrie, împreună cu alte 59 de școli din țară, și prin intermediul donațiilor de 5 euro pe lună, parte din această campanie, să strângă fonduri suficiente pentru acest vis. Copiii au muncit și lunile trecute când au mai organizat două târguri și cu banii strânși au vopsit pereții și au cumpărat accesorii.
În Școala Gimnazială „Sfântul Grigorie Teologu” azi învață aproape 400 de copii, extrem de serioși, silitori, cu un simț civic foarte dezvoltat și cu rezultate excelente la concursuri și examene. Cei mai mulți provin din familii modeste. La Evaluările naționale iau aproape toți examenele și merg la liceele bune din oraș.
Gina Alcea, profesoară de istorie de aproape 30 de ani în școală și directoare de 18 ani, este pasionată și dedicată meseriei de dascăl și spune că a știut de la bun început că aceasta e menirea ei. Vrea ca împreună cu profesorii, părinții și toată comunitatea să adune fonduri prin intermediul organizației Narada și amenajeze curtea interioară acoperită astfel încât acolo să poată țină toate serbările, dar și alte târguri și evenimentele dedicate comunității.
Când au auzit planul, elevii au întrebat imediat cu ce să ajute, așa că primul pas a fost înscrierea școlii în campania „Împreună pentru școala noastră”. Acum, fiecare dintre ei spune în patru zări ce planuri are și îndeamnă lumea să doneze, 5 euro pe lună sau în licitațiile obiectelor la care lucrează cu toții, pentru târgul din campania Împreună pentru școala noastră din data de 18 decembrie. Cea care este sufletul acestei campanii este învățătoarea de la clasa a IV-a, Rodica Zlatan. În fiecare zi, după ore, merge și încearcă să convingă companiile să doneze pentru școală și pentru visul copiilor, demonstrând că acești elevi merită ce e mai bun pe lume.
Povestea copiilor implicați din Galați și a profesorilor dedicați nu sunt singurele din țară. Pentru ei, organizația Narada a creat campania Împreună pentru școala noastră cu scopul de a mobiliza comunitățile din jurul școlilor, companiile locale și naționale și societatea civilă pentru a strânge fonduri pentru 30 de mii de copii din România și de a rezolva astfel urgențele de infrastructură și educaționale semnalate de 60 de școli, în care învață acești copii, pe HartaEdu.ro. Campania „Împreună pentru școala noastră” se află la a doua ediție. Anul trecut, înainte de Crăciun, 25 de școli din țară au organizat evenimentul cu sprijinul Narada în aceeași zi și la aproximativ aceeași oră. Mobilizarea a fost exemplară iar, la final, din vânzarea obiectelor realizate de copii, părinți și profesori, s-au strâns aproape 100 de mii de euro.
Narada a dublat această sumă cu sprijinul partenerilor Bergerat Monnoyeur și Ipso Agricultură, care susțin și ediția din acest an și astfel, în 2023, au putut fi rezolvate toate cele 25 de alerte listate de aceste școli anul trecut. Ediția de anul trecut a înregistrat peste 21 de mii de vizitatori, 50 de mii de obiecte au fost donate, 70 de sponsori locali s-au implicat în campanie și 24 de persoane publice au susținut cauza școlilor.