BITSoftware aniversează primii 30 de ani de succes

23 noiembrie 2023, 02.08 - Afaceri   IT&C   Social   Tehnologie  

București - 23 noiembrie 2023 -

Echipa BITSoftware, pasionată de tehnologie, software și business, a urmărit constant perfecționarea, dezvoltarea și creșterea prin Inovație și Schimbare.


BITSoftware, companie emblematică a domeniului IT&C din România, aniversează 30 de ani de la înființare, o vârstă matură pentru o organizație ce a excelat permanent la capitolul inovare și responsabilitate în relația cu partenerii de afaceri. Având ca logotip ghinda, simbol al înţelepciunii şi longevităţii în mitologia greacă, echipa BITSoftware se identifică cu aceasta, în încercarea de a demonstra cele două calități fundamentale ale soluțiilor sale.


„Încă de la stadiul de idee, BITSoftware și-a dorit să fie o companie longevivă. Ne-am propus, la fel ca simbolul nostru, ghinda, să prindem rădăcini în mediul de afaceri din România, să creștem sănătos și să fim un reper solid în domeniul IT&C. Am reușit acest lucru cu ajutorul unei echipe extraordinare, alături de parteneri și clienți care au apreciat dedicarea și profesionalismul nostru”, a declarat Remus Cazacu, Director General şi fondator al BITSoftware.


Pornind de la dezvoltarea sistemului integrat Socrate, echipa BITSoftware și-a diversificat permanent portofoliul de produse, lansând ulterior primul sistem integrat ERP/CRM open source din România – SocrateOpen, apoi versiunea SocrateCloud, una dintre primele soluții care poate fi utilizată în cloudul privat sau public, o platformă deschisă și pentru partenerii de dezvoltare.


Suntem pasionați de tehnologie și, în același timp, suntem pasionați și de business. Îmbinăm tehnologia cu business-ul astfel încât să aducem valoare clienților noștri, iar cele peste 350 de povești de succes ale acestora sunt de fapt povestea noastră, povestea BITSoftware. Le mulțumim clienților și ne onorează că fac parte din povestea noastră, una caracterizată de Schimbare și Inovare”, a adăugat Remus Cazacu.


„Privind retrospectiv, în 1993 am lansat primul ERP Socrate pe platforma Windows 95 pe vremea când încă nu erau calculatoare cu Windows 95, din 1999 am promovat tehnologia BI, iar în 2003 am lansat primul ERP open source pe model SaaS (software as a service - închiriere de servicii) și la jumătatea anului 2007 am decis să migrăm în cloud, iar în 2012 am lansat primul ERP disponibil în cloud, în România, pe platforma Amazon. Ultimii 10 ani au fost dedicați inovării în tehnologii web. Am avut curajul de a face Schimbarea bazându-ne pe Inovare, iar acest lucru este în ADN-ul nostru”, a detaliat Directorul General şi fondatorul BITSoftware.


Compania și-a câștigat poziția de furnizor preferat de soluții de business și oferă instrumente software care ajută clienții săi să facă mai ușor transformarea digitală. Pe lângă sistemul integrat Socrate, emblematic pentru companie, echipa de management a luat o serie de decizii strategice care au poziționat mai bine compania în piața de soluții de business IT. Astfel, extinderea soluțiilor pentru diverse domenii de activitate – distribuție, logistică, FMCG, vinificație, agricultură, retail, farma, servicii, construcții – a permis atât consolidarea pe piața locală, cât și extinderea pe piețe internaționale. Astfel au fost lansate succesiv SocrateBI – soluție de Business Intelligence dezvoltată pe platforma MicroStrategy, BPWise –  soluție de planificare, analiză și consolidare financiară pentru companii mari, WiData – instrument inovativ de colectare a datelor și FluxVision – prima aplicație de WMS (Warehouse Management System) pe infrastructură cloud, ambele dezvoltate pe platforma SocrateCloud în parteneriat cu Wisoft Professional Services, SocrateExpense – soluție mobilă pentru deconturi de cheltuieli, SocrateWorkflow – soluția mobilă pentru procesul de aprobare a documentelor, SocrateService – soluția mobilă pentru reprezentanții de service, SocrateRM – soluția completă pentru managementul resurselor și al proiectelor.


Pe partea de agribusiness au fost dezvoltate parteneriate internaționale, ca urmare a dezvoltării unei soluții software dedicată managementului lucrărilor agricole în business-ul agricol, numit Field Book Agro Application (FBAA). Numărul de noi clienți și parteneriatul cu clienții existenți au fost consolidate prin dezvoltarea de funcționalități avansate pentru soluțiile din portofoliu, precum și prin extinderea rețelei de parteneri în Bulgaria și Republica Moldova și consolidarea parteneriatului cu Amazon prin certificări ale soluțiilor cloud (Well Architected Framework).


Începând cu anul 2022, BITSoftware a devenit parte a grupului Entersoft Grecia, anul 2023 aducând o schimbare importantă în poziționarea companiei. BITSoftware a fuzionat, prin absorbţie, cu companiile Sinoptix şi Entersoft România, subsidiara locală a Entersoft Grecia, devenind astfel unul dintre cei mai importanți furnizori de software de business din România. BITSoftware dispune de un portofoliu extins de produse, oferind soluții diverse, precum ERP, CRM, Retail, WMS, eInvoicing, Mobile SFA (Sales Force Automation), Mobile Service, Mobile MedRep, BI și alte soluții care satisfac cerințele atât la nivelul întregii companii, cât și la nivelul diferitelor departamente, acoperind aproape toate sectoarele de activitate.


Creșterea noastră constantă, bazată pe competențele solide ale echipei și pe parteneriatele cu furnizori de tehnologie, lideri mondiali, ne-au dat siguranță, predictibilitate și flexibilitatea necesară pentru a trece fără emoții prin perioade mai delicate din punct de vedere macroeconomic,” a subliniat Remus Cazacu.


„Mulțumim partenerilor noștri pentru încredere și susținere și, nu în ultimul rând, minunatei echipe BITSoftware pentru dedicare și inițiativă,” a spus Remus Cazacu cu ocazia evenimentului aniversar.


În prezent, compania implementează o strategie pe termen mediu de creștere prin extinderea birourilor din București și din alte orașe din țară, alături de diversificarea rețelei de parteneri și de extindere a echipei.


Până în 2025, BITSoftware urmează să-și asigure dezvoltarea atât prin creșteri organice, cât și prin alte achiziții, compatibile atât cu viziunea pe termen lung a companiei, cât și cu tipurile de produse specifice fiecăreia dintre entitățile vizate. Totodată, strategia de dezvoltare pe termen lung vizează și extinderea funcţionalităţilor şi a portofoliului de produse, care să-i permită noului grup să deservească și alte segmente de piaţă.


Despre BITSoftware


BITSoftware este o companie care are în portofoliu soluții de business inovative, peste 350 de clienți, firme medii și mari, românești și internaționale, și este prezentă cu soluțiile sale în peste 90 de țări. BITSoftware a devenit în 2022 parte a Grupului Entersoft și este acum unul dintre cei mai importanți furnizori de software de business din România, cu un portofoliu vast de produse, acoperind nevoi la nivel de companie și departamentale cu soluții ERP, CRM, Retail, WMS, eInvoicing, Mobile Field Sales și Service, precum și BI și alte soluții pentru majoritatea industriilor. Mai multe detalii aflați de la: www.bitsoftware.ro

.

Cuvinte cheie:  BITSoftware  Remus Cazacu  SocrateRM   

Imagini

BITSoftware aniversează primii 30 de ani de succes

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.