● 79% dintre respondenți ar avea în plan să achiziționeze sau închirieze locuințe sustenabile
● 57% își evaluează cartierul ca fiind puțin sau foarte puțin sustenabil
● 95% nu au beneficiat de programe de subvenții pentru investițiile în locuințe eco-friendly
Cu ocazia Zilei Sustenabilității în România, marcată anual la data de 27 octombrie, Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, a realizat un sondaj în rândul persoanelor aflate în căutarea unei locuințe, pentru a afla percepția acestora în legătură cu sustenabilitatea în domeniul imobiliar. Rezultatele sondajului arată un interes semnificativ pentru locuințele sustenabile: 79% dintre respondenți au declarat că ar avea în plan să cumpere sau să închirieze o locuință sustenabilă, subliniind astfel importanța crescută acordată aspectelor ecologice în alegerea locuinței. În plus, 72% dintre participanți consideră dezvoltarea durabilă în domeniul imobiliar ca fiind de o importanță foarte mare sau esențială, în timp ce alți 21% o apreciază ca fiind destul de importantă.
Pragmatici sau ecologiști? Impactul economic al locuințelor sustenabile
În timp ce 60% dintre cei chestionați consideră că dezvoltarea durabilă în domeniul imobiliar poate aduce economii pe termen lung pentru proprietari sau chiriași, doar 17% dintre respondenți ar fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru o locuință ecologică sau cu impact redus asupra mediului, 47% afirmă că această decizie depinde de gradul de sustenabilitate al locuinței și de preț, iar 34% recunosc că nu ar fi dispuși să plătească mai mult.
Pe de altă parte, întrebați ce ar alege între o locuință mai mare, dar mai puțin eficientă energetic și o locuință mai mică, dar eficientă energetic, 70% dintre cei chestionați au ales varianta unei locuințe mai mici, dar eficientă energetic, ceea ce arată, încă o dată, interesul crescut al românilor pentru locuințele sustenabile.
Când vine vorba de factorii care ar influența decizia lor de a cumpăra sau închiria o locuință, respondenții au evidențiat câteva aspecte cheie legate de dezvoltarea durabilă. Eficiența energetică (82%) este pe primul loc în preferințele lor, ceea ce subliniază importanța unui consum redus de energie în alegerea locuinței. Pe locul doi se află izolația termică și fonică (70%), arătând preocuparea pentru confortul termic și acustic. Sistemele de încălzire durabile ocupă locul al treilea (63%), în timp ce sursele de energie regenerabilă, precum panourile solare, au fost menționate de 55% dintre respondenți. Alți factori, cum ar fi gestionarea deșeurilor (36%) și utilizarea materialelor reciclabile (28%), se regăsesc pe următoarele locuri în topul preferințelor respondenților.
„Observăm că interesul oamenilor pentru sustenabilitate în domeniul imobiliar este puternic motivat de aspectele financiare, mai ales în contextul economic actual, marcat de creșterea prețurilor din diverse sectoare. Eficiența energetică primește mai multă atenție decât gestionarea deșeurilor sau utilizarea materialelor reciclabile. În plus, pragmatismul lor se reflectă și în faptul că nu par foarte dispuși să plătească un cost suplimentar pentru locuințele sustenabile”, a declarat Monica Dudău, Marketing Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.
Practici durabile și perspective în dezvoltarea proiectelor imobiliare
Mulți dintre respondenți sunt implicați activ în adoptarea măsurilor eco-friendly în locuințele lor. 77% dintre aceștia folosesc becuri cu consum redus de energie, precum LED sau CFL, arătând astfel o preocupare pentru reducerea consumului de energie electrică. De asemenea, 60% dintre cei chestionați utilizează aparate electrocasnice eficiente energetic. Reciclarea deșeurilor este, de asemenea, o practică des întâlnită, cu 53% dintre respondenți care o aplică regulat. Alte obiceiuri eco-friendly pe care le aplică includ întreținerea plantelor în jurul locuinței (46%), instalarea de izolație termică suplimentară (37%) și utilizarea de produse de curățenie ecologice (34%). Există și un procent de 10% dintre respondenți care au panouri solare sau alte surse de energie regenerabilă în locuința lor, indicând o preocupare crescută pentru utilizarea surselor de energie durabilă. Aceste acțiuni arată un angajament semnificativ al respondenților pentru protejarea mediului și adoptarea practicilor eco-friendly în viața de zi cu zi.
Conform sondajului efectuat, respondenții au evidențiat o serie de caracteristici și facilități pe care și-ar dori să le vadă integrate în viitoarele locuințe și proiecte imobiliare din România. Cea mai mare pondere, 69%, a fost acordată spațiilor verzi extinse și parcurilor în apropierea proiectelor imobiliare, indicând o dorință crescută pentru un mediu mai natural și verde în jurul locuințelor. De asemenea, 59% dintre respondenți au apreciat sistemele de iluminat cu senzori de mișcare și reglare a intensității luminii, arătând interesul pentru eficiența energetică și confortul în interiorul locuinței. Alte caracteristici dorite sunt sistemele inteligente de gestionare a energiei și a resurselor în locuințe (53%), sistemele de captare și stocare a apei de ploaie pentru utilizare ulterioară (46%), dar și posibilitatea de instalare a sistemelor de reciclare și compostare în complexele locative (45%). Aceste răspunsuri reflectă preocuparea crescută a oamenilor pentru mediu și sustenabilitate în dezvoltarea urbană și a locuințelor, subliniind importanța unei abordări ecologice în proiectele imobiliare viitoare din România.
Oportunități de finanțare și percepții despre nivelul de sustenabilitate din cartiere
Deși 95% dintre respondenți nu au beneficiat până în prezent de niciun program de subvenții sau facilități fiscale pentru investițiile în locuințe eco-friendly, interesant este faptul că 45% dintre aceștia și-ar dori să aibă acces la astfel de beneficii în viitor, în timp ce pentru ceilalți 50%, aceste programe sunt un domeniu încă necunoscut – fapt care subliniază necesitatea furnizării mai multor informații cu privire la opțiunile disponibile pentru investiții sustenabile în sectorul imobiliar. Cu toate că 76% dintre respondenții studiului nu au achiziționat sau închiriat până acum locuințe eco-friendly sau cu impact redus asupra mediului, li se pare un subiect interesant.
Dacă ar trebui să aleagă, în funcție de importanță, între zona locuinței sau între factorii de dezvoltare durabilă (precum accesul la transport public, apropierea de zone verzi, infrastructura eco-friendly, sursele de energie regenerabilă sau gestionarea deșeurilor), cei chestionați declară în proporție de 51% că ambele criterii au aceeași importanță pentru ei. Totuși, pentru 38% dintre ei zona este mai importantă, iar pentru 12% dintre cei chestionați primează factorii de dezvoltare durabilă.
57% dintre respondenți consideră că zona sau cartierul în care locuiesc este puțin sau foarte puțin sustenabil/ă, evidențiind un potențial pentru îmbunătățiri semnificative în acest domeniu. În contrast, 30% dintre participanți percep cartierele lor drept sustenabile sau foarte sustenabile, în timp ce alți 13% rămân nesiguri cu privire la nivelul de sustenabilitate din cartierul lor. Totodată, 62% dintre participanții la studiu nu au auzit despre inițiative de dezvoltare urbană durabilă în orașul sau zona lor, precum cartiere verzi sau proiecte prietenoase cu mediul. Aceste date relevante subliniază dorința și nevoia tot mai crescută a românilor de a trăi în locuințe care sunt în armonie cu mediul și indică direcția spre care se îndreaptă piața imobiliară în România.
Chestionarul a fost publicat online, pe Storia.ro și OLX Imobiliare, în luna octombrie 2023, iar răspunsurile au fost colectate de la 569 de respondenți.
Materialul a fost realizat de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare corecte, în cunoștință de cauză.
Despre Storia.ro
Storia.ro e platforma de imobiliare lansată de OLX, unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. În 2022, Storia.ro a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.