Fermierii pot accesa un nou flux de venituri suplimentare pentru a-și finanța practicile agronomice benefice pentru mediu și climă
Compania lider în agrotehnologie, Agreena, creatoarea celei mai importante platforme europene de sechestrare a carbonului în sol, deschide înscrierile pentru campania de recoltare 2024, pentru ca fermierii din România să se alăture tranziției către agricultura regenerativă și să obțină venituri suplimentare.
Agreena a plătit cele mai mari stimulente de până acum fermierilor înscriși în platforma de neutralizare a carbonului din sol, fermierii primind 32 de euro pentru fiecare certificat de carbon. Pe baza coordonatelor APIA din teren, fermierii își pot calcula potențialul de câștig și se pot înscrie în programul Agreena pe site-ul web al companiei.
"Fermierii din România pot accesa un flux de venituri suplimentare prin intermediul certificatelor de carbon emise pe baza unor practici agronomice benefice pentru mediu și climă. Când fermierii decid să facă tranziția către practici regenerative, precum eliminarea aratului sau practicarea lucrărilor minime ale solului, folosirea unor culturi de acoperire, utilizarea îngrășămintelor organice sau gestionarea optimă a resturilor vegetale, Agreena este aici pentru a-i sprijini și finanța în demersul lor către adoptarea agriculturii regenerative. Suntem aici pentru a contribui la creșterea succesului fermierilor, atât pe parte de business cât și de responsabilitate față de mediu." declară Mihaela Vasile, Market Lead Agreena pentru România, Moldova.
Agreena câștigă încrederea fermierilor din întreaga lume, iar România este una dintre piețele cheie, acoperind aproximativ 10% din cota globală a Agreena. AgreenaCarbon a plătit deja fermierilor peste 6.000.000 de euro în doar doi ani. Compania și-a extins rapid serviciile pentru sprijinul fermierilor în tranziția lor către agricultura regenerativă și este activă pe 17 piețe, cu peste un milion de hectare înregistrate în program.
"Noi, fermierii, suntem pionieri în lupta împotriva schimbărilor climatice. Întrucât suntem direct afectați de acestea, ar trebui să fim primii care implementează practici agronomice durabile care să ne ajute să atenuăm riscurile și să depășim provocările. La Frizon, cultivăm 4500 de hectare și am găsit în Agreena un adevărat partener în călătoria noastră către agricultura regenerativă. Investiția în această direcție, în tehnologie adecvată și în îmbunătățirea practicilor durabile deja avansate de la Frizon, devine nu doar responsabilitatea noastră morală, ci și o modalitate de a ne îmbunătăți afacerea și de a ne spori rezistența pe piață." declară Teofil Dascălu, ferma Frizon.
AgreenaCarbon a fost dezvoltat pentru a ajuta fermierii să își finanțeze tranziția către practici regenerative. Compania este un pionier în crearea de sisteme bazate pe natură pentru sechestrarea carbonului în sol și a dezvoltat unul dintre primele sisteme private de recompensare a fermierilor. Avantajele participării în programul Agreena se extind mult mai departe de abordarea schimbărilor climatice, oferind beneficii semnificative pentru sănătatea solului și ocupându-se tangențial și de criza pierderii biodiversității și de viitorul siguranței alimentare.
Programul creat de Agreena, acreditat la nivel internațional și validat de terți, cuantifică reducerea cantității de gaze cu efect de seră și neutralizarea carbonului în fermă și emite certificate CO2e verificate. Fermierii înscriși pot decide cum doresc să utilizeze certificatele generate: le pot păstra, le pot comercializa pe piața voluntară de carbon (VCM) sau pot opta ca Agreena să le vândă în numele lor. De asemenea, fermierii au la dispoziție o opțiune de plată anticipată, cu finanțare oferită de Agreena înainte de emiterea certificatelor, pentru a-i ajuta să acopere costurile inițiale pentru implementarea practicilor agronomice benefice pentru mediu și climă.
Certificatele de carbon Agreena respectă o metodologie științifică riguroasă, conformă cu IPCC și cele mai importante standarde de certificare din lume ce vizează neutralizarea carbonului. Tehnologia MRV de top a companiei, bazată pe teledetecție, permite monitorizarea, verificarea și raportarea permanentă a practicilor și rezultatelor din cadrul fermei.
Pentru solicitări din partea presei, vă rugăm să contactați:
valeria@thehousepr.agency
Note adiționale
Sechestrarea carbonului în agricultură a fost identificată ca fiind una dintre soluțiile de top pentru extinderea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, însă poate presupune costuri inițiale ridicate pentru agricultori. Prin utilizarea VCM pentru a converti eforturile practicării agriculturii benefice pentru mediu și climă în certificate de carbon de înaltă calitate, Agreena generează un nou flux de venituri pentru fermieri. Fermierii pot vedea și ei beneficiile: 20% din creșterea anuală a numărului de hectare din portofoliul Agreena a provenit din faptul că fermierii membri au adăugat mai multe parcele în program.
2. Se estimează că min. 50% din carbonul din solul de pe glob a fost eliberat în atmosferă în ultimele secole. Aducerea acestui carbon înapoi la origine prin intermediul agriculturii regenerative este una dintre cele mai mari oportunități de a îmbunătăți sănătatea omului și a planetei, precum și de a crește bunăstarea financiară a fermierilor (Sursa: Project Drawdown).
3. Soluțiile bazate pe natură, inclusiv îmbunătățirea gestionării terenurilor agricole, fermelor, se numără printre primele cinci cele mai eficiente strategii de atenuare a emisiilor de carbon până în 2030. (Sursa: IPCC, Sixth Assessment Report)
Despre Agreena
Agreena activează potențialul neutralizării carbonului în sol și a capitalului natural pentru a finanța tranziția către o agricultură regenerativă. AgreenaCarbon, în continuă creștere, colaborează îndeaproape cu fermierii parteneri din 17 țări din Europa și reprezintă cea mai importantă platformă regională de sechestrare a carbonului în sol. Împreună cu tehnologiile de top pentru monitorizare prin satelit disponibile pe piață, soluțiile Agreena pot sprijini fermierii, companiile și guvernele în călătoria lor către un viitor zero emisii nete.