Lil Kelaan Carter participă la campionatul WORLD OF DANCE ROMANIA 2023 alături de 25 de dansatori din trupa sa The Hardest Generation Crew, pe 4 noiembrie

București - 11 octombrie 2023 -

Lil Kelaan Carter, dansator, coregraf, creative director, actor și fashion designer, în vârstă de 20 de ani, alături de trupa sa The Hardest Generation Crew, se alătura competiției WORLD OF DANCE ROMANIA 2023.


Tânărul Lil Kelaan Carter se pregătește să conducă o echipă de 25 de dansatori talentați pentru a concura în prestigioasa competiție World of Dance Romania 2023, care reunește dansatori talentați din toate colțurile lumii, în căutarea elementelor distincte pe care le pot aduce participanții în lumea dansului. Evenimentul oferă dansatorilor șansa de a-și exprima creativitatea și de a se evidenția, într-un cadru competițional de excepție, în fața unui juriu format din profesioniști ai industriei.


Lil Kelaan Carter se alătura competiției în DIVIZIUNEA ECHIPE, alături de The Hardest Generation Crew, trupa fondată de către artist în luna mai a anului 2023. Premiul pentru locul 1 se ridică la 10.000 de dolari. Următoarele categorii la care participă în variantă solo sunt 1v1 All StylesBattle și Solo Upper Division, cu miza calificării în finala din Los Angeles pentru toate cele trei categorii.


Lil Kelaan Carter, antrenat în programe de dans de elită din SUA, a pregătit un show de excepție alături de trupa sa The Hardest Generation Crew pentru WORLD OF DANCE ROMANIA 2023


Cu o pregătire de clasă mondială, antrenat în programe de dans de elită din SUA încă de la vârsta de 16 ani, dar cu 15 ani de experiență în lumea dansului, Lil Kelaan Carter împreună cu The Hardest Generation Crew a pregătit pentru campionatul WORLD OF DANCE ROMANIA 2023 un spectacol inedit, ce pune în lumină un concept care subliniază unicitatea evoluției în plan uman. Conceptul vizionar al coregrafului Lil Kelaan Carter pentru această interpretare se învârte în jurul portretizării unui spectacol de dans care celebrează forța dansului de a aduce oamenii împreună. Numărul este un omagiu adus timpului și momentelor cheie de intersecție a culturii stradale cu arta dansului, ce a dus treptat la unirea indivizilor, care au contribuit mai apoi la crearea unor stiluri iconice, relevante până astăzi.


Lil Kelaan Carter, cu nivelul său de expertiză și abilitățile artistice dezvoltate în SUA, a reafirmat importanța dansului ca formă de expresie artistică universală prin fiecare performanță înregistrată de-a lungul carierei sale de până în prezent. Astfel, în anul 2022, a obținut calificarea în finala mondială de dans din Miami și Phoenix Arizona BDF Festival & Hip Hop Championship, prezentându-se alături de echipa sa. În 2021, a creat coregrafia pentru cel mai remarcabil solo de dans prezentat la Cupa Mondială de dans.


Tot în 2021, a ajuns în semifinalele emisiunii „Românii au talent” (ProTV), demonstrându-și abilitățile artistice. În 2019, a devenit campion mondial la finala de dans din Croația Dance Star (categoria Solo). În același an, a obținut calificarea în finala mondială din SUA la World of Dance, dansând cu echipa Blue Chips Crew.


Între 2017 și 2019, a excelat calificându-se de trei ori consecutiv în finala mondială din Spania, la Dance World Cup.


Pe lângă performanțele înregistrate în domeniul dansului, Lil Kelaan Carter s-a remarcat în industria cinematografică și a modei. În anul 2020, a jucat în roluri-cheie în serialul WEDNESDAY, difuzat pe platforma Netflix. În 2021, a făcut parte din distribuția de succes a serialului Bridgerton, tot pe platforma Netflix.


În 2019, a câștigat competiția televizată „Imperiul Leilor” (ProTV) cu investitori în brandul „The Hardest Generation" obținând investiții în valoare de 100.000 USD de la Cristina Baltan, fondator al brandului Musette. Și în 2018 a pus bazele brandului de îmbrăcăminte „The Hardest Generation”, iar în 2022, a primit Premiul de popularitate pentru prezentarea colecției vestimentare „The Hardest Generation” la City Fashion Week din Cluj, România.


Campionatul de dans WORLD OF DANCE ROMANIA 2023, desfășurat în perioada 4-5 noiembrie 2023, este unul dintre cele mai prestigioase evenimente, care oferă dansatorilor de calibru din întreaga lume o platformă unică pentru a-și demonstra abilitățile artistice și pentru a împărtăși pasiunea pentru arta dansului și pentru frumos, iar Lil Kelaan Carter alături de The Hardest Generation Crew promit un spectacol de excepție.


Informații de contact: contact@lilkcarter.com

.

Cuvinte cheie:  WORLD OF DANCE ROMANIA 2023  Lil Kelaan Carter  The Hardest Generation Crew  Solo Upper Division 

Imagini

Lil Kelaan Carter participă la campionatul WORLD OF DANCE ROMANIA 2023 alături de 25 de dansatori din trupa sa The Hardest Generation Crew, pe 4 noiembrie
Lil Kelaan Carter participă la campionatul WORLD OF DANCE ROMANIA 2023 alături de 25 de dansatori din trupa sa The Hardest Generation Crew, pe 4 noiembrie
Lil Kelaan Carter participă la campionatul WORLD OF DANCE ROMANIA 2023 alături de 25 de dansatori din trupa sa The Hardest Generation Crew, pe 4 noiembrie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.