Pe firul carburantului cu OSCAR Downstream

30 mai 2023, 12.40 - Afaceri   Social  

București - 30 mai 2023 -

OSCAR Downstream a organizat în luna mai evenimentul Ziua Porților Deschise în cadrul depozitului din Zădăreni, județul Arad. Clienții, partenerii OSCAR, au fost duși pe firul carburantului OSCAR.


Evenimentul a reușit să fie nu doar o vizită, ci o poveste spusă celorlalți despre eforturi, rezultate și profesionalism. Alături de specialiștii din echipa OSCAR, participanții la eveniment au putut afla și observa ce se întâmplă în interiorul unei companii de top din domeniul distribuției de carburant și întreg procesul care stă la baza furnizării de produse și servicii către ei.


Depozitul din Zădăreni este unul dintre cele șapte depozite pe care compania le deține. Patru, printre care și acesta, sunt construcții Greenfield, cu tehnologie nouă și atenție fată de mediu.


Pentru a răspunde prompt solicitărilor, dar şi pentru a furniza carburantul în condiţii optime, depozitele sunt gândite la o distanţă de cel puțin 200 km unele de altele şi dispun de cele mai moderne sisteme şi instalaţii de monitorizare şi informare a clienţilor, toate automatizate. Manipularea carburantului se face cu maximum de precizie, cu o implicare minimă a factorului uman în procesele de descărcare, depozitare şi alimentare a autocisternelor.


Aceste depozite fac parte din lanțul logistic propriu, pentru dezvoltarea căruia OSCAR a investit peste 50 mil euro în ultimii ani.


În cadrul vizitei au fost prezentate sistemele de monitorizare ale cantității și calității carburantului OSCAR și fluxurile de descărcare – intrarea carburantului în depozit și încărcare – ieșirea acestuia din depozit, astfel încât aceștia să afle în detaliu modul în care compania lucrează și alte informații din culisele celei mai importante companii petroliere cu capital 100% românesc din țară.


Construcția depozitului de la Zădăreni a fost finalizată în 2015 și cu extinderea capacității în 2018, în prezent având o capacitate totală de stocare a carburantului peste 13.000 de mc: benzină, motorină și biodisel.


Livrarea carburantului se face prin cele trei debitmetre de motorină și două de benzină, fiecare debitmetru având trei linii de aditivare cu injectare directă a aditivului în linia de încărcare precum și sisteme automate de determinare a temperaturii și densității produsului la momentul încărcării. Odată introduse în program datele privind cantitatea de carburant ce trebuie încărcată, debitmetrele efectuează toate operaţiunile ce se impun, inclusiv oprirea, fără a mai fi necesară intervenţia umană.


Instalațiile depozitului permit amestecarea motorinei cu biodiesel în proporție de minimum 6,5% conform legislației, complet automatizat și asistat de către un soft dedicat acestei operațiuni.


Pozitionarea gandită de OSCAR pentru depozitele sale, la nivel national, ajută ca livrările către clienţi să se facă repede şi cu minimum de influenţe în ceea ce priveşte temperatura carburantului pe timpul transportului.


Toate acestea au transformat vizita de la Zădăreni într-o zi de socializare, de discuții libere, de întrebări ce și-au găsit răspunsurile pe drumul carburantului.


Depozitul de la Zădăreni aprovizionează clienţii din Arad şi judeţele învecinate.


OSCAR Downstream, companie parte din grupul antreprenorial românesc Alfa Group, înființat de Alin Niculae, se află pe piața de oil & gas din 2001, fiind cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România și în top cinci companii petroliere din țară, cu capital 100% românesc și acoperire la nivel național. În ultimii ani a derulat un program accelerat de îmbunătațire a infrastructurii logistice, ajunsă în prezent la peste 65.000 mc în cele 7 depozite OSCAR, cât și de creștere a capacității de livrare către parteneri, extinzând în mod constant flotă de autocisterne, până la 77 în prezent.


Rețeaua de benzinării a ajuns în prezent la peste 100 de stații: peste 70 de benzinării în franciză, sub brandul RO concept OSCAR, și 31 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul DIESELpoint Access.


Portofoliul OSCAR are în prim plan furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint, cardurile de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte – și B2C prin franciză RO. Portofoliul de carburant este completat de benzină, OSCAR având în prezent 3 mărci proprii de carburant.


OSCAR. Aceleași valori în fiecare parteneriat.

.

Cuvinte cheie:  OSCAR Downstream  Ziua Porților Deschise  Alfa Group  oil & gas  Alin Niculae 

Imagini

Pe firul carburantului cu OSCAR Downstream
Pe firul carburantului cu OSCAR Downstream

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.